ICCJ. Decizia nr. 3695/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3695/2008
Dosar nr. 2198/54/2007
Şedinţa publică din 24 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 3 decembrie 2007, reclamanta SC P. SRL Craiova a solicitat suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, respectiv procesul - verbal din 31 martie 2005 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 2003 din 31 martie 2005 ale S.C.F. Dolj, Decizia de impunere nr. 2003 din 31 martie 2005 emisă de D.G.F.P. a judeţului Dolj şi Decizia nr. 165/2007 emisă de M.E.F.– A.N.A.F. Bucureşti, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea respectivelor acte administrative.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea societăţii reclamante. A dispus suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, respectiv procesul-verbal din 31 martie2005 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 2003 din 31 martie 2005 ale Serviciului de Conformitate Fiscală Dolj, Decizia de impunere nr. 2003 din 31 martie2005 emisă de D.G.F.P. a judeţului Dolj şi Decizia nr. 165/2007 emisă de M.E.F. – A.N.A.F. Bucureşti, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Craiova a reţinut că cele două condiţii prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă sunt întrunite în cauză.
S-a reţinut că prin executarea pornită împotriva reclamantei, respectiv prin înfiinţarea popririi se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, ce ar putea conduce la imposibilitatea continuării activităţii.
S-a apreciat ca fiind un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare împrejurarea că executarea s-a început înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei inserate în actul fiscal contestat.
Prima instanţă constatând întrunite cerinţele art. 15 coroborate cu art. 14 din legea contenciosului administrativ, a dispus suspendarea actelor administrative fiscale până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. a judeţului Dolj în numele şi pentru M.E.F. – A.N.A.F., în baza mandatului nr. 11992/2008, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", precum şi dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., instanţa de recurs urmând a analiza cauza sub toate aspectele.
Recurenta critică încheierea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţine în esenţă că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv art. 1 pct. 38 din OG nr. 35/2006 pentru modificarea OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 14, art. 15 din Legea nr. 554/2004 reţinând în mod greşit că plata cauţiunii nu se impune în cauză, făcând distincţie fără temei între cazurile de suspendare a actelor administrative.
Apreciază recurenta că în raport de practica judiciară în materie a Curţii de Apel Craiova şi dispoziţiile legale menţionate se impunea stabilirea unei cauţiuni de 10% din cuantumul sumei contestate.
Recurenta critică în esenţă, hotărârea pentru aplicarea greşită a legii, dat fiind că în speţă, nu erau îndeplinite cele două condiţii prevăzute de textul de lege – cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente – pentru a dispune suspendarea actului administrativ, în plus pentru instanţe aceasta nefiind o obligaţie, ci constituie o facultate, textul de lege folosind sintagma „poate".
Prin motivele invocate în susţinerea cererii, arată recurenta, reclamanta-intimată nu a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare a cerut-o.
Susţine recurenta că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă nici prejudiciul efectiv, nici perturbarea activităţii contribuabilului în cauză.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC P. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea Încheierii din data de 14 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2198/54/2007 ca fiind temeinică şi legală, apreciind că în mod corect prima instanţă a reţinut că pentru soluţionarea cererii de suspendare a actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu este necesară achitarea unei cauţiuni, iar cu privire la cele două condiţii prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ, acestea sunt îndeplinite cumulativ în prezenta cauză.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum şi conform art. 3041 C. proc. civ. sub toate aspectele, Curtea constată următoarele:
Conform art. 215 alin. (1) C. proCod Fiscal „introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac, nu suspendă executarea actului administrativ fiscal". Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al cărui obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei".
În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea acestei prevederi legale, Înalta Curte are în vedere necesitatea unei distincţii între situaţia în care, la judecata în fond a cererii de suspendare, partea nu a achitat cauţiunea fixată de instanţă şi situaţia în care instanţa de fond eludează complet necesitatea depunerii cauţiunii ca o condiţie de admisibilitate a cererii sau apreciază că nu este necesară depunerea acesteia, în procedura suspendării pe Legea nr. 554/2004. În această ultimă ipoteză, în recurs, instanţa va obliga partea la depunerea cauţiunii, întrucât nu poate fi reţinută o conduită imputabilă reclamantei la judecata în fond a cauzei.
Cererea de suspendare a actului administrativ formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă în măsura îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, inclusiv cerinţa depunerii cauţiunii.
În consecinţă, Curtea în şedinţa de judecată din 27 iunie 2008 a pus în discuţie, depunerea unei cauţiuni în valoare de 5% din suma contestată de agentul economic, conform art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal
Intimata-recurentă SC P. SRL Craiova a făcut dovada depunerii cauţiunii, conform înscrisului ordin de plată din 22 octombrie 008 la CEC Bank Bucureşti, aflat la fila 73 din dosarul de recurs.
Recursul critică încheierea şi pentru faptul că deşi nu au fost îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, totuşi instanţa de fond a dispus suspendarea executării actului administrativ.
Prima condiţie, aceea a existenţei unui „caz bine justificat" a fost corect apreciată ca fiind îndeplinită de către instanţa fondului care a apreciat că înfiinţarea unei popriri asupra contului unei societăţi comerciale căreia organul fiscal i-a stabilit anumite obligaţii suplimentare, constituie un caz bine justificat.
Cazul bine justificat se poate deduce din existenţa unei îndoieli asupra legalităţii actelor a căror suspendare s-a solicitat, ca urmare a faptului că în cauză, autoritatea administrativă a admis în procedura prealabilă contestaţia formulată de contribuabil, desfiinţând în parte actele administrativ-fiscale contestate.
Cazul bine justificat este reprezentat de împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, în mod corect s-a avut în vedere că paralizarea activităţii societăţii, cu consecinţe asupra derulării contractelor pe care le-a încheiat şi asupra salariaţilor, este de natură a justifica suspendarea actului administrativ contestat.
Intimata-reclamantă a susţinut că paralizarea activităţii rezultă din cuantumul creanţei fiscale raportat la capitalul social şi cifra de afaceri şi că prin executarea actelor fiscale, SC P. SRL ar fi în imposibilitatea realizării veniturilor necesare pentru achitarea drepturilor salariale.
Cea de-a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente, a fost şi ea corect apreciată de instanţa fondului ca fiind îndeplinită, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ţinând seama şi de Recomandarea comitetului de miniştri al C.E. nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor în litigiu se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat şi menţinută încheierea atacată ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Dolj, în numele şi pentru A.N.A.F. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3690/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3716/2008. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
