ICCJ. Decizia nr. 3684/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3684/2008
Dosar nr. 292/57/2008
Şedinţa publică din 24 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 25 februarie 2008, reclamanţii P.I. şi P.A. au chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi C.S.B.E.C.A.R., solicitând anularea deciziei nr. 1475 din 10 octombrie 2007, prin care s-a dispus retrocedarea în natură a apartamentului înscris în cartea funciară şi retransmis, sub acelaşi nr. top., în cartea funciară Sibiu.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au invocat următoarele împrejurări care atrag nelegalitatea şi netemeinicia deciziei atacate în contencios administrativ:
- încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000, în sensul că Decizia de retrocedare nu vizează un bun imobil preluat de Statul Român după data de 6 martie 1945, dreptul de proprietate fiind întabulat în favoarea Statului Român în baza Legii nr. 485 din 7 octombrie 1944 şi respectiv a Legii nr. 2 din 3 ianuarie 1945;
- B.E.C.A.R., reprezentată de C.S.B.E.C.A.R., nu a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a G.E.G., de la care Statul Român a preluat imobilul în baza legilor sus menţionate, adoptate anterior datei de 6 martie 1945.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 3 alin. (7) teza întâi din OUG nr. 94/2000, ale art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) teza întâi, lit. b) teza întâi, lit. c) teza întâi şi lit. a) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 50/F/CA din 24 martie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a reclamanţilor, invocate de pârâtul C.S.B.E.C.A.R. şi a respins acţiunea ca nefondată.
În considerentele sentinţei, Curtea de Apel a reţinut că preluarea imobilului în litigiu a avut loc la data de 3 noiembrie 1945, iar dreptul de proprietate al Statului Român a fost intabulat la data de 9 noiembrie 1945, în perioada de referinţă a OUG nr. 194/2000.
A mai reţinut că imobilul a fost preluat de la proprietarul C.S.B.E.C.A.R., iar nu de la G.E.G., pentru că simpla încheiere, în anul 1942, a unei Convenţii Generale între G.E.G. şi B.R.E.C.A.R., neurmată de intabularea acesteia în cartea funciară conform prevederilor art. 7 din Decretul - Lege nr. 115/1938, nu a dus la schimbarea proprietarului imobilului.
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul prevăzut de lege, de către reclamanţi, care au criticat-o pentru nelegalitate, în temeiul ar. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs au invocat următoarele argumente:
1. Aprecierea instanţei de fond, potrivit căreia aplicarea efectivă a Decretului - Lege nr. 485/1944 s-a făcut numai în noiembrie 1945, este eronată, deoarece noţiunea de „preluare" folosită în art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000 se referă, în speţă, la actele normative în baza cărora imobilul a trecut în proprietatea statului, iar nu la operaţiunea tehnică subsecventă, de întabulare în cartea funciară, care vizează exclusiv publicitatea situaţiei juridice a imobilului în raport cu terţii.
2. Instanţa de fond a apreciat eronat că la data preluării imobilului de către statul român acesta „era întabulat asupra B.R.E.C.A.R.", în condiţiile în care din conţinutul încheierii de întabulare înscrisă în cartea funciară Sibiu rezultă neechivoc că preluarea de către stat s-a făcut de la G.E.G., cu privire la care nu s-a făcut dovada că reclamanta l-ar succeda în drepturi.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimaţii - pârâţi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi C.S.B.E.C.A.R. au arătat, în esenţă, că sentinţa atacată este legală şi temeinică, pentru că imobilul în litigiu a fost preluat de la C.R.B.E.C.A.R. în data de 3 noiembrie 1945 şi întabulat asupra Statului român la data de 9 noiembrie 1945, ulterior datei de 6 martie 1945, astfel încât cererea de retrocedare se încadrează în prevederile OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinările intimaţilor - pârâţi, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Recurenţii - reclamanţi au supus controlului instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 1475 din 10 decembrie 2007, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea în natură, către C.S.B.E.C.A.R., a două apartamente printre care şi cel înscris în cartea funciară a localităţii Sibiu.
