ICCJ. Decizia nr. 3658/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3658/2008
Dosar nr. 5439/2/2007
Şedinţa publică din 23 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26 iulie 2007 reclamantul G.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi D.G.P.M.B. obligarea la plata primelor de vacanţă pentru perioada 2005 - 2006 şi a sporului defidelitate pentru anul 2005.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că obligaţia de plată a primei de vacanţă se întemeiază pe art. 37 din OG nr. 38/2003 iar faptul că acest act normativ a fost suspendat succesiv nu are relevanţă în cauză întrucât pe calea suspendării nu se poate ajunge la anularea unui drept legal acordat. De asemenea, dreptul la spor de fidelitate se întemeiază pe dispoziţiile art. 6 din OG nr. 38/2003.
Pârâtul M.I.R.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât dreptul la primele de vacanţă şi la sporul de fidelitate a fost suspendat.
De asemenea, M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F. pentru alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor salariale pretinse.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3116 din 4 decembrie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A., D.G.P.M.B. şi cererea de chemare în garanţie a M.E.F. formulată de M.I.R.A. A obligat pârâţii să plătească reclamantului primele de vacanţă pentru perioada 2005 - 2006 actualizate cu rata inflaţiei şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat cu rata inflaţiei. A obligat M.E.F. să aloce fondurile necesare plăţii acestor drepturi.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că potrivit art. 6 din OG nr. 38/2003 pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, iar potrivit art. 37 din acelaşi act normativ la plecarea în concediu aceştia au dreptul la o primă de vacanţă egală cu salariul de bază.
Aceste drepturi au ost suspendate, dreptul la sporul de fidelitate prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OUG nr. 118/2004 iar prima de vacanţă prin legile bugetului de stat.
Chiar suspendate fiind aceste drepturi subzistă întrucât suspendarea unui drept nu echivalează cu anularea lui.
Aşa fiind la încetarea perioadei de suspendare se impune plata retroactivă a drepturilor salariale menţionate.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală a M.E.F. s-a stabilit că acesta are calitate procesuală dar nu ca obligat principal şi solidar cu instituţia la care funcţionează poliţiştii ci în raport cu obligaţiile acestui minister de elaborare a proiectului bugetului de stat în funcţie de datoriile fiecărui minister în parte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.E.F. criticând sentinţa în raport cu lipsa calităţii sale procesuale, având în vedere împrejurarea că raportul de muncă este între reclamant pe de o parte şi instituţia în care îşi desfăşoară activitatea pe de altă parte şi practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a acestei autorităţi.
Curtea, analizând motivele de recurs în raport cu dispoziţiile legale aplicabile şi lucrările dosarului, constată că recursul este fondat:
Prima instanţă în mod greşit a admis cererea de chemare în garanţie a M.E.F.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire".
Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanţie şi autorităţile pârâte nu există un raport juridic obligaţional, atribuţiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport.
Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menţionat, „Ordonatorii principali de credite (cum sunt şi autorităţile pârâte - n.r.) au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „M.E.F. examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenţă hotărăşte Guvernul".
În consecinţă recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de chematul în garanţie M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 3116 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F. şi înlătură obligarea acestuia la plata sumelor solicitate şi la alocarea fondurilor necesare plăţilor acestor drepturi.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3657/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3665/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
