ICCJ. Decizia nr. 2986/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2986/2008
Dosar nr. 1576/57/2007
Şedinţa publică din 19 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.V., prin curator A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi şi Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Alba anularea Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 9125 din 9 octombrie 2007 prin care s-a respins contestaţia reclamantului împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap din 04 septembrie 2007 şi recunoaşterea dreptului de încadrare în grad grav de handicap, ce necesită îngrijire permanentă din partea unui asistent personal;
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a adresat Comisiei de Expertiză Alba pentru obţinerea unui certificat de încadrare în grad de handicap, dar a primit un răspuns negativ, deşi diagnosticul său este asimilabil gradului grav de handicap, conform Ordinului M.S.F. nr. 726/2002, titlul 2, art. 1 alin. b. A mai susţinut că argumentaţia invocată de intimate în sensul că suferă de boală, nu handicap, este incorectă, faţă de afecţiunea handicapantă pe care o are şi data ivirii acesteia.
Prin sentinţa nr. 13/F/CA din 11 februarie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea formulată de reclamantul A.V., prin curator A.M., a anulat Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 9125 din 09 octombrie 2007 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, precum şi Certificatul de încadrare în grad de handicap din 04 septembrie 2007 emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Alba. Totodată a dispus încadrarea reclamantului în grad de handicap grav conform Ordinului nr. 762/1992 din 19 noiembrie 2007 al M.M.F.E.S. şi M.S.P. pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap cap.7, pct. III subpunct 2 afecţiuni neurologice - lit. b din Anexa la Ordin.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul, în vârstă de 55 de ani este încadrat în gradul I de invaliditate şi beneficiază de pensie de invaliditate de gradul I şi indemnizaţie de însoţitor conform art. 61 din Legea nr. 19/2000, potrivit Deciziei asupra capacităţii de muncă nr. 93/2007, cu data ivirii invalidităţii - 07 iulie 1999.
A mai reţinut instanţa că ultima încadrare într-o categorie de persoane cu handicap a avut loc prin certificatul din 8 octombrie 2002, cu valabilitate până în aprilie 2003, iar după intrarea în vigoare a Legii 448/2006 a solicitat din nou încadrarea în grad de handicap, iar prin certificatul de handicap din 04 septembrie 2007, Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Alba i-a respins cererea cu motivarea că diagnosticul reclamantului de „hemipareză stângă spastică accentuată sechelară post AVC. Tulburare organică de personalitate cu elemente deteriorative şi tulburări comportamentale, fond vascular" reprezintă „boală" nu „handicap". Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi a menţinut această soluţie, argumentând că boala reclamantului a survenit în timpul activităţi salariale şi nu anterior calităţii de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de stat, astfel încât nu se încadrează în Criteriile aprobate din Ordinul M.S.F. nr. 726/2002.
Analizând textele legale invocate, instanţa de fond a constatat că reclamantul a fost încadrat în Ordinul nr. 726/2002 la Cap. II pct. 1, secţiunea afecţiuni neurologice - accidente vasculare cerebrale - deficienţă gravă.
A constatat, de asemenea, că prin Ordinul comun nr. 762/1992 din 27 decembrie 2007 al M.M.F.S. şi M.S.P. s-a abrogat Ordinul nr. 726/2002 şi s-au stabilit criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, iar pentru genul de afecţiuni de care suferă reclamantul, acordarea gradului de handicap nu mai este condiţionată de data la care a survenit afecţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, prin Autoritatea Naţională a Persoanelor cu Handicap, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ.
