ICCJ. Decizia nr. 3748/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3748/2008
Dosar nr. 4575/2/2007
Şedinţa publică din 29 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti reclamantul G.I., funcţionar public cu statut special, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi D.N.A. obligarea acestora să plătească prima de concediu pe anii 2004 - 2005, şi sporul de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi obligarea pârâţilor la plata de daune interese conform art. 161 alin. (4) C. muncii.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost încadrat ca ofiţer de poliţie judiciară în perioada 15 martie 2004 - 31 martie 2007, la D.N.A. fiind funcţionar public cu statut special şi având dreptul, potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 293/2004, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egala cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Ulterior, printr-o serie de legi s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, astfel: art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003 suspendă până la data de 31 decembrie 2004; art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 suspendă până la 31 decembrie 2005; art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 suspendă până la 31 decembrie 2006.
Referitor la sporul de fidelitate pe anul 2005, acesta este prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003, prevederea fiind suspendată prin OUG nr. 118/2004, aprobată prin Legea nr. 28/2005, pentru anul 2005, dreptul la acţiune pentru acordarea acestui spor luând naştere la data de 1 ianuarie 2006, când au încetat cauzele de suspendare.
Întrucât prin Decizia civilă nr. 12 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a stabilit că prima de concediu se cuvine poliţiştilor pentru perioada 2004 - 2006, fiind incidentă şi în cazul sporului de fidelitate, reclamantul solicită pronunţarea unei hotărâri conformă cu Decizia obligatorie pronunţata de instanţa supremă.
Prin întâmpinare, pârâta D.N.A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că reclamantul a fost detaşat în cadrul D.N.A. începând cu 15 martie 2004, astfel încât pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 15 martie 2004 nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând, pe de o parte, că dispoziţiile art. 37 alin. (2) teza întâi din OG nr. 38/2003 au fost suspendate succesiv prin lege, iar pe de altă parte, Decizia civilă nr. 12 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, nu-şi găseşte aplicarea în cauza de faţă, întrucât potrivit anexei 4 din OG nr. 38/2003, ofiţerii detaşaţi în cadrul unei instituţii civile au un regim de salarizare distinct, ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi în cadrul D.N.A fiind asimilaţi din punct de vedere salarial personalului civil din unitatea unde-şi desfăşoară activitatea.
De asemenea, pârâtul a chemat în garanţie M.E.F. pentru ca, în situaţia în care acţiunea va fi admisă, să fie obligat să vireze fondurile necesare plăţii sumelor solicitate.
Pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin întâmpinare, a invocat excepţia de inadmisibilitate arătând că, potrivit anexei 4 din OG nr. 38/2003, ofiţerii detaşaţi în cadrul unei instituţii civile au un regim de salarizare distinct, ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A. fiind asimilaţi din punct de vedere salarial personalului civil din unitatea unde-şi desfăşoară activitatea, în prezent aplicându-li-se prevederile OUG nr. 27/2006 şi potrivit Deciziei civile nr. 23 din 15 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prima de vacanţă se acordă doar pentru perioada 2001 - 2002. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile legale privind salarizarea magistraţilor şi a altor categorii de personal salarizate în baza acestei legi.
În şedinţa publică din data de 23 octombrie 2007 Curtea de Apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive formulate de chematul în garanţie M.E.F.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de D.N.A., instanţa de fond a apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât reclamantul a fost detaşat pentru o anumită perioadă în cadrul acestei instituţii, perioadă pentru care a fost salariat de către pârâtă şi deci, din acest punct de vedere este titulară a raportului juridic dedus judecăţii sub aspect pasiv, eventuala plată a indemnizaţiei făcându-se în mod corespunzător perioadei lucrate.
Prin sentinţa civilă nr. 2574 din 23 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâţii la plata către reclamant a primei de vacanţă pentru anii 2004 - 2006 şi a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la data plăţii efective, a respins capătul de cerere privind daunele interese ca neîntemeiat şi, totodată, a respins cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a lucrat anterior datei de 15 martie 2004, când prin Ordinul nr. 441 din 4 martie 2004 a fost detaşat în cadrul P.N.A., ca ofiţer de poliţie judiciară, în cadrul I.G.P.R., direcţia poliţiei rutiere, fiind funcţionar public cu statut special, având dreptul, potrivit art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, s-a mai reţinut că reclamantul mai are dreptul la sporul de fidelitate pe anul 2005, prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003, prevederea fiind suspendată prin OUG nr. 118/2004, aprobată prin Legea nr. 28/2005, pentru anul 2005.
Întrucât normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanţei, cenzurarea legalităţii acestor suspendări succesive revine conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţei de fond şi nu Curţii Constituţionale.
Curtea de Apel a apreciat că normele de suspendare contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie, întrucât dreptul de remunerare a muncii ce aparţine dreptului la muncă nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică.
Instanţa de fond a reţinut că prin detaşarea în cadrul D.N.A. şi beneficiind de o indemnizaţie de încadrare brută corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13,000, asimilat din punct de vedere al salarizării funcţiei de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, reclamantul nu-şi pierde calitatea de poliţist şi prin urmare, nici calitatea de funcţionar public cu statut special, asimilarea făcându-se doar din punct de vedere al salarizării şi doar în ceea ce priveşte drepturile salariale menţionate expres în actul de numire, reclamantul neputând fi privat de celelalte drepturi de care beneficia în calitate de poliţist, în condiţiile în care nu s-a prevăzut expres acest lucru, nici în anexa nr. 4 din OG nr. 38/2003 şi nici în OUG nr. 177/2002 şi OUG nr. 27/2006.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a M.E.F., instanţa de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, neexistând un raport juridic legal sau convenţional de garanţie a sumelor ce reprezintă primele de vacanţă solicitate de reclamant, M.E.F. neavând obligaţia să garanteze plata acestor sume, în contextul în care reclamantul nu este salariatul acestui minister.
