ICCJ. Decizia nr. 2653/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2653/2008
Dosar nr. 10072/2/2006
Şedinţa publică din 25 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ reclamanta Confederaţia Naţională Sindicală C.A. în numele şi pentru membrii de sindicat A.C., A.K., si alţii, a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând prime de concediu cuvenite membrilor de sindicat menţionaţi, cu statut de funcţionari publici, pentru anii 2003, 2004 şi 2005, în funcţie de perioada efectiv lucrată, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că membrii de sindicat cu statut de funcţionari publici angajaţi ai autorităţii pârâte au dreptul, potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999 la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Totodată, reclamanta a arătat că aplicarea prevederilor legale referitoare la prima de concediu a fost suspendată succesiv, prin legi bugetare temporare, care şi-au încetat aplicabilitatea.
Prin sentinţa civilă nr. 2501 din 17 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei Confederaţia Naţională Sindicală C.A., în numele şi pentru membrii de sindicat, obligând pârâta A.N.S.V.S.A. să plătească membrilor de sindicat reprezentaţi de confederaţie drepturile băneşti corespunzătoare primei de concediu aferentă perioadei 2003, 2004 şi 2005, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii, în funcţie de timpul efectiv lucrat.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că membrii de sindicat menţionaţi au calitatea de funcţionari publici, fiind angajaţi de autoritatea publică pârâtă în perioada 2003 - 2005 şi având dreptul, conform legii, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
S-a mai reţinut că, după încetarea aplicabilităţii actelor normative care au suspendat acordarea primelor de concediu, drepturile în discuţie au devenit active, putând fi solicitate de cei în cauză.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A.
În cuprinsul recursului se susţine că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În acest sens, recurenta arată că dreptul funcţionarilor publici la prima de concediu a fost succesiv suspendat printr-o serie de acte normative, iar instanţa de fond a apreciat în mod greşit că dreptul menţionat este un drept în vigoare.
Recurenta consideră că exerciţiul dreptului în discuţie a fost restrâns, tot prin acte normative la nivel de lege.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziţii legale succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nicio dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8 .12.1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) la republicarea legii în M. Of. nr. 251/22.03.2004, precum şi prin art. 35 alin. (2) la republicarea aceluiaşi act normativ în M. Of. nr. 365/29.05.2007.
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie golit de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2501 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2649/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2671/2008. Contencios → |
|---|