Prin criticile aduse sentinţei atacate se susţin, în esenţă, următoarele:
-Instanţa de fond nu a ţinut cont de argumentele prezentate de autorităţile pârâte, interpretând eronat dispoziţiile Ordinului nr. 726/2002 alM.S.F. şi ignorând dispoziţiile care instituiau condiţiile pe care solicitanţii trebuiau să le îndeplinească pentru încadrarea în grad de handicap;
-În mod greşit a apreciat prima instanţă că reclamantul este îndreptăţit la acordarea gradului de handicap grav, în lumina noilor reglementări prevăzute în Ordinul comun 762/1992/2007 al M.M.F.S. şi M.S.P., în realitate reclamantul neîncadrându-se nici în aceste criterii accidentul său vascular având alte cauze decât cele expres prevăzute în actul normativ menţionat.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
La data de 7 iulie 1999, în urma survenirii unui accident vascular cerebral, reclamantului i s-a stabilit diagnosticul de „Hemipareză stg. spastică accentuată sechelară post AVC ischemic", situaţie constată prin certificatul din 5 august 1999 de încadrare într-o categorie de persoană cu handicap care necesită protecţie specială, emis de D.M.P.S. Judeţul Alba - Cabinetul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă. Prin acelaşi certificat, s-a concluzionat că reclamantul şi-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, având nevoie de îngrijire şi supraveghere din partea altei persoane, fiind încadrat la gradul I de invaliditate. În această situaţie reclamantul a fost pensionat pe caz de boală, înainte de a împlini vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000.
La momentul încadrării iniţiale a reclamatului în grad de handicap erau în vigoare dispoziţiile OUG nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, care la art. 1 definea noţiunea de „persoane cu handicap" ca fiind „acele persoane care au un dezavantaj datorat unor deficienţe fizice, senzoriale, psihice sau mentale, care le împiedică sau le limitează accesul normal şi în condiţii de egalitate la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor sociali, materiali şi culturali, necesitând măsuri de protecţie specială în vederea integrării lor sociale". Prin acelaşi articol, la alin. (3) se specifica faptul că „măsurile de protecţie specială se aplică pe baza încadrării în categorii de persoane cu handicap, în raport de gradul de handicap stabilit în urma evaluării efectuate de către comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap, potrivit criteriilor prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe, aprobate prin hotărâre a Guvernului". Până la aprobarea şi modificarea acestei ordonanţe prin Legea nr. 519/2002, normele metodologice nu fuseseră elaborate.
Prin legea menţionată anterior, s-a completat art. 19 din OUG nr. 102/1999 cu alin. 3, prevăzându-se posibilitatea pentru persoanele cu handicap grav care au şi calitatea de pensionari de invaliditate gradul I să opteze între indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi un asistent personal, în temeiul dispoziţiilor ordonanţei.
În anul 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 519/2002, reclamantului i s-a emis un nou certificat din 8 octombrie 2002 de către Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap prin care s-a constatat acelaşi diagnostic, menţinându-se încadrarea în grad de handicap, constatându-se existenţa unei deficienţe funcţionale accentuate, certificatul având valabilitate până în luna aprilie 2003.
Prin Ordinul M.S.F. nr. 726/2002 emis în aplicarea OUG nr. 102/1999, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2002, s-au prevăzut criteriile medico-sociale în baza cărora se stabileşte încadrarea în gradul de handicap pentru adulţi şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora.
Prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap s-a abrogat OUG nr. 109/2002, reglementându-se noul cadru şi procedura de acordare a protecţiei speciale, în acord cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, ratificată prin Legea nr. 74/1999 precum şi cu celelalte acte interne şi internaţionale în materie, la care România este parte.
Noua lege defineşte noţiunea de „persoane cu handicap " ca fiind „acele persoane cărora, datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a desfăşura în mod normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale ", criteriile de stabilire a gradului de handicap fiind cele prevăzute de Ordinul M.S.F. nr. 726/2002.
Din titlul Ordinului M.S.F. mai susmenţionat, rezultă că toate prevederile acestuia trebuie interpretate şi aplicate prin raportare şi cu respectarea dispoziţiilor actelor normative cu forţă juridică superioare în temeiul cărora a fost emis. În concluzie, Ordinul M.S.F. menţionat nu are decât rolul de a indica criteriile de stabilire a gradului de handicap şi indicarea afecţiunilor considerate handicapante din punct de vedere medical, neconţinând norme privind procedura propriu-zisă de acordare a protecţiei speciale şi, prin urmare, neputând aduce modificări sau limitări în sensul excluderii unor categorii de persoane de la încadrarea în grad de handicap şi, implicit de la acordarea beneficiilor legii speciale (OUG nr. 102/1999, respectiv Legea nr. 448/2006) pentru alte criterii decât cele medico-sociale (de exemplu data ivirii handicapului sau calitatea de asigurat).
