ICCJ. Decizia nr. 3008/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3008/2008
Dosar nr. 167/44/2008
Şedinţa publică din 23 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la 5 iunie 2007 pe rolul Judecătoriei Focşani, sub nr. 3745/231/2007, reclamantul F.D.M. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, motivat de faptul că nu i s-a acordat Decizia privind plata despăgubirilor în acţiuni aferente imobilelor preluate abuziv de Statul Român şi demolate în perioada 6 iunie 1945 - 22 decembrie 1989, nefiind respectat dreptul de proprietate şi nici Legea nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 3373 din 13 septembrie 2007 a Judecătoriei Focşani a fost admisă excepţia necompetenţei materială invocată de pârât, declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, reţinându-se incidenţa art. 3 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cu care curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F.D.M., iar prin Decizia civilă nr. 1060 din 6 noiembrie 2007 a Tribunalului Vrancea, recursul declarat a fost respins ca nefondat, instanţa reţinând aplicabilitatea art. 19 alin. (1) titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa nr. 7/F din 22 ianuarie 2008 acţiunea formulată şi precizată de reclamant a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 780 din 25 iulie 2006 a Guvernului României, comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, s-a emis titlul de despăgubire în favoarea peroanelor îndreptăţite, printre care, la poziţia 18 din anexă, figurează şi reclamantul cu un titlu de despăgubire în cuantum de 93.322,76 lei, reprezentând valoarea reactualizată a titlurilor de valoare nominală emise la data de 14 martie 2005.
În raport cu precizarea de acţiune a reclamantului relativă la solicitarea acordării de daune materiale şi morale, instanţa a reţinut, pe de o parte, că nu s-a făcut o dovadă a prejudiciului, iar, pe de altă parte, că reclamantul nu a relevat un context social cauzal care să conducă la concluzia acordării daunelor materiale.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul F.D.M. a formulat recurs, arătând, în esenţă, că în mod nelegal instanţa de fond a respins cererea sa de acordare a despăgubirilor băneşti şi a daunelor morale în cuantumul stipulat în cererile precizatoare, cereri conforme cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.
A mai arătat recurentul-reclamant, printr-o completare a motivelor sale, depusă la 19 mai 2008 că temeiul acţiunii judiciare de faţă îl reprezintă prevederile art. 480 şi art. 481 C. civ. ca şi standardele internaţionale de evaluare precum şi Legea nr. 247/2005, potrivit cu care, conform principiului răspunderii civile delictuale, autorul prejudiciului este obligat să repare atât prejudiciul cauzat cât şi beneficiul nerealizat, sens în care menţine solicitarea de acordarea a sumei de 2.500.000 ron pentru exploatarea de către Statul Român a terenului în suprafaţă de 746,48 mp.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului în raport de probele administrate şi de prevederile legale incidente, ca şi prin prisma criticilor recurentului-reclamant, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar şi a art. 3041 C. proc. civ., reţine că nu subzistă în cauză temeiuri legale care să atragă fie casarea, fie modificarea sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Recurentul-reclamant în calitatea sa de succesor al surorii sale R.A.M. s-a adresat instanţei pe motivul ne-acordării de către intimata Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, a deciziei privind plata despăgubirilor în acţiuni aferente imobilelor cu destinaţie de locuinţă, preluate abuziv de statul român şi demolate în perioada 6 iunie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin adresa nr. 537 din 17 noiembrie 2006, prefectul judeţului Vrancea a comunicat recurentului-reclamant că prin Dispoziţia primarului nr. 1911/2004 s-a respins cererea de restituire în natură, formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către doamna R.A.M., şi s-a propus acordarea de despăgubiri. Totodată s-a indicat că în urma controlului de legalitate, prefectul judeţului Vrancea a apreciat Dispoziţia nr. 1911/2004 ca fiind nelegală întrucât potrivit formei iniţiale a Legii nr. 10/2001 nu se puteau acorda despăgubiri băneşti pentru imobilele expropriate şi demolate, astfel că aceasta a fost revocată prin Dispoziţia primarului nr. 1974/2004, urmând a se stabili măsurile reparatorii, altele decât cele băneşti.
