ICCJ. Decizia nr. 2681/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2681/2008
Dosar nr. 10255/2/2006
Şedinţa publică din 25 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 22 noiembrie 2006, reclamanta L.A. a chemat în judecată Autoritatea pentru Străini - în prezent, Oficiul Român pentru Imigrări - solicitând anularea dispoziţiei de părăsire nr. 125568 din 2 noiembrie 2006 şi obligarea autorităţii la prelungirea dreptului de şedere în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale.
În Şedinţa publică din 23 aprilie 2008, reclamanta a invocat în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, necesitatea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 coroborate cu art. 55 alin. (1), (2), (3) şi (5) teza a doua din OUG nr. 194/2002, modificată şi completată.
Prin Încheierea din 23 aprilie 2008, instanţa a respins cererea de sesizare, reţinând pe de o parte, că în acelaşi dosar s-a mai ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din O.U.G . nr. 194/2002 - excepţie respinsă - iar pe de altă parte, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 56/2007 prin care s-a modificat şi completat ordonanţa privind regimul străinilor în România nu a rezultat din dezbateri, actul normativ respectiv intrând în vigoare la 29 martie 2007, mult după data emiterii dispoziţiei de părăsire şi a introducerii acţiunii.
Împotriva încheierii a declarat recurs reclamanta L.A., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, reclamanta a arătat că instanţa a respins în mod greşit cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, deşi îndeplinea condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv avea legătură cu cauza dedusă judecăţii şi cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate nu s-a mai pronunţat instanţa constituţională.
Analizând actele cauzei în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, reclamanta a invocat iniţial în cadrul litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 10255/2/2006, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din OUG nr. 194/2002, devenite art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b), privind condiţiile prelungirii dreptului de şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale. Prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2008 Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia ridicată.
Ulterior, la 23 aprilie 2008 reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 de modificare şi completare a OUG nr. 194/2002, cu referire la art. 55 alin. (1), (2), (3) şi (5) din ordonanţă, în raport de prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa respingând cererea de sesizare a Curţii Consituţionale.
Instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că momentul intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 56/2007 este ulterior emiterii actului administrativ a cărui legalitate se cercetează şi datei introducerii acţiunii. În cursul procesului, până la momentul formulării excepţiei de neconstituţionalitate, niciuna din părţi şi nici instanţa de judecată nu au invocat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 56/2007 de modificare şi completarea a OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
În aceste împrejurări, s-a apreciat în mod justificat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale, în raport de prevederile imperative ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.
Pe de altă parte, prevederile legale privind condiţiile prelungirii dreptului de şedere în România, pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, prevăzute de art. 55 din OUG nr. 194/2002 au fost examinate de Curtea Constituţională care a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii invocată de reclamantă în acelaşi dosar.
Chiar dacă reclamanta a indicat de această dată dispoziţiile art. 55 alin. (1), (2), (3) şi (5) teza a doua din OUG nr. 194/2002, în loc de art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din ordonanţă, cum a procedat la formularea primei excepţii de neconstituţionalitate, în esenţă a avut în vedere aceeaşi împrejurare şi anume, condiţiile prelungirii dreptului de şedere în România.
Or, cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională s-a pronunţat, constatând că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale fiind legală şi temeinică, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.A. împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2671/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2682/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
