ICCJ. Decizia nr. 3657/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3657/2008

Dosar nr. 3980/2/2007

Şedinţa publică din 23 octombrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ şi fiscal la 1 iunie 2007, reclamanţii: A.D., A.S., A.V., A.A., A.P., B.G., B.M., M.B., B.M., B.V., M.B., B.L., B.C., B.A., B.M., V.B., C.A., C.C., C.S., C.C., C.B., C.V., C.L., C.D., D.C., D.F., D.D., D.G., F.O., G.F.C., G.C., I.C., I.S., I.M.C., I.M., M.I., C.I., I.M., J.E., J.V., L.I., M.R., M.F., M.I., M.A., M.R., F.M., A.M., R.M., M.C.M., N.M., N.R., N.F., N.D., O.V., P.L., P.R., P.M., P.E., M.P., P.S., P.M., P.C., P.A.M., R.D., R.V., R.R., S.M., S.I., Ş.G., Ş.R., S.C., S.A., S.M., C.S., T.M., T.I., T.A., U.A., V.C., V.C.L., V.R.F., V.M., V.S., Z.C. şi I.M. în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi M.E.F. au solicitat obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând prima de concediu începând cu anul 2004 la zi şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.

În motivare reclamanţii au arătat că potrivit art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 s-a stabilit că la plecarea în concediul de odihnă, poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu iar potrivit art. 6 din acelaşi act normativ acestora li se acordă un spor de fidelitate de 20 % din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 355 din 6 februarie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.D., A.S., A.V., A.A., A.P., B.G., B.M., M.B., B.M., B.V., M.B., B.L., B.C., B.A., B.M., V.B., C.A., C.C., C.S., C.C., C.B., C.V., C.L., C.D., D.C., D.F., D.D., D.G., F.O., G.F.C., G.C., I.C., I.S., I.M.C., I.M., M.I., C.I., I.M., J.E., J.V., L.I., M.R., M.F., M.I., M.A., M.R., F.M., A.M., R.M., M.C.M., N.M., N.R., N.F., N.D., O.V., P.L., P.R., P.M., P.E., M.P., P.S., P.M., P.C., P.A.M., R.D., R.V., R.R., S.M., S.I., Ş.G., Ş.R., S.C., S.A., S.M., C.S., T.M., T.I., T.A., U.A., V.C., V.C.L., V.R.F., V.M., V.S., Z.C. şi I.M. şi cererea de intervenţie formulată de I.I. şi D.A.V. în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi M.E.F.

A obligat pârâţii să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor drepturile băneşti reprezentând prima de concediu şi sporul de fidelitate pentru perioadele efectiv lucrate conform tabelelor anexate care fac parte integrantă din hotărâre, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. A admis cererea de chemare în garanţie.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 38 din 30 ianuarie 2003 pentru activitatea desfăşurată în domeniile apărării naţionale, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

De asemenea, în baza art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002 raportat la art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 la plecarea în concediu de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.

Deşi aceste drepturi au fost suspendate succesiv, măsura suspendării afectează doar exerciţiul dreptului iar nu şi existenţa acestuia întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare iar nu prin suspendare.

Cererea de chemare în garanţie a M.E.F. a fost admisă reţinându-se îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 60 C. proc. civ. şi faptul că prin HG nr. 208/2005 se stipulează că bugetul de stat este gestionat de M.E.F.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs M.E.F. şi M.I.R.A. criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

La data de 2 iulie 2008 M.I.R.A. a formulat cerere de renunţare la recurs în temeiul art. 246 C. proc. civ.

M.E.F. în susţinerea motivelor de recurs a arătat că în mod greşit prima instanţă a admis cererea de chemare în garanţie a acestei autorităţi.

M.I.R.A. nu face dovada că M.E.F. ar avea o obligaţie de garanţie sau de despăgubire.

Dispoziţiile legale pe care M.I.R.A. îşi întemeiază cererea de chemare în garanţie (art. 4 din Legea nr. 500/2002) nu pot fi reţinute ca temei pentru o astfel de cerere, atâta timp cât legiuitorul a reglementat prin OG nr. 22/2002 modalitatea de executare a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii.

Recursul formulat de M.E.F. este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire".

Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanţie şi autorităţile pârâte nu există un raport juridic obligaţional, atribuţiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.

Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menţionat, „Ordonatorii principali de credite (cum sunt şi autorităţile pârâte - n.r.) au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „M.E.F. examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenţă hotărăşte Guvernul".

Aşa fiind se constată că prima instanţă a admis în mod greşit cererea de chemare în garanţie a M.E.F., urmând a se admite recursul acestei autorităţi.

În ce priveşte recursul declarat de M.I.R.A. urmează a se lua act de cererea de renunţare formulată în temeiul art. 246 C. proc. civ. potrivit căreia reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de renunţarea la judecarea recursului formulat de M.I.R.A. împotriva sentinţei civile nr. 355 din 6 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul formulat de M.E.F. declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.

Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F. şi înlătură obligarea acestuia la plata sumelor solicitate.

Păstrează celelalte dispoziţii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3657/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs