ICCJ. Decizia nr. 2195/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2195/2008
Dosar nr. 1656/33/2007
Şedinţa publică din 29 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 18 din 10 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de M.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a dispus anularea Hotărârii nr. 21491 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin hotărârea contestată, pârâta a respins cererea reclamantei de recunoaştere a calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, cu motivarea că sunt contradictorii datele prezentate în actele doveditoare.
Conform dispoziţiilor art. 129 alin. (4)-(6) şi art. 193 alin. (1) şi (6) C. proc. civ. şi principiului audierii nemijlocite de către instanţă a martorilor şi al art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea de Apel a procedat la audierea martorilor A.A. şi B.I., care au confirmat faptul că reclamanta împreună cu familia sa s-au refugiat în luna octombrie 1940 din localitatea de domiciliu Tăuşeni în localitatea Geaca şi apoi în localitatea Mociu, datorită persecuţiilor din motive etnice în sensul OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare. Instanţa a apreciat că declaraţiile martorilor sunt pertinente şi concludente, conţinând relatări ale martorilor referitoare la evenimente pe care le-au cunoscut în mod direct şi în care au fost implicaţi personal.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Cluj susţine, în esenţă, că, potrivit OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea drepturilor reparatorii este necesar să existe două surse de informaţie care să poată fi coroborate în favoarea petentului şi care să indice aceleaşi date cu privire la: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu şi data întoarcerii din refugiu.
Recurenta-pârâtă susţine că instanţa fondului a nesocotit aceste prevederi ale legii şi a soluţionat cauza în baza unor declaraţii de martori insuficiente şi contradictorii cu privire la motivele, începutul şi sfârşitul refugiului familiei reclamantei.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002 „dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori."
Aceste dispoziţii sunt date în aplicarea art. 61 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Faţă de aceste dispoziţii legale, este neîntemeiată critica din recurs referitoare la faptul că instanţa de fond a eludat dispoziţiile ordonanţei referitoare la existenţa a două surse de informaţii care să probeze susţinerile reclamantei M.E.
Înalta Curte reţine că nici dispoziţiile ordonanţei şi nici dispoziţiile din normele de aplicare a acesteia nu prevăd că este necesar ca instanţa să verifice două surse de informaţie care să ateste susţinerile din cererea de chemare în judecată sau cererea de acordare a drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
În privinţa mijloacelor de probă sunt aplicabile normele de procedură civilă, conform cărora proba trebuie să fie pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, aceste caracteristici ale mijloacelor de probă fiind la aprecierea instanţei învestită cu soluţionarea cauzei.
Or, în speţă, întemeiat şi cu respectarea normelor procedurale, Curtea de Apel a procedat la audierea martorilor şi la aprecierea declaraţiilor date în faţa instanţei ca făcând dovada persecuţiilor etnice care au determinat familia reclamantei să se refugieze din localitatea de domiciliu - Tăuşeni, iniţial în localitatea Geaca şi, ulterior, în localitatea Mociu.
Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, şi având în vedere faptul că reclamanta a efectuat diligentele necesare pentru a obţine acte oficiale eliberate de organele competente, aşa cum rezultă din împrejurarea că s-a adresat Arhivelor Naţionale, dovada persecuţiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu şi a refugiului puteau fi făcute prin declaraţii de martori, cum de altfel s-a şi întâmplat.
În ceea ce priveşte aprecierea probelor, aceasta se face pe baza convingerii intime a judecătorului, în mod liber, dar nu arbitrar. Or, recurenta-pârâtă aduce critici modalităţii de apreciere a probatoriului administrat în cauză, iară a combate aspectele invocate de reclamantă la fond şi fără a produce în recurs vreo probă care să demonstreze netemeinicia celor reţinute de Curtea de Apel pe baza probatoriului administrat.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, în acord cu dispoziţiile art. 6 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002.
În privinţa localităţii de domiciliu şi a localităţii de refugiu, atât susţinerile reclamantei cât şi declaraţiile martorilor atestă cu caracter unitar că este vorba de localitatea Tăuşeni, respectiv localitatea Geaca şi, ulterior, localitatea Mociu. În privinţa motivelor refugiului, a datei de început şi a datei de sfârşit a refugiului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect probatoriul administrat şi a acordat reclamantei drepturile solicitate pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, reţinând că refugiul a avut loc în luna octombrie 1940, a fost determinat de persecuţiile din motive etnice relatate inclusiv în declaraţiile martorilor audiaţi, iar sfârşitul perioadei de refugiu este cel prevăzut de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Sub toate aspectele, Înalta Curte reţine că instanţa fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile, stabilind cu just temei faptul că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică şi, în potrivit art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 18 din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2194/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2196/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
