ICCJ. Decizia nr. 2501/2008. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2501/2008
Dosar nr. 1993/1/2008
Şedinţa publică din 17 iunie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3451 din 20 septembrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de SC I.E. SRL Păntăşeşti, judeţul Bihor împotriva sentinţei nr. 307/CA/2005-PI din 7 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă acţiunea reclamantei având ca obiect anularea Deciziei nr. 358 din 11 noiembrie 2004 emisă de Direcţia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. şi exonerarea de la obligaţia de plată a sumei de 32.535.228.426 lei stabilită prin Decizia de impunere nr. 75631 din 12 august 2004 reprezentând: 3.556.300 lei - impozit pe profit, 650.889.453 lei - majorări de întârziere, 47.062.400 lei - penalităţi de întârziere, 9.778.408.312 lei - T.V.A., 19.372.982.548 lei - majorări de întârziere şi 1.662.329.413 lei - penalităţi de întârziere.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 358 din 11 noiembrie 2004, organul de soluţionare a contestaţiei fiscale a desfiinţat Decizia de impunere nr. 75631 din 12 august 2004 pentru suma de 1.721.508.153 lei (ROL) reprezentând impozit pe profit, majorări şi penalităţi de întârziere, dispunând refacerea inspecţiei fiscale de către o altă echipă pentru aceeaşi perioadă şi pentru acelaşi impozit.
Deci, în privinţa impozitului pe profit, cu accesoriile aferente, Decizia de impunere a fost desfiinţată, astfel că recurenta nu mai justifică vătămarea unui drept sau interes legitim în această privinţă, iar societatea comercială va avea posibilitatea să uzeze de căile legale de atac împotriva noii decizii, în măsura în care aceasta va fi nelegală.
Instanţa de recurs a apreciat că, instanţa de fond în mod corect a reţinut că problema dedusă soluţionării este dacă operaţiunea de predare-primire a unui număr de 12 mijloace fixe aflate în patrimoniul societăţii comerciale reclamante, către SC T.G.I.E. SRL reprezintă sau nu un transfer de proprietate şi, deci, o operaţiune economică impozabilă din punct de vedere al T.V.A.
Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că predarea-primirea celor 12 mijloace fixe reprezintă în realitate partajarea patrimoniului asociaţiei pe care o înfiinţase cu SC T.G.I.E. SRL, operaţiune efectuată în urma lichidării asociaţiei, astfel că nu există un transfer de proprietate care să justifice impozitarea cu T.V.A. a acestei operaţiuni economice.
La data de 4 octombrie 1999 părţile au hotărât prelungirea asocierii până la efectuarea operaţiunilor de lichidare, constatându-se că SC T.G.I. E. SRL a avut o contribuţie totală de 8.270.681 dolari S.U.A., din care recurenta-reclamantă a rambursat duma de 5.835.897 dolari S.U.A., iar pentru diferenţa de 2.434.802 dolari S.U.A. se încheie un protocol de preluare-primire a 12 mijloace fixe (clădiri, depozite, instalaţii, etc.).
La pct. 5 din contractul de asociere s-a prevăzut în mod expres că „prin realizarea prezentei asocieri, nu rezultă o nouă persoană juridică, asocierea reprezentând în drept, conform precizării anterioare, o societate civilă, în cadrul căreia fiecare asociat rămâne proprietar de drept al aportului adus de fiecare în asociere".
Deci, având în vedere clauzele contractuale, utilajele achiziţionate din creditul angajat de recurenta-reclamantă sunt proprietatea acesteia pe perioada derulării asocierii, astfel că predarea mijloacelor fixe nu reprezintă un partaj, deoarece nu au constituit proprietatea indiviză a asociaţilor.
Cu alte cuvinte, în raport cu clauzele contractuale, predarea-primirea celor 12 mijloace fixe a reprezentat o transmitere a acestora din proprietatea recurentei-reclamante în proprietatea celuilalt asociat şi, deci, un transfer de proprietate, purtător de T.V.A. în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din OG nr. 3/1992, republicată, în vigoare la data respectivă, precum şi a pct. 1.1. din Normele de aplicare a OG nr. 3/1992, aprobate prin HG nr. 512/1998.
Instanţa de recurs, faţă de motivul invocat cu privire la faptul că instanţa de fond a ignorat expertiza efectuată, a reţinut că, în cauză, concluziile expertului au fost valorificate selectiv, fiind înlăturate doar acelea care priveau interpretarea prevederilor legale referitoare la T.V.A. şi impozitul pe profit, aspecte aflate în competenţa exclusivă a judecătorului.
