ICCJ. Decizia nr. 3610/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3610/2008
Dosar nr. 4687/2/2007
Şedinţa publică din 21 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 iunie 2007, reclamantul P.S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V., anularea ordinului din 29 mai 2007, prin care a fost destituit din funcţie, reîncadrarea sa în funcţia avută şi plata salariilor compensatorii pentru promovarea cuprinsă între data punerii în aplicare a ordinului sancţionator şi data integrării efective în funcţie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că, în urma unui control realizat împreuna cu alţi funcţionari vamali la depozitul SC P.C.G.I.E. SRL, situat in complexul C.V. a fost aplicată firmei sus indicate o amendă de 3.000 lei şi a fost reţinută marfa sustrasă controlului vamal.
După 8 zile de la control a fost difuzată la emisiunea O. de pe postul de televiziune A.1 o înregistrare în care un bărbat cu tricou de culoare roşie a intrat in dialog cu un alt bărbat care "negocia" o sumă de bani în scopul influenţării constatărilor finale ale controlului.
Nu au fost identificate persoanele înfăţişate de peliculă, iar Comisia de Disciplină din cadrul pârâtei a reţinut numai pe bază de prezumţii că aceasta se referă la cei 4 lucrători vamali care au făcut verificări la depozitul SC P.C.G.I.E. SRL.
În baza raportului întocmit de comisie s-a dispus, prin ordinul contestat, destituirea din funcţie a reclamantului pentru abateri de la prevederile art. 6 lit. a), art. 16 şi art. 17 lit. a) si b) din Codul de conduită al funcţionarului public din cadrul autorităţii vamale.
S-a arătat că, prin abaterea săvârşită, a prejudiciat prestigiul instituţiei prin faptul că nu a respins oferta unei sume de bani.
Reclamantul consideră ordinul nelegal şi netemeinic, fiind lovit de nulitate absolută, deoarece nu cuprinde abaterile disciplinare pentru care a fost destituit din funcţie, abaterile nefiind descrise cu precizarea împrejurărilor în care au fost săvârşite; nu sunt cuprinse precizările din procesul - verbal al Comisiei de Disciplină in ceea ce priveşte conţinutul abaterii disciplinare pentru care a fost sancţionat; nu s-a făcut descrierea apărărilor formulate de reclamant pe parcursul desfăşurării cercetărilor prealabile şi nu conţine motivele pentru care emitentul i-a înlăturat apărările.
De asemenea, nu a fost precizat termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi atacată şi nu s-a indicat instanţa competentă la care actul de sancţionare poate fi contestat.
Reclamantul a mai arătat că ordinul nu are suport probator, neexistând probe în sensul că ar fi săvârşit faptele difuzate pe postul tv.; nu s-a stabilit cine este bărbatul înregistrat cu camera ascunsă care a purtat dialogul cu un alt bărbat privind oferirea unei sume de bani, prin urmare raportul Comisiei de Disciplină nu poate constitui temei in vederea aplicării sancţiunilor disciplinare propuse, iar în lipsa probelor de vinovăţie nu există abatere disciplinară. S-a arătat că s-au încălcat dispoziţiile art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 188/1999, deoarece sancţiunea aplicată trebuia dispusă numai pentru abateri disciplinare repetate sau o abatere cu consecinţe grave.
S-a mai susţinut că ordinul mai este lovit de nulitate absolută şi pentru că emitentul a dispus destituirea sa din funcţie în perioada când se afla în incapacitate de muncă, certificatul medical fiind depus la compartimentul de personal al autorităţii pârâte.
Prin sentinţa civilă ne. 3288 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a constatat că nu se poate reţine nulitatea ordinului, pentru că situaţia de fapt este prezentată pe larg; sunt indicate prevederile încălcate din Codul de conduită; că apărările reclamantului au fost înlăturate motivat; că ordinul se contestă la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente. Referitor la termenul de contestare, acesta este prevăzut de lege şi se calculează în funcţie de data emiterii ordinului.
Şi cu privire la faptele reţinute în sarcina reclamantului prima instanţă a reţinut că trebuie înlăturate susţinerile acestuia, el fiind vinovat de săvârşirea lor, deoarece colegul acestuia, C.I. a recunoscut că putea fi implicat în filmările video, iar procesul - verbal de contravenţie încheiat la SC P.C.G.I.E. SRL conţine modificări şi ştersături.
Referitor la emiterea ordinului contestat în perioada concediului medical al reclamantului, Curtea de Apel a apreciat că, la data emiterii certificatului medical, cercetarea disciplinară a acestuia era încheiată, iar funcţionarul formulase obiecţiuni şi nici nu a adus la cunoştinţa organului competent să-i aplice sancţiuni, despre existenţa incapacităţii sale de muncă, temporară, el depunând certificatul medical doar la D.R.V. Bucureşti, nu şi la A.N.V.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.S.C.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă: că faptele imputate nu au fost dovedite; că proba principală este o filmare făcută cu camera ascunsă de către postul A.1, difuzată la 8 zile diferenţă de la data întocmirii procesului - verbal de contravenţie pentru SC P.C.G.I.E. SRL, în condiţiile în care controalele vamale s-au desfăşurat în zona acelor depozite timp de o lună de către aproximativ 20 de echipe formate din 3 - 4 membri, că în acea înregistrare nu se poate identifica nicio persoană, singurul lucru care se vede fiind un tricou roşu şi se aud voci pe fundal.
