ICCJ. Decizia nr. 2190/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2190/2008
Dosar nr. 791/35/2007
Şedinţa publică din 29 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 18/C A/2008 - P.I. din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de M.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, a dispus anularea Hotărârii nr. 13012 din 23 februarie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin hotărârea contestată, pârâta a respins cererea reclamantului de recunoaştere a calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, cu motivarea că petentul nu a făcut dovada persecuţiilor etnice, întrucât actele depuse la Comisia constituită pe lângă Casa de Pensii sunt contradictorii şi neconcludente, datorită faptului că martorii S.P. şi R.G. au declarat că, în perioada noiembrie 1940 - octombrie 1944, M.P. şi familia sa s-au refugiat din localitatea Halmăşd în localitatea Beiuş; Arhivele Naţionale au emis adeverinţă în sensul că petentul nu figurează în evidenţele referitoare la persoanele refugiate; din livretul militar rezultă că petentul a fost încorporat în perioada 14 octombrie 1943 - 20 decembrie 1944.
Curtea de Apel a reţinut însă că reclamantul a făcut dovada persecuţiilor etnice care au determinat refugiul familiei sale, întrucât datele menţionate în livretul militar nu corespund realităţii, ci au fost înscrise pentru ca M.P. să nu fie concentrat ulterior, acest fapt fiind susţinut prin declaraţia martorului S.P., care a făcut parte din comisia care a eliberat respectivul act. A mai reţinut Curtea de Apel că cererea petentului este întemeiată şi prin prisma faptului că fratelui său i-a fost recunoscută calitatea de refugiat în condiţii similare.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bihor susţine, în esenţă, că reclamantul nu a depus niciun înscris oficial care să facă dovada persecuţiilor din motive etnice care au determinat refugiul familiei sale, că nu figurează în evidenţele Arhivelor Naţionale referitoare la persoanele refugiate, că declaraţia martorului S.P. nu este credibilă datorită faptului că această persoană recunoaşte menţiunile false din livretul militar eliberat de Comisia din care a făcut parte.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002 „dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori."
Aceste dispoziţii sunt date în aplicarea art. 61 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Faţă de aceste dispoziţii legale, este neîntemeiată critica din recurs referitoare la faptul că intimatul-reclamant nu a depus niciun act oficial care să facă dovada persecuţiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu şi care să fi determinat refugiul familiei sale.
Înalta Curte reţine că reclamantul a efectuat diligentele necesare pentru a obţine acte oficiale eliberate de organele competente, aşa cum rezultă din împrejurarea că s-a adresat atât Arhivelor Naţionale cât şi Primăriei Comunei Halmăşd, prin care să facă dovada refugiului familiei sale. Însă, în prezenţa răspunsurilor negative primite de la aceste instituţii, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, reclamantul are posibilitatea de a proba persecuţiile din motive etnice prin declaraţii de martori, cum de altfel s-a şi întâmplat în cauză.
Curtea de Apel în mod corect a apreciat declaraţiile martorilor S.P. şi R.G. în raport cu menţiunile înscrise în livretul militar, reţinând întemeiat că reclamantul a făcut dovada persecuţiilor din motive etnice care au determinat refugiul familiei sale din localitatea de domiciliu Halmăşd în localitatea Beiuş în perioada noiembrie 1940 - octombrie 1944.
Faţă de criticile din recurs, Înalta Curte reţine că, în privinţa mijloacelor de probă sunt aplicabile Normele de procedură civilă, conform cărora proba trebuie să fie pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, aceste caracteristici ale mijloacelor de probă fiind la aprecierea instanţei învestită cu soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte aprecierea probelor, aceasta se face pe baza convingerii intime a judecătorului, în mod liber, dar nu arbitrar. Or, recurenta-pârâtă aduce critici modalităţii de apreciere a probatoriului administrat în cauză, fără a combate aspectele invocate de reclamant la fond şi fără a produce în recurs vreo probă care să demonstreze netemeinicia celor reţinute de Curtea de apel pe baza probatoriului administrat.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, în acord cu dispoziţiile art. 6 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002.
Mai mult decât atât, în speţă, întemeiat şi cu respectarea normelor procedurale, Curtea de Apel a procedat la aprecierea declaraţiilor martorilor, coroborat cu împrejurarea că recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bihor a recunoscut lui M.D., fratele reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
ÎIn aceste condiţii, respingerea cererii reclamantului ar fi echivalat cu acceptarea unei discriminării între membrii aceleiaşi familii care s-au aflat în aceeaşi situaţie, şi anume aceea de refugiat în sensul art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Sub toate aspectele, Înalta Curte reţine că instanţa fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile, stabilind cu just temei faptul că reclamantul se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică şi, potrivit art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. l8/CA/2008 - P.I. din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2188/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2191/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
