ICCJ. Decizia nr. 357/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 357/2008
Dosar nr. 1595/36/2006
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanţii R.N., I.L., U.C., D.A. şi D.L., în calitate de funcţionari publici în cadrul Tribunalului Tulcea, au formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 47 din 27 martie 2006, emisă de Curtea de Apel Constanţa, pentru punerea în aplicare a O.G. nr. 2/2006 şi nr. 3/2006.
Motivându-şi acţiunea, reclamanţii au arătat că salariile funcţionarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunţări, orice renunţare sau limitare fiind lovită de nulitate absolută, în raport cu prevederile art. 33 pct. 3 din O.G. nr. 92/2004 şi ale art. 37 pct. 3 din O.G. nr. 2/2006.
Prin concluziile depuse la dosarul cauzei la data de 17 mai 2006, reclamanta I.L. a solicitat instanţei să dispună asupra reevaluării încadrării sale începând cu data de 01 ianuarie 2006 şi încadrarea în funcţia prevăzută de O.G. nr. 83/2000, Anexa nr. 1 lit. b) pct. 8, cu aplicarea modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 7/2006. Motivând acest capăt de cerere, reclamanta menţionată a susţinut că salarizarea sa a fost făcută numai pentru una din funcţiile îndeplinite, cu îngrădirea nejustificată a unor drepturi fundamentale.
La data de 18 mai 2006, instanţa sesizată a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a lipsei nejustificate a părţilor, precum şi a faptului că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Recursul declarat de reclamanta I.L. împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 921 din 14 februarie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. De asemenea, contestaţia în anulare formulată de aceeaşi reclamantă, în temeiul art. 317 alin. (1) şi art. 318 C. proc. civ. a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 2533 din 16 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La solicitarea reclamantei, la data de 11 iunie 2007, cauza a fost repusă pe rol. Cu acest prilej, au fost făcute precizări referitoare la acţiune şi s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, apreciindu-se că în cauză competenţa soluţionării în fond ar aparţine completului care judecă litigii de muncă al Tribunalului.
Prin sentinţa civilă nr. 708/CA din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca nefondată, excepţia de necompetenţă materială invocată. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii R.N., I.L., U.C., D.A. şi D.L.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale, soluţionată cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., s-a concluzionat că aceasta este nefondată, apreciindu-se că în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile cuprinse în art. 3 C. proc. civ., cu referire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aparţine instanţei de contencios administrativ competenţa de soluţionare a litigiului având ca obiect contestaţia pronunţată împotriva deciziei prin care instituţia publică dispune asupra majorărilor de salariu pentru funcţionarii publici şi personalul contractual.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că decizia atacată a fost emisă de preşedintele Curţii de Apel Constanţa în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 2/2006 şi Ordinului nr. 680/C/2006 al Ministrului Justiţiei, acesta neavând competenţa, în calitate de ordonator secundar de credite, să stabilească alte criterii de încadrare în afara celor prevăzute în reglementările menţionate.
Instanţa de fond a mai reţinut că ordinul emis de Ministrul Justiţiei nu face decât o aplicare a O.G. nr. 2/2006, fără a cuprinde referiri la asimilarea sau acordarea unor drepturi salariale funcţionarilor publici.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs reclamanta I.L., solicitând:
- admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate;
- repunerea cauzei pe rolul completului de judecată privind soluţionarea litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului şi rejudecarea în fond;
- acordarea drepturilor solicitate în cererea principală, contestaţiile şi concluziile depuse la dosar.
Dezvoltând motivele de recurs, recurenta consideră că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este greşită, deoarece funcţia pe care este încadrată nu este prevăzută să fie salarizată potrivit Legii nr. 189/1999, iar competenţa de a soluţiona cauza de faţă aparţine instanţei pentru soluţionarea conflictelor de muncă.
Recurenta mai arată că, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, autorităţile publice, instituţiile şi toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat aveau obligaţia ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii menţionate, să opereze modificările prevăzute cu privire la încadrarea şi stabilirea statutului, a drepturilor şi obligaţiilor consilierilor juridici pe care îi au numiţi ca angajaţi în slujba lor.
Consideră că dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici nu îi sunt aplicabile, iar art. 128 din Legea nr. 304/2004 nu prevede ca încadrarea şi salarizarea personalului la birourile de informare şi relaţii publice să se facă potrivit legii menţionate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, susţinerile recurentei, precum şi reglementările aplicabile, urmează a se reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, contenciosul administrativ este definit ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Art. 991 din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte competenţa instanţelor de contencios în cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită prin lege competenţa altor instanţe.
În raport cu textele de lege menţionate, rezultă că instanţa de fond a respins în mod corect excepţia necompetenţei materiale invocată, considerând că, în raport cu dispoziţiile art. 3 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei prin care se solicită constatarea nelegalităţii deciziei emise de Curtea de Apel Constanţa pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. nr. 2/2006 şi ale O.G. nr. 3/2006, aparţine instanţei de contencios administrativ.
Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că recurenta a cunoscut că urmează a fi numită într-o funcţie publică, cea de expert asistent, la o instituţie care face parte din categoria instituţiilor publice, astfel că toate susţinerile referitoare la neincluderea funcţiei respective în categoria funcţionarilor publici apar ca nefondate.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, preşedintele Curţii de Apel Constanţa nu poate stabili alte criterii de salarizare, decât cele cuprinse în ordinul ministrului justiţiei.
Criticile formulate de recurentă cu privire la neîndeplinirea unor cerinţe ale Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic nu pot fi primite şi urmează a fi socotite fără legătură cu cauza câtă vreme funcţia îndeplinită de recurentă este cea de expert la biroul informare publică.
Rezultă că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.L. împotriva sentinţei civile nr. 708/CA din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 355/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 362/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
