ICCJ. Decizia nr. 3948/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3948/2008
Dosar nr. 1560/35/200.
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 13445 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a făcut dovada calităţii sale de refugiat ca urmare a Dictatului de la Viena prin probele administrate, cât şi prin împrejurarea că a dobândit prin naştere statutul de refugiat al părinţilor săi.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii motivând că reclamanta nu a făcut nici dovada unei persecuţii etnice şi nici a situaţiei de strămutare ori de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin sentinţa civilă nr. 70/CA din 5 mai 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 13445 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că părinţii reclamantei s-au refugiat din luna noiembrie 1940 din localitatea Hălmajd, judeţul Sălaj, în localitatea Beiuş, judeţul Bihor, din cauza persecuţiilor etnice exercitate de autorităţile maghiare după Dictatul de la Viena.
A mai reţinut că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a reieşit că reclamanta a fost adusă după naştere de mama sa în localitatea de refugiu şi că în pofida inexistenţei înscrisurilor la Arhivele Naţionale Istorice Centrale care să ateste calitatea de refugiat al tatălui reclamantei, calitatea de refugiat al reclamantei a fost dovedită în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că reclamanta nu a făcut dovada persecuţiilor etnice şi nici a situaţiei de strămutare sau de refugiu în care s-ar fi aflat.
A mai arătat că soluţia primei instanţei este greşită întrucât la dosarul cauzei nu există nici un document oficial din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a reclamantei şi că între înscrisurile depuse la dosar şi declaraţiile martorilor ar exista inadvertenţe.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtei şi menţinerea hotărârii atacate, învederând că prima instanţă a reţinut corect calitatea sa de persoană refugiată întrucât s-a născut în perioada de refugiu şi că inadvertenţele dintre declaraţiile martorilor şi înscrisurile oficiale invocate de recurentă, nu există în realitate.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs formulate şi din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul pârâtei, din considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
În ceea ce priveşte motivul de recurs conform căruia reclamanta nu ar avea calitatea de refugiat întrucât la dosarul cauzei nu există nici un document oficial care să ateste cu claritate această situaţie, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat corect probele testimoniale din care rezultă indubitabil faptul că reclamanta are statutul de refugiat.
Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a reieşit că reclamanta, născută în perioada de aplicare a Dictatului de le Viena (septembrie 1941) împreună cu părinţii săi s-au refugiat, în perioada 2 noiembrie 1940 – 18 mai 1942, din localitatea de domiciliu, Hălmajd judeţul Sălaj în localitatea Beiuş, judeţul Bihor. Prin urmare, împrejurarea că reclamanta s-a născut în localitatea de domiciliu nu impietează în nici un fel statutul său de refugiat, atâta vreme cât după naştere a fost supusă acţiunii de refugiere împreună cu părinţii săi.
Nici critica recurentei relativă la absenţa probatoriului care să demonstreze că reclamanta a fost supusă la persecuţii etnice, nu poate fi primită.
Dincolo de faptul că statutul de refugiat, prin el însuşi, prezumă în mod absolut recunoaşterea privaţiunilor şi persecuţiilor etnice suportate de cei care-l deţin, dar în plus, în cauză, martorii audiaţi au arătat numărul românilor împuşcaţi imediat după semnarea Dictatului de la Viena în localitatea de domiciliu a părinţilor reclamantei şi în localităţile apropiate, ceea ce releva atmosfera de teroare şi de persecuţie etnică instaurată în localităţile respective.
Înalta Curte mai observă că nu se confirmă nici aprecierile recurentei legate de existenţa unor contradicţii între înscrisurile oficiale depuse la dosar şi declaraţiile martorilor.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod cert recurenta se află în eroare atunci când susţine că dacă reclamanta s-a născut în data de 29 septembrie 1941, perioada de refugiu a acesteia şi anume 2 noiembrie 1940-25 octombrie 1944 după cum consemnează recurenta, ar fi anterioară datei de naştere a reclamantei.
Este lesne de observat că data naşterii reclamantei este cuprinsă în intervalul de timp reprezentând perioada de refugiu şi nicidecum anterioară acesteia.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi va menţine hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 70/CA din 5 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3946/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3949/2008. Contencios → |
|---|