Această interpretare reflectă intenţia legiuitorului, care definind noţiunea de „persoană handicapată" nu instituie nici un criteriu de distingere, făcând trimitere doar la criteriile medicale în baza cărora se stabileşte gradul de handicap (uşor, mediu, accentuat sau grav).
După apariţia Legii nr. 448/2006, reclamantul s-a adresat Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Alba, solicitând eliberarea unui certificat de încadrare în grad grav de handicap cu acordarea unui asistent personal, depunând toate actele medicale actualizate, astfel cum acestea erau prevăzute în lege.
Prin certificatul din 04 septembrie 2007 Comisia de evaluare a respins cererea reclamantului pentru două motive şi anume:
-afecţiunea reclamantului reprezintă o boală nu un handicap;
-reclamantul nu se încadrează în criteriile medicale aprobate prin Ordinul M.S.F. nr. 726/2002.
Prin Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 9125 din 09 octombrie 2007 emisă în soluţionarea contestaţiei formulată de A.V. împotriva certificatului menţionat, Comisia Superioară de evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, a menţinut concluziile certificatului din 04 septembrie 2007, pentru aceleaşi două motive reţinute şi în certificat, deşi la rubrica „Diagnostic clinic" menţionează „hemipareză stg. Spastică accentuată sechelară, AVC HTA gr.III. Tulburare organică de personalitate cu elemente deteriorative".
Aceste două acte, contestate de reclamant în instanţă, sunt emise atât cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei şi redate anterior, dar şi cu ignorarea situaţiei concrete de fapt, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, aspect reţinut, în mod corect de către instanţa de fond.
Astfel, în primul rând Înalta Curte, constată că din actele medicale depuse la dosar (certificate medicale, bilete de ieşire din spital, etc), rezultă cu certitudine că, până în prezent, starea de sănătate a reclamantului s-a deteriorat, fiind diagnosticat în anul 2007 şi cu „tulburare organică de personalitate în elemente deteriorative şi tulburări comportamentale - fond vascular".
Această situaţie a fost confirmată oficial, prin Decizia asupra capacităţii de muncă nr. 93 din 29 ianuarie 2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Alba, în cuprinsul căreia s-a stabilit că reclamantul, faţă de diagnosticul clinic şi funcţional indicat are capacitatea de muncă pierdută total, necesitând însoţitor permanent şi încadrându-se în gradul I de invaliditate.
În aceste condiţii, cele două acte emise de autorităţile pârâte reflectă o interpretare eronată şi nepermis de restrictivă a dispoziţiilor O.M.S.F. nr. 726/2002, prin raportare la Legea nr. 448/2006, în vigoare la data depunerii cererii la comisie, precum şi la momentul învestirii instanţei de judecată.
Din conţinutul certificatului şi deciziei atacate, rezultă că autorităţile pârâte au considerat că reclamantul nu are calitatea de persoană cu handicap, afecţiunile acestuia încadrându-se la „boală", fără a se specifica şi codul acestei boli şi, prin urmare considerându-se că petentul nu se încadrează în nici un grad de handicap, rubricile referitoare la necesitatea acordării protecţiei speciale sau capacitatea de muncă rămânând necompletate. Singurul aspect reţinut de Comisia de evaluare a fost cel referitor la faptul că reclamantul beneficiază de pensie de invaliditate.
Motivarea succintă şi oarecum contradictorie a respingerii cererii, făcută de autorităţile pârâte prin actele emise, a fost completată într-o oarecare măsură prin apărările făcute în întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, apărări reluate sub forma motivelor de recurs analizate prin prezenta hotărâre.