Împotriva acestei decizii recurenta-reclamantă SC I.E. SRL Păntăşeşti, judeţul Bihor, a formulat contestaţie în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
În motivele contestaţiei în anulare se susţine că una dintre erorile de judecata comise de prima instanţă a constat în aceea că judecătorul fondului a ignorat total expertiza pe care el însuşi a încuviinţat-o în cauză şi a stabilit pe lângă obiectivele solicitate de părţi şi obiective din oficiu, dar judecătorul fondului nu le-a înlăturat motivat, nu le-a supus unei analize deşi era obligat să o facă ci pur şi simplu le-a ignorat ca şi cum respectiva expertiză nu ar fi constituit o probă importantă în dosarul cauzei.
Instanţa de recurs nu a analizat acest motiv de recurs nici măcar în aspectele lui generale, ci s-a limitat să constate că el este nefondat întrucât „ (...) în realitate, concluziile expertului au fost valorificate selectiv, fiind înlăturate doar acelea care priveau interpretarea prevederilor legale referitoare la T.V.A. şi impozitul pe profit, aspecte aflate în competenţa exclusivă a judecătorului".
Se mai arată că instanţa de recurs a trecut cu vederea peste faptul că asociaţia în participaţie, nefiind persoană juridică nu poate avea drepturi şi obligaţii, nu poate avea un patrimoniu propriu.
Ca urmare, bunurile aduse de fiecare asociat în asociere, la fel ca şi investiţia făcută de fiecare asociat în asociere rămân în proprietatea acelui asociat.
Scopul asocierii fiind pentru fiecare asociat obţinerea de profit, numai profitul obţinut prin activitatea comună desfăşurată de asociaţi în vederea realizării obiectului asocierii este supusă împărţelii între ei.
De vreme ce investiţia făcută de fiecare asociat se concretizează în bunuri imobile determinate sau bunuri mobile certe, la dizolvarea asociaţiei acestea vor fi preluate de proprietarul lor care este investitorul ce le-a procurat.
Contestatoarea mai susţine că s-a ignorat total, nescuzabil, concluziile expertizei administrate în cauză prin care s-a demonstrat că toate operaţiunile desfăşurate prin asociaţie au respectat dispoziţiile normative atât din materia contabilităţii cât şi din materia fiscală şi că impozitele şi taxele către stat datorate de asociaţi au fost achitate la timp.
Numai în cazul în care investiţia s-a făcut din profitul realizat prin activitatea desfăşurată în comun de către asociaţi pentru realizarea obiectului asocierii, aceasta devine proprietatea comună a asociaţilor şi se pune problema ieşirii acestora din indiviziune cu ocazia dizolvării şi lichidării asociaţiei în participaţie.
Examinând cauza în raport cu criticile formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că este fondată contestaţia în anulare, formulată de SC I.E. SRL, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Este cunoscut că printre căile de atac extraordinare, contestaţia în anulare este o cale de retractare, admisibilă în condiţiile limitativ prevăzute de lege.
Conform prevederilor art. 318 C. proc. civ.: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanţa de recurs a omis să cerceteze aspectele legate de lucrarea de specialitate efectuată în cauză, respectiv raportul de expertiză contabilă şi printr-o formulare lapidară a menţionat că „în realitate, concluziile expertului au fost valorificate selectiv", fără a se preciza însă argumentele avute în vedere, ceea ce echivalează cu necercetarea motivului de recurs invocat de către recurentă.
Este adevărat că instanţa nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părţilor, dar, în cauză, instanţa de recurs s-a limitat la a stabili cu valoare de principiu dacă expertiza efectuată a fost ignorată sau nu.
Or, aşa cum a susţinut şi contestatoarea, un mijloc de probă o probă se analizează motivat, în ansamblul său, iar nu selectiv, astfel cum s-a procedat în prezentul litigiu.
Această omisiune reprezintă şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei C.E.D.O. noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (cauza H. împotriva Finlandei, 19 decembrie 1997, citată în cauza A. împotriva României din 28 aprilie 2005).
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, va fi admisă contestaţia în anulare, se va anula Decizia atacată şi pe cale de consecinţă se va fixa termen, pentru judecarea recursului, cu citarea părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de SC I.E. SRL Păntăşeşti, judeţul Bihor, împotriva Deciziei nr. 3451 din 20 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Anulează Decizia atacată şi fixează termen pentru soluţionarea recursului la 14 octombrie 2008.
Cu citarea părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2500/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2507/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
