ICCJ. Decizia nr. 2970/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2970/2008
Dosar nr. 3771/2/2007
Şedinţa publică din 19 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2379 din 3 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Economiei şi Finanţelor şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii. A admis acţiunea formulată de reclamanţii A.L., ş.a., şi a obligat pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Oficiul Român pentru Imigrări la plata către reclamanţi a primelor de concediu pentru perioada 2004 - 2006 şi a sporului de fidelitate de până la 20% din salariu de bază pe anul 2005, corespunzător perioadei lucrate ca funcţionari publici, actualizate cu coeficientul ratei inflaţiei de la data naşterii dreptului plăţii efective. A obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce de la bugetul de stat sumele necesare acordării drepturilor băneşti menţionate în alineatul precedent.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond a respins-o cu motivarea că, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cererea de chemare în garanţie a fost apreciată, de către prima instanţă, inadmisibilă pe considerentul că Ministerul Economiei şi Finanţelor are şi calitatea de pârât în cauză.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată, reţinând că plata drepturilor ce se cuvin reclamantului nu ar fi posibilă dacă autorităţile debitoare nu ar primi în bugetul propriu sumele respective iar ministerul pârât are un rol hotărâtor la elaborarea bugetului, potrivit dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 500/2002.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că suspendarea în mod succesiv, prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, a plăţii primei de concediu nu echivalează cu înlăturarea existenţei dreptului respectiv, acesta neputând fi golit de substanţa sa, fiind încălcate prevederile art. 53 din Constituţia României.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei si Finanţelor, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că în mod greşit a fost admisă acţiunea fată de Ministerul Economiei si Finanţelor, acesta neavând calitate procesuală pasivă în cauză.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Instanţa de fond s-a pronunţat fără a reţine lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, între acest pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate şi reclamant. Or, numai existenţa unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorităţi sau instituţii publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu - ce constituie obiectul acţiunii în speţa de faţă - este un drept de natură salarială.
Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acţiune în contencios administrativ, nu este suficientă calitatea de autoritate publică, fiind imperios necesar ca acea autoritate să fie emitenta actului administrativ contestat sau să nu fi soluţionat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat rezolvarea unei cereri a reclamanţilor, referitoare la un drept sau interes legitim.
Or, recurentul-pârât nu a emis nici un act administrativ de natură să vatăme interesele reclamanţilor într-un drept sau într-un interes legitim al acestora.
Se reţine că între Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi autorităţile pârâte nu există un raport juridic obligaţional, atribuţiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.
Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menţionat, „Ordonatorii principali de credite (cum este şi autoritatea pârâtă - n.r.) au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Economiei şi Finanţelor propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „Ministerul Economiei şi Finanţelor examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenţă hotărăşte Guvernul".
Atribuţiile Ministerului Economiei şi Finanţelor în elaborarea şi gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituţiei la plata unor drepturi salariale către angajaţi ai altui minister-ordonator principal de credite, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamanţi şi ceilalţi pârâţi.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii acţiunii formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, ca fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, împotriva sentinţei civile nr. 2379 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea formulată împotriva Ministerului Economiei şi Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2969/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2972/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