Instanţa de fond a respins şi capătul de cerere privind art. 161 alin. (4) C. muncii, având în vedere că prin obligarea pârâţilor la plata primei de vacanţă pe perioada 2004 - 2006 şi a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii se realizează o recuperare integrală a prejudiciului.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 6 şi 9 C. proc. civ. precum şi pe cele ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul, în motivarea recursului arată că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti faţa de dispoziţiile art. 329 C. proc. civ. De asemenea, recurentul susţine că pentru categoria ofiţerilor de poliţie judiciară salarizaţi în temeiul OUG nr. 177/2002 şi a OUG nr. 27/2006, acţiunea este inadmisibilă.
Ulterior, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2002, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, prin art. 2 pct. 19, s-a produs o asimilare din punctul de vedere al salarizării între ofiţerii de poliţie judiciară şi magistraţi, art. 28 alin. (3) fiind modificat în sensul că ofiţerii de poliţie judiciară prevăzuţi la art. 10 sunt salarizaţi cu indemnizaţia prevăzută în anexa nr. 1, capitolul A, nr. crt. 18 la OUG nr. 177/2002, aceasta fiind unica formă de salarizare, având astfel coeficientul de multiplicare al unui procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel.
Recurentul mai menţionează că, în prezent, salarizarea ofiţerilor de poliţie judiciară se efectuează potrivit prevederilor OUG nr. 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi a altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 45/2007 salariul de bază de care beneficiază ofiţerii de poliţie judiciară fiind calculat, potrivit art. 11 alin. (4) din OUG nr. 27/2006, în funcţie de coeficientul de multiplicare 13,500 prevăzut la pct. 28 din anexa nr. 1 capitolul A din ordonanţă, pentru judecătorii şi procurorii cu 3-4 ani vechime în funcţia de magistrat.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) teza a doua ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, la pct. 1 lit. a) al acestei anexe se precizează că poliţiştii detaşaţi să îndeplinească funcţii în afara M.I.R.A. beneficiază de următoarele drepturi salariale şi anume: salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective.
Recurentul arată că rezultă cu certitudine faptul că personalul civil la care se face raportarea nu poate fi altul decât procurorii din cadrul D.N.A., caz în care este evident că prima de concediu nu face parte din drepturile menţionate, întrucât prevederile legale care reglementau acest drept al magistraţilor sunt abrogate începând cu anul 2003.
În fine, se arată că Decizia nr. 23, publicată în M. Of. nr. 233/15.03.2006, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu este incidentă în cauză iar instanţa de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanţie a M.F.P., în situaţia în care a admis acţiunea reclamantului.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare.
Intimatul - reclamant face parte din categoria ofiţerilor de poliţie judiciară înfiinţată în temeiul OUG nr. 43/2002.
Ofiţerii de poliţie detaşaţi în cadrul unei instituţii civile au un regim de salarizare distinct, regăsit în anexa 4 din OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Deci, ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A. sunt asimilaţi din punct de vedere salarial personalului civil din unitatea unde îşi desfăşoară activitatea, respectiv unui judecător/procuror cu grad de judecătorie, conform anexei 4 din OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, coroborată cuart. 11 alin. (4) din OUG nr. 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aşa cum a fost aprobată prin Legea 45/2007: „Salariul de bază se stabileşte potrivit nr. crt. 31 de la lit. a) din anexă pentru agenţii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., nr. crt. 28 pentru ofiţerii de poliţie judiciară, nr. crt. 27 pentru şefii de birou şi nr. crt. 26 pentru şefii de serviciu.
Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare".
În conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi art. 1 lit. a) şi c) din OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, poliţiştii detaşaţi în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcţii în afara Ministerului de Interne beneficiază de salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective.
Conform aceleiaşi reglementări, în situaţia în care drepturile astfel stabilite sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca poliţişti încadraţi în instituţiile din structura poliţiei pe funcţii similare celor pe care le îndeplinesc la instituţiile unde sunt detaşaţi, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadraţi în unităţile de poliţie.
Întrucât reclamantul nu a exprimat o asemenea opţiune în perioada detaşării la D.N.A., acesta este asimilat magistraţilor din punct de vedere salarial şi în consecinţă, nu poate beneficia şi de celelalte drepturi băneşti prevăzute în actul normativ privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat şi în ceea ce priveşte prima de vacanţă a judecătorilor şi procurorilor (cu care ofiţerii de poliţie judiciară ai D.N.A. sunt asimilaţi salarial) hotărând prin Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 asupra recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că: „Prima de concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizaţia brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistraţi şi personalul auxiliar, se acordă numai pentru anii 2001 şi 2002".
Prin Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul în interesul legii în sensul că „în aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) teza întâi din OG nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziţia legală, menţionată".
Însă, dispoziţiile acestei decizii nu sunt incidente pricinii atâta vreme cât reclamantul, în această perioadă, a fost salarizat conform OG nr. 27/2006 şi solicită drepturile ce apreciază că i s-ar cuveni în calitate de poliţist, deoarece acestea se acordă de unităţile de poliţie conform pct. 1 lit. c) din anexa 4 din OG nr. 38/2003 şi nu de către pârâţii chemaţi în judecată.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică motiv pentru care o va casa.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi în fond va respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei civile nr. 2574 din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantului G.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2321/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3751/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
---|