Înalta Curte reţine totodată din actele dosarului că, ulterior, prin Dispoziţia nr. 1905 din 2 noiembrie 2004, Primăria municipiului Focşani a respins cererea formulată de doamna R.A.M., de restituire în natură a imobilului situat în Focşani compus din imobil - clădire ce a fost demolat şi teren în suprafaţă de 746,48 mp (ocupat de blocuri, spaţii verzi, parcare, reţele subterane, alei acces şi trotuar), reţinând pe de o parte, că imobilul nu poate fi restituit în natură, astfel că se stabileşte o valoare echivalentă a acestuia, iar pe de alta, că persoana îndreptăţită a optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în cuantumul sumei de 866.265.405 lei.
Această dispoziţie, ce putea fi atacată în instanţă în termen de 30 de zile de la comunicarea ei, la Secţia civilă a Tribunalului Vrancea, a rămas în vigoare şi nu a fost anulată pe cale judecătorească.
Totodată, Înalta Curte reţine că susţinerea recurentului vizând netemeinicia acestei dispoziţii, cuprinsă în motivele suplimentare de recurs, nu poate fi interpretată şi nici primită ca o cerere nouă, distinctă, căci în faza recursului o astfel de cerere este inadmisibilă şi oricum invocată, în ipoteza în care ea ar putea fi apreciată ca atare, în ciuda caracterului său informal, în faţa unei instanţe necompetente material.
Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins cererea reclamantului-recurent, astfel cum a fost ea precizată, de acordare a despăgubirilor în sumă de 2.500.000 lei pentru exploatarea terenului în perioada 1975 - 2007, plus 1.500.000 lei pentru valoarea în sine a terenului în suprafaţă de 746,48 mp, precum şi 1.500.000 lei daune morale, în condiţiile în care aceste pretenţii nu au fost dovedite, iar prin Decizia nr. 780 din 25 iulie 2006, emisă de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, în temeiul art. 13, art. 17 şi art. 29 [alin. (1), (3) şi (4)] din titlul VII al Legii nr. 247/2005, a fost emis titlul de despăgubiri în favoarea recurentului-reclamant, în calitate de moştenitor al defunctei R.A.M. (poziţia 18 din anexa parte integrantă), în cuantum de 93.322,76 lei (ron) reprezentând valorile actualizate ale titlurilor de valoare nominală emise la data de 14 martie 2005.
Această decizie, după cum a indicat şi intimata, a fost emisă ca urmare a cererii de convertire a titlurilor de valoare nominală în titluri de despăgubire, formulată chiar de reclamant, prin mandatar şi depusă la Secretariatul Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor.
În fine, după cum a rezultat şi din susţinerile intimatei şi în acord cu prevederile legale incidente, respectiv art. 18 din titlul VII al Legii nr. 147/2005, în termen de 6 luni, începând cu data de 1 octombrie 2007, titularul titlului de despăgubire poate opta pentru primirea exclusivă de despăgubiri în numerar, fie pentru primirea, în parte, de titluri de plată iar pentru restul, pentru păstrarea calităţii de acţionar la Fondul „Propietatea" pe care o deţine în urma convertirii titlurilor sale de despăgubire, în acţiuni la acest fond.
Din această perspectivă, intimata a susţinut chiar că acţiunea de faţă a reclamantului este chiar prematură.
În concluzie, în raport de cele arătate, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, criticile din recursul de faţă fiind de asemenea nefondate întrucât, în raport de conţinutul actelor şi dispoziţiilor succesiv emise, rămase în vigoare şi care au şi fost aplicate de autorităţile îndreptăţite, sumele cerute cu titlu de despăgubiri materiale şi morale nu au fost dovedite.
În plus, după cum corect a reţinut şi instanţa de fond nu a fost evidenţiat nici contextul cauzal care să conducă la concluzia că se impune acordarea daunelor solicitate, simplele presupuneri şi afirmaţii ale recurentului-reclamant, nesusţinute probator, nefiind, în sine, suficiente pentru admiterea acţiunii în sensul solicitat.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.D.M. împotriva sentinţei nr. 7/F din 22 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 928/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3045/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