Recurentul susţine că această filmare nu poate constitui probă, fiind efectuată ilegal, de către persoane private iar C.E.D.O., în cauza V.V. vs. Olanda, din data de 25 octombrie 2007, a reţinut că viaţa profesională se include în viaţa privată, că o înregistrare făcută de către o persoană privată în folosul unei anchete judiciare nu poate constitui probă în faţa instanţelor de judecată.
S-a mai arătat de către recurent că acea casetă video nici nu a fost prezentată instanţei, şi că însăşi instanţa susţine că nu reclamantul este cel care a apărut în înregistrarea video, ci o altă persoană, C.I., încălcându-i-se petentului dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
Recurentul a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. e) C. muncii (care vine în completarea Legii nr. 188/1999), întrucât în ordin nu se menţionează termenul de contestare a sancţiunii; că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii disciplinare (obiect, latură obiectivă, subiect, latură subiectivă).
A mai arătat că prima instanţă a încălcat şi prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, în sensul că sancţiunea disciplinară nu putea fi dispusă în timpul în care salariatul se află în concediu medical, ori la data emiterii ordinului de destituire, el se află într-un astfel de concediu şi depusese la instituţia angajatoare certificatul medical justificativ.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Din probele administrate în cauză, rezultă că, prin ordinul din 29 mai 2007 emis de A.N.A.F., A.N.V., reclamantul P.S.C. a fost destituit din funcţia publică, în cuprinsul ordinului menţionându-se că a încălcat dispoziţiile art. 6 lit. d), art. 16 şi art. 17 lit. a) și b) din Codul de conduită al funcţionarului public din cadrul autorităţii vamale, art. 65 alin. (2) lit. j) şi i) din Legea nr. 188/1999, republicată şi modificată.
La art. 3 din dispozitivul ordinului se menţionează: „cu drept de contestaţie la secţia contencios administrativ a curţii de apel competente".
Conform art. 93 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile acestei legi se completează cu cele ale legislaţiei muncii. Cum, în Legea nr. 188/1999, nu se regăsesc reguli privind menţiuni pe care să le cuprindă actul sancţionator pentru abateri disciplinare, vor fi aplicabile dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. e) şi f) C. muncii, care prevăd că Decizia de sancţionare trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, care la art. 35 alin. (2) menţionează că actul de sancţionare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute: termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată [lit. e)] şi instanţa competentă, la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară poate fi contestat [lit. f)].
Or, în cuprinsul ordinului contestat nu se regăseşte nicio referire la termenul în care acesta poate fi atacat şi nici la care instanţă în mod concret.
Mai mult decât atât, instanţa de fond a aplicat şi interpretat eronat şi dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, care prevăd imperativ: „concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii".
Prin urmare, emiterea ordinului în discuţie nu se poate face în perioada cât recurentul - reclamant se află în concediu medical, atâta timp cât acesta depusese certificatul justificativ la autoritatea angajatoare, neavând relevanţă că acest certificat nu a fost depus şi la A.N.V.
Aşadar, actul administrativ a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale sus menţionate şi este lovit de nulitate absolută.
De altfel, din probele administrate în cauză, inclusiv din rezoluţia din 22 februarie 2008 a D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, dosarul nr. 82/P/2007 (depusă ca act nou în recurs), prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de P.S.C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, nu rezultă că reclamantul a săvârşit fapta pentru care a fost destituit din funcţia publică.
Însă, având în vedere că ordinul atacat este nul absolut pentru neîndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă, restul motivelor de recurs, inclusiv cele referitoare la fondul pricinii, nu se mai analizează.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, sentinţa se va modifica, ordinul va fi anulat în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi reclamantul va fi reîncadrat în funcţia avută anterior. Pârâta va fi obligată, în conformitate cu dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999 să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite (salarii indexate, majorate, reactualizate) de la data destituirii, 30 mai 2007, până la reintegrarea efectivă.
Conform art. 274 C. proc. civ. pârâta - intimată va fi obligată la cheltuieli de judecată către reclamantul recurent, conform dovezilor din dosar, în sumă de 3.005,5 lei, la toate instanţele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.S.C. împotriva sentinţei civile nr. 3288 din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, admite acţiunea formulată de reclamantul P.S.C.
Anulează ordinul din 29 mai 2007 emis de A.N.A.F., A.N.V.
Dispune reîncadrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior destituirii prin ordinul atacat.
Obligă pârâta la plata drepturilor salariale, indexate, majorate şi reactualizate de la data de 30 mai 2007 până la reintegrarea efectivă a reclamantului.
Obligă pârâta la plata sumei de 3.005,5 lei cheltuieli de judecată la toate instanţele.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3560/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3652/2008. Contencios → |
|---|