Potrivit criteriilor stabilite de Ordinul M.S.F. nr. 726/2002, afecţiunea reclamantului exprimată prin diagnosticul clinic stabilit în urma expertizării medicale şi reţinut în Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 9125 din 09 octombrie 2007 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, se încadrează la Capitolul II, punctul 1 - Afecţiuni neurologice - alin. 1 - accidente vasculare cerebrale, lit. b) - deficienţă gravă, fiind asimilată gradului grav de handicap. Argumentul autorităţilor pârâte în sensul că handicapul reclamantului (recunoscându-se deci că acesta suferă de o afecţiunea handicapantă) are la origine o boală - hipertensiune arterială - care a provocat accidentul vascular cerebral şi prin urmare nu este persoană cu handicap, nu este legal, având în vedere că ordinul menţionat nu condiţionează încadrarea în grad de handicap pentru adulţi, de modul în care persoana a ajuns să sufere de o astfel de afecţiune.
Pe de altă parte, Capitolul II din ordin se intitulează „Persoane cu afecţiuni handicapante, indiferent de vârstă, de statut şi de data dobândirii handicapului", context în care, prevederea din acest capitol „pentru categoriile prevăzute la lit. a) şi b), certificatele de încadrarea într-o categorie de persoană cu handicap se vor emite numai pentru accidentele vasculare cerebrale cu deficit motor, apărute anterior calităţii de asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu mai târziu de vârsta standard de pensionare" trebuie interpretată în sensul că dispoziţiile acestui capitol se aplică şi persoanelor adulte care până la angajarea în muncă şi plata contribuţiilor sociale au dobândit o astfel de afecţiune handicapantă, deci, cu atât mai mult se încadrează în criterii o persoană care avea calitatea de asigurat, cum era şi reclamantul. Cealaltă limitare, legată de vârsta standard de pensionare este prevăzută în acord cu dispoziţiile pct. 10 din capitolul „precizări" din Ordin, reclamantul neîncadrându-se în această ipoteză.
Prin urmare, această susţinere a recurentei-pârâte, reiterată prin motivele de recurs, nu este întemeiată, fiind incident principiul de drept potrivit căruia un act juridic trebuie interpretat în sensul producerii de efecte juridice şi nu în sensul neaplicării lui.
Pe de altă parte, faptul că reclamantul beneficiază de pensie de invaliditate nu constituie un criteriu de excludere a dreptului de a beneficia de încadrarea în gradul corespunzător de handicap, astfel cum sugerează recurenta-pârâtă. Dimpotrivă, astfel cum s-a menţionat anterior, dispoziţiile Ordinului M.S.F. nr. 726/2002 sunt date în aplicarea şi executarea actelor normative privind acordarea protecţiei sociale, trebuind corelate şi cu prevederile Legii nr. 19/2000, care stabileşte criteriile de acordare a pensiei de invaliditate. Astfel, în situaţia reclamantului, faptul că acestuia i se constatase încadrarea în gradul I de invaliditate, cu pierderea totală a capacităţii de muncă, nefiind deplasabil şi având nevoie de însoţitor, era un argument în plus, pentru a i se recunoaşte calitatea de persoană cu handicap, pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006.
Înalta Curte constată şi faptul că solicitarea intimatului-reclamant, faţă de agravarea în timp a afecţiunilor de care suferă, îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, pentru acordarea protecţiei sociale, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. (2) unde se specifică: „persoanele cu handicap grav au şi calitatea de pensionari de invaliditate gradul I pot opta pentru indemnizaţia de însoţitor prevăzută la art. 61 din Legea nr. 19/2000, sau pentru asistentul personal".
Având în vedere faptul că pe parcursul judecării cauzei, Ordinul M.S.F. nr. 726/2002, în baza căruia s-au emis actele contestate, a fost abrogat prin Ordinul comun nr. 762/1992/2007 al M.M.F.S. şi M.S.P., în mod corect instanţa de fond a procedat la aplicarea imediată a acestuia, constatând că reclamantul se încadrează la Cap. 7, pct. III, subpunct 2 - afecţiuni neurologice -lit. b din anexa la Ordin şi obligând astfel autorităţile pârâte să elibereze certificatul doveditor în conformitate cu încadrarea stabilită de instanţă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se dispoziţiile sentinţei atacate, ca fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi, prin Autoritatea Naţională a Persoanelor cu Handicap, împotriva sentinţei civile nr. 13/F/CA din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Alba –lulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2977/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2988/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