Decizia a fost emisă în cadrul procedurii reglementate de OUG nr. 94/2000, care în art. 1 alin. (1) prevede că: „Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".
În demersul de verificare a legalităţii deciziei menţionate, instanţa a avut de lămurit două aspecte: 1) dacă imobilul a fost preluat de Statul Român de la un cult religios şi 2) dacă preluarea imobilului de către stat a avut loc în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Conform înscrierilor din cartea funciară, imobilul în litigiu a fost intabulat iniţial în favoarea B.R.E.C.A.R., reprezentată prin C.R.B.E.C.A.R.. din Sibiu (Încheierea nr. 1025 din 7 iulie 1939).
La data de 9 noiembrie 1945, în baza adresei din 3 noiembrie 1945 a M.A.D., C.G.A.L.B.G.E.G., administraţia regională Sibiu, a convenţiei generale Încheiate la 11 august 1942 şi a copiei certificate a adresei din 30 octombrie 1945 emise de C.R.B.E.C.A.R. din Sibiu, imobilul a fost transcris în cartea funciară în favoarea Statului Român, reprezentat prin M.A.D., C.G.A.L.B.G.E.G., cu titlul de drept conform Legilor nr. 485 din 7 octombrie 1944 şi nr. 2 din 3 ianuarie 1945.
Între aceste două înscrieri, în cartea funciară nu a mai fost operată o altă menţiune privind transmisiunea dreptului de proprietate asupra imobilului.
Potrivit art. 17 alin. (1) şi (4) din Decretul - Lege nr. 115/1938, „drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.
Hotărârea judecătorească sau, în cazurile anume prevăzute de lege, deciziunea autorităţii administrative, vor înlocui acordul de voinţă sau consimţământul".
Prin urmare, în sistemul de carte funciară instituit prin Decretul - Lege nr. 115/1938, înscrierea în cartea funciară avea nu numai un efect de opozabilitate faţă de terţi, ci, în primul rând, efect constitutiv de drepturi, fiind reglementată ca o condiţie necesară pentru dobândirea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale.
Curtea de Apel a reţinut deci în mod corect că în lipsa unei înscrieri în cartea funciară, convenţia încheiată în 1942 între G.E.G. şi B.R.E.C.A.R. nu a produs efectul juridic al transferului dreptului de proprietate către G.E.G., astfel că la data preluării de către stat, bunul aparţinea unui cult religios în sensul art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000.
Înalta Curte constată, de asemenea, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi sub aspectul datei preluării imobilului de către stat.
Având în vedere diversitatea de situaţii care puteau fi întâlnite în practică, în ceea ce priveşte căile prin intermediul cărora statul român, organizaţiile cooperatiste sau orice alte persoane juridice şi-ar fi putut apropria, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, imobile care au aparţinut cultelor religioase, noţiunea de preluare abuzivă, cu sau fără titlu, utilizată în art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000 trebuie interpretată în sensul său cel mai larg, care include, după caz, actele juridice (normative sau individuale) sau faptele care au avut ca efect lipsirea cultelor religioase de atributele dreptului de proprietate.
Actele normative invocate de recurenţii - reclamanţi ca izvor al dreptului de proprietate al statului (Legea nr. 485 din 7 octombrie 1945 şi Legea nr. 2 din 3 ianuarie 1945) priveau regimul juridic al G.E.G.şi al bunurilor aflate în proprietatea acestuia, astfel încât nu puteau produce efecte ope legis asupra proprietarului tabular de la acea dată al imobilului în litigiu, proprietar care, aşa cum s-a menţionat şi anterior, era B.R.E.C.A.R.
În consecinţă, nu se poate vorbi despre o stingere a dreptului de proprietate al cultului religios anterior datei de 9 noiembrie 1945, când Statul Român a fost înscris ca titular.
Ţinând seama de toate considerentele expuse, care conduc la concluzia că instanţa de fond a făcut interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor OUG nr. 94/2000 în raport cu datele speţei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.I. şi P.A. împotriva sentinţei civile nr. 50/F/CA din 24 martie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3665/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3685/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
