ICCJ. Decizia nr. 2197/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2197/2008
Dosar nr. 1574/33/2007
Şedinţa publică din 29 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 62 din 18 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de C.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a dispus anularea Hotărârii nr. 22094 din 23 iulie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 25 martie 1942 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OGnr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
C.S. se încadrează în prevederile art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, acest fapt fiind probat prin declaraţiile martorilor D.V. şi S.I. care au arătat că reclamanta împreună cu mama sa s-au refugiat din localitatea Sîntejude, Judeţul Cluj în localităţile Cătina şi apoi Geaca din acelaşi judeţ, în perioada martie 1942 - martie 1945, datorită persecuţiilor fizice din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu asupra mamei reclamantei.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Cluj susţine, în esenţă, că, potrivit OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea drepturilor reparatorii este necesar să existe două surse de informaţie care să poată fi coroborate în favoarea petentului şi care să indice aceleaşi date cu privire la: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu şi data întoarcerii din refugiu.
Recurenta-pârâtă susţine că instanţa fondului a nesocotit aceste prevederi ale legii şi a soluţionat cauza în baza unor declaraţii de martori insuficiente şi contradictorii cu privire la motivele, începutul şi sfârşitul refugiului familiei reclamantei.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002 „dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori."
Aceste dispoziţii sunt date în aplicarea art. 61 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Faţă de aceste dispoziţii legale, este neîntemeiată critica din recurs referitoare la faptul că instanţa de fond a eludat dispoziţiile ordonanţei referitoare la existenţa a două surse de informaţii care să probeze susţinerile reclamantei C.S. Înalta Curte reţine că nici dispoziţiile ordonanţei şi nici dispoziţiile din normele de aplicare a acesteia nu prevăd că este necesar ca instanţa să verifice două surse de informaţie care să ateste susţinerile din cererea de chemare în judecată sau cererea de acordare a drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
În privinţa mijloacelor de probă sunt aplicabile normele de procedură civilă, conform cărora proba trebuie să fie pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, aceste caracteristici ale mijloacelor de probă fiind la aprecierea instanţei învestită cu soluţionarea cauzei.
Or, în speţă, întemeiat şi cu respectarea normelor procedurale, Curtea de Apel a avut în vedere declaraţiile martorilor care în mod justificat nu s-au putut prezenta în vederea audierii nemijlocite, declaraţii pe care le-a apreciat ca făcând dovada persecuţiilor etnice care au determinat familia reclamantei să se refugieze din localitatea de domiciliu - Sîntejude, iniţial în localitatea Cătina şi, ulterior, în localitatea Geaca din acelaşi judeţ.
Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, şi având în vedere faptul că reclamanta a efectuat diligentele necesare pentru a obţine acte oficiale eliberate de organele competente, aşa cum rezultă din împrejurarea că s-a adresat Arhivelor Naţionale, dovada persecuţiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu şi a refugiului puteau fi făcute prin declaraţii de martori, cum de altfel s-a şi întâmplat.
În ceea ce priveşte aprecierea probelor, aceasta se face pe baza convingerii intime a judecătorului, în mod liber, dar nu arbitrar. Or, recurenta-pârâtă aduce critici modalităţii de apreciere a probatoriului administrat în cauză, rară a combate aspectele invocate de reclamantă la fond şi fară a produce în recurs vreo probă care să demonstreze netemeinicia celor reţinute de Curtea de Apel pe baza probatoriului administrat.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, în acord cu dispoziţiile art. 6 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002.
În privinţa localităţii de domiciliu şi a localităţii de refugiu, atât susţinerile reclamantei cât şi declaraţiile martorilor atestă cu caracter unitar că este vorba de localitatea Sîntejude, respectiv localitatea Cătina şi, ulterior, localitatea Geaca. În privinţa motivelor refugiului, probele administrate converg în mod unitar la aprecierea faptului că acestea au fost determinate de persecuţiile din motive etnice exercitate asupra mamei reclamantei în localitatea de domiciliu. În privinţa datei de început a refugiului, aceasta este menţionată în cererea reclamantei adresată Casei de Pensii şi este confirmată prin declaraţiile martorilor.
Sub toate aspectele, Înalta Curte reţine că instanţa fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile, stabilind cu just temei faptul că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică şi, în potrivit art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 62 din 18 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2196/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2198/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
