ICCJ. Decizia nr. 1818/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1818
Dosar nr. 1269/33/200.
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21752 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, în sensul de a fi obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menţionate, din motive etnice.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că în august 1940 a plecat împreună cu părinţii săi, din localitatea de domiciliu Turda, din acelaşi judeţ, întorcându-se în martie 1945 în localitatea de domiciliu.
Prin sentinţa civilă nr. 611 din 19 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul V.I., a dispus anularea hotărârii nr. 21752 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada octombrie 1940-6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG, nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele existente la dosar, respectiv actele de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale martorilor P.L. şi C.N., precum şi din declaraţia dată sub prestare de jurământ de martorul L.V. rezultă împrejurarea că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna octombrie 1940, reîntoarcerea având loc în luna martie 1945, fiind incidente dispoziţiile art. 1 din Legea 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recursul este întemeiat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 alin. (2) din HG 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a OG 105/1999.
Reclamantul a adus, în sprijinul pretenţiilor sale, declaraţiile notariale ale numiţilor P.L. şi C.N., care au afirmat că, în calitate de martori oculari, ştiu că în luna august 1940, mama reclamantului s-a refugiat împreună cu acesta din localitatea Iuriu de Câmpie, prin punctul de frontieră Tunel în localităţile Cojocna Nouă, Boju Cătun şi Turda, din cauza persecuţiilor etnice exercitate de regimul hortyst. De menţionat că în cererea depusă la Comisie, reclamantul a indicat drept moment al refugiului data de 1 octombrie 1940.
Depoziţia martorului L.V., audiat de instanţa de fond, oferă alte informaţii, contradictorii fată de cele autentificate, acesta arătând că după cedarea Ardealului de Nord, pe tatăl reclamantului l-au mutat cu serviciul în Simeria, iar la un an de la acest moment şi-au construit casă în satul Straja, corn. Cojocna, unde au rămas până în prezent.
Pe de altă parte, la filele 66-67 din dosarul de fond, pârâta a depus hotărârile prin care martorilor din această cauză P.L. şi C.N. li s-a recunoscut calitatea de refugiat potrivit Legii nr. 189/2000, iar din cuprinsul acestora reiese că ambii au plecat din corn. Cojocna în toamna anului 1941, după perioada indicată de reclamant ca fiind cea de refugiu, respectiv august 1940 - martie 1945. Mai mult, aceiaşi martori au dat declaraţii notariale şi pentru alte persoane care aveau cereri formulate în baza Legii nr. 189/2000, atestând date şi locuri diferite de refugiu, tot în calitate de martori oculari, situaţie care atrage îndoieli în legătură cu cele relatate în prezentul dosar.
În aceste condiţii, faţă de lipsa unui act oficial sau chiar a altor probe care să confirme susţinerile reclamantului şi ale martorilor, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică şi,
În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 611 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de V.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1817/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1821/2008. Contencios → |
|---|
