ICCJ. Decizia nr. 1848/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1848/2008
Dosar nr. 1661/33/200.
Şedinţa publică din 13 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 1812/117/2007, la data de 10 aprilie 2007, reclamanţii I.I. şi I.E. au chemat în judecată pârâtul Consiliul local al comunei Palatca solicitând anularea hotărârii nr. 16 adoptată de acesta la 12 februarie 2007.
În motivare s-a arătat că, prin actul atacat s-a dispus evacuarea reclamanţilor din locuinţa proprietatea Statului Român, situată în comuna Palatca, judeţul Cluj act care a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 3, art. 4 din Legea nr. 215/2001.
În condiţiile în care imobilul în litigiu a fost închiriat reclamanţilor încă din anul 1968, ca locuinţă de serviciu, dispoziţia de evacuare apare ca fiind abuzivă, aceştia fiind îndreptăţiţi la cumpărarea locuinţei, conform Legii nr. 85/1992 şi a Decretului-lege nr. 61/1990.
La data de 12 iulie 2007 reclamanţii au înregistrat la dosarul cauzei un înscris prin care au arătat că înţeleg să invoce excepţia de nelegalitate a HG nr. 969/2002, întrucât acest act normativ a inclus în domeniul public al comunei şi un imobil care aparţine domeniului privat al unităţii administrativ teritoriale şi este locuinţă de serviciu.
Instanţa de fond a sesizat la data de 14 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată.
Prin sentinţa nr. 223 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a HG nr. 969/2002 invocată de recurenţi în contradictoriu cu pârâtul consiliul local al comunei Palatca, emitent fiind Guvernul României, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Pentru a hotărî astfel instanţa competentă a reţinut că nu poate fi susţinută nelegalitatea HG nr. 969/2002 în condiţiile în care, la adoptarea actului au fost respectate prevederile invocate de către reclamanţi şi întrucât nu există nici o dovadă a faptului că o parte din imobilul în litigiu ar fi fost locuinţă de serviciu, făcând parte din domeniul privat al comunei, nu era necesară parcurgerea procedurii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 213/1998.
Bunurile menţionate în anexa acestui act administrativ la pct. III devin proprietate publică a unităţii administrativ teritoriale în ipoteza în care figurează în evidenţele şi inventarele întocmite ca având vreuna dintre destinaţiile expres stabilite.
A mai reţinut instanţa de fond, că nu are nici o relevanţă faptul că o parte a imobilului a fost închiriat reclamanţilor, întrucât prin acest act de administrare nu se poate schimba apartenenţa bunului.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat recurs reclamanţii I.I. şi I.E.
Prin motivele de recurs dezvoltate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recurenţii au solicitat în principal suspendarea prezentei cauze, până la soluţionarea definitivă a dosarului 13879/211/2007 înregistrat la Judecătoria Cluj Napoca, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., apreciind că în mod greşit instanţa de fond a respins această cerere de suspendare, în condiţiile în care, în opinia lor, soluţionarea acestui dosar depinde cu totul de soluţia ce se va da în dosarul Judecătoriei Cluj. Au arătat recurenţii-reclamanţi că în dosarul Judecătoriei Cluj au solicitat să se constate că imobilul construcţie din litigiu este format din două unităţi locative distincte, respectiv două corpuri de clădire, una fiind biblioteca sătească şi cea de-a doua locuinţa de serviciu, pe care o ocupă ei în calitate de chiriaşi, fiind primordială în opinia recurenţilor, clarificarea situaţiei faptice a celor două clădiri, ce au regimuri juridice diferite.
În subsidiar, recurenţii-reclamanţi au susţinut nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate, întrucât, în opinia lor, instanţa de fond nu a elucidat excepţia de nelegalitate invocată, cu privire la HG nr. 969 din 5 septembrie 2002.
Recurenţii, pentru a-şi susţine motivele de nelegalitate invocate, au reiterat situaţia de fapt din litigiile în curs, arătând în esenţă că din anul 1968 ocupă în calitate de chiriaşi locuinţa de serviciu, greşit cuprinsă prin HG nr. 969/2002, în domeniul public al judeţului Cluj, respectiv al comunei Palatca, cu destinaţia unică de „bibliotecă sătească".
Mai arată recurenţii că locuinţa pe care o ocupă nu a fost dobândită de Statul Român prin modurile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998, aceasta fiind de altfel separată de biblioteca comunală, considerentele instanţei de fond în sensul că actul administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată este legal emis, fiind eronată în condiţiile în care instanţa a ignorat împrejurarea că dintotdeauna au fost două corpuri de clădire, una folosită ca locuinţă şi o alta ca bibliotecă comunală.
S-a mai susţinut că şi aprecierea instanţei vizând natura de proprietate de stat a construcţiei, ce datează din 1919, nu este corectă, câtă vreme această locuinţă, deşi ocupată de recurenţi numai în calitate de chiriaşi, este administrată ca o proprietate privată, şi ca atare nu putea fi inclusă în domeniul public al comunei.
În fine, recurenţii-reclamanţi au mai arătat că instanţa de fond a ignorat şi valoarea probantă a împrejurărilor de fapt prezentate, cum ar fi situaţia de carte funciară, intabularea Consiliului local al comunei Palatca realizată abia în anul 2007, astfel că instanţa nu a elucidat pe care din cele două terenuri, conform înscrisurilor în cartea funciară, se regăseşte în mod efectiv construcţia în litigiu, aspecte neclarificate care ar putea impune şi casarea cauzei cu trimitere, spre rejudecare.
Intimatul-pârât Consiliul local al comunei Palatca precum şi intimatul intervenient Ministerul Internelor şi Reformei Administrative au formulat întâmpinări faţă de recursul declarat de reclamanţi I.I. şi I.E., solicitând respingerea acestuia şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală, prin care, corect a fost respinsă, în opinia lor, excepţia de nelegalitate a HG nr. 962/2002.
În esenţă, ambii intimaţi au arătat că această hotărâre a fost emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu precizarea că respectiva hotărâre de atestare a inventarului domeniului public nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţilor administrativ teritoriale, ci doar efect declarativ de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice, diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., de criticile recurenţilor dar şi de apărările celorlalte părţi, reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv legal care să impună casarea sau modificarea sentinţei atacate, în considerarea celor prezentate în cele ce urmează.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată pe cale de excepţie, de instanţa de contencios administrativ care printr-o procedură de urgenţă şi cu citarea părţilor, se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate invocată.
După cum s-a arătat în mod constant şi în doctrină, din punct de vedere legal, excepţia de nelegalitate este în primul rând o apărare, întrucât nu are ca efect anularea actului administrativ ci doar, eventuala constatare a nelegalităţii acestuia şi în consecinţă înlăturarea lui din cauza de fond şi, totodată, o excepţie procesuală de ordine publică, chiar dacă are efecte numai inter partes .
Pornind de la natura legală a instituţiei excepţiei de nelegalitate şi a prevederilor Legii nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că în mod just şi pe deplin legal instanţa de fond a respins cererea reclamanţilor-recurenţi, de suspendare, în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. a cauzei de faţă, până la soluţionarea unui dosar de fond (nr. 13879/211/2007) aflat pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca.
Nu poate fi primit aşadar acest prim motiv de recurs căci după cum s-a apreciat, în sensul art. 244 C. proc. civ., nu poate depinde soluţionarea unui dosar de fond de soluţionarea, printr-o procedură specială, expres calificată de o lege specială ca având natură de urgenţă, a unei excepţii procesuale. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât o astfel de excepţie vizează aspectele de legalitate ale unui act administrativ, raportat la prevederile legale ce îi guvernează emiterea şi nu pur şi simplu la aspecte de fapt, ce fac obiectul analizei instanţei investite cu acţiunea de fond în cadrul căreia a fost invocată respectiva excepţie de nelegalitate.
Nici motivele de recurs ce vizează netemeinicia sentinţei atacate nu sunt fondate, întrucât, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond că recurenţii-reclamanţi nu au prezentat şi nici dovedit care sunt motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat, respectiv ale HG nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Cluj, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Cluj.
După cum constant a reţinut Înalta Curte şi în practica sa anterioară în această materie, nelegalitatea unui act administrativ se examinează de instanţa de contencios administrativ competentă prin raportarea actului administrativ la prevederile legale în temeiul sau în executarea cărora au fost emise, aspectele de fapt invocate fiind subsumate acestui principiu.
Nici prin motivele de recurs şi nici prin cererea precizată de altfel, nu s-au arătat de către recurentă căror texte şi prevederi legale le sunt potrivnice prevederile din cuprinsul HG nr. 969/2002.
HG nr. 969/2002 a fost emisă în temeiul art. 107 din Constituţia României şi a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Potrivit acestui din urmă text de lege inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale se centralizează de consiliul judeţean, şi se trimit Guvernului pentru ca prin hotărâre să se ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau de interes local.
Faţă de cele de mai sus arătate, în acord şi cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că nu există nici o neconcordanţă între actul administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat şi textele legale în aplicarea cărora a fost emis, cu atât mai mult cu cât, din actele dosarului, a rezultat că imobilul în discuţie (poz. 7 din Anexa nr. 58 „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Palatca" din HG nr. 969/2002) a fost cuprins în domeniul public al comunei Palatca prin Hotărârea nr. 6/2000 a Consiliului local al comunei, el fiind construit în anul 1919 şi neavând niciodată destinaţie de locuinţă.
Împrejurarea că recurenţii-reclamanţi au fost beneficiarii unui contract de închiriere pentru parte din imobil, încheiat în anul 1968, când nu era contestată în nici un mod apartenenţa acestui imobil la proprietatea publică a statului, contract care de altfel a şi expirat în anul 2006, nu este de natură a schimba natura juridică sau apartenenţa bunului, cum greşit s-a susţinut. De altfel, aspectele referitoare la situaţia imobilului şi a destinaţiei sale de –a lungul timpului nu au fost contestate nici de recurenţi.
În raport de cele enunţate, rezultă aşadar că nici una din criticile recurenţilor reclamanţi, vizând temeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de fond, nu este întemeiată şi nu poate fi primită, mai cu seamă că parte dintre critici reprezintă doar aspecte de fapt ce exced evident competenţelor instanţei de contencios administrativ, faţă de obiectul sesizării din cauza de faţă (ca de exemplu verificarea şi compararea înscrierilor privitoare terenului aferent imobilului în litigiu, din cartea funciară).
În temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul formulat, urmând a fi menţinută hotărârea legală şi temeinică pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.I. şi I.E. împotriva sentinţei civile nr. 223 din 20 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1821/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1851/2008. Contencios → |
|---|
