ICCJ. Decizia nr. 3943/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3943/2008
Dosar nr. 8195/2/2007
Şedinţa publică din 6 noiembrie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii H.I., ş.a., au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Baza Centrală pentru Asigurarea Tehnică a Misiunilor şi Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata primelor de vacanţă aferente perioadei 2004-2006 şi a sporului de fidelitate aferent anului 2005, actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că potrivit art. 3 alin. (2) din OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, la plecarea în concediu de odihnă, poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.
Prin legile bugetului de stat, aceste prevederi au fost suspendate succesiv pentru anii 2003-2005.
Au mai arătat că prin art. 6 din OG nr. 38/2003, s-a stabilit că pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se va acorda un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Aplicarea acestor prevederi a fost, de asemenea suspendată, pe anul 2005 prin art. 2 alin. (1) din OUG nr. 118/2004.
Reclamanţii au apreciat că fiind drepturi derivate dintr-un raport de muncă, prima de concediu şi sporul de fidelitate nu pot fi anulate sau suspendate, dispoziţiile legale menţionate vizând doar suspendarea exerciţiului acestor drepturi, nu şi desfiinţarea lor.
La data de 14 decembrie 2007, numiţii M.C., ş.a.,, au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând, pentru aceleaşi motive arătate în acţiunea principală obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004-2006 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
Prin întâmpinare, pârâta, Baza Centrală pentru Asigurarea Tehnică a Misiunilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât nu are personalitate juridică, excepţie care a fost admisă de instanţa de fond, dispunându-se scoaterea din cauză a acestei pârâte.
Prin sentinţa civilă nr. 676 din 17 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamanţilor şi cererea de intervenţie formulată de intervenienţi şi a obligat pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata către reclamanţi şi către intervenienţi a drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu precum şi sporul de fidelitate pentru perioadele corespunzătoare desfăşurării activităţii, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, la plecarea în concediul de odihnă, poliţistul primeşte o primă egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din OG nr. 38/2003 „pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne".
A apreciat că măsura suspendării acestor drepturi prin legile bugetului de stat nr. 507/2003, 511/2004 şi 379/2005 a afectat doar exerciţiul drepturilor, nu şi existenţa lor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a arătat că instanţa de fond ar fi dispus în mod nemotivat ca reclamanţilor să li se plătească drepturile solicitate potrivit tabelelor depuse la dosar, respectiv de la data încadrării şi până în prezent, deşi reclamanţii au solicitat acordarea drepturilor pentru perioada 2004-2006.
Recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat şi motivat pe larg, în cuprinsul motivelor de recurs, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză, arătând că nefiind nici ordonator principal de credite şi nici angajator în raporturile cu reclamanţii şi intervenienţii nu poate avea legitimitate procesuală pasivă.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs formulate de recurenţi, Înalta Curte va respinge recursul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative ca nefondat şi va admite recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, din considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative potrivit căruia prima instanţă ar fi pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică pentru că ar fi acordat reclamanţilor şi intervenienţilor drepturile solicitate pentru întreaga perioadă în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea în cadrul unităţilor pârâte, Înalta Curte urmează a-l respinge, având în vedere următoarele:
Considerentele hotărârii atacate se referă, în mod indubitabil la prima de concediu pe perioada 2004-2006 şi la sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pe anul 2005, drepturi solicitate de reclamanţi şi examinate şi apreciate de către prima instanţă ca fiind câştigate şi cuvenite reclamanţilor, în considerarea dispoziţiilor actelor normative în baza cărora s-au născut.
Este adevărat că în dispozitivul sentinţei recurate nu se mai stipulează în mod expres că obligaţia pârâţilor privind plata drepturilor recunoscute reclamanţilor priveşte perioadele arătate, făcându-se trimitere la tabelul anexat acţiunii, dar această împrejurare nu este de natură să conducă la ideea că instanţa de fond ar fi înţeles să acorde reclamanţilor drepturile pretinse pentru o altă perioadă decât cea solicitată şi cuvenită.
Pe de altă parte, tabelul anexat cererii de chemare în judecată (fila 6, dosar fond) la care face trimitere prima instanţă, nu cuprinde perioadele desfăşurării activităţii de către reclamanţi în cadrul unităţilor pârâte, ceea ce înseamnă că interpretarea recurentei după care instanţa ar fi acordat reclamanţilor drepturile cuvenite pentru o altă perioadă decât cea solicitată, este eronată.
În plus, chiar în concluziile motivelor de recurs, recurentul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nu contestă, ci dimpotrivă, recunoaşte că reclamanţilor şi intervenienţilor li se cuvin numai primele de concediu pentru perioada 2004 - 2006 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, cum de altfel a hotărât şi prima instanţă.
În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că obligarea de către prima instanţă a pârâţilor la plata către reclamanţi şi intervenienţi a drepturilor cuvenite acestora, prin utilizarea sintagmei „pentru perioadele corespunzătoare activităţii", vizează, de fapt, modalitatea de calcul a sporului de fidelitate pentru anul 2005, adică în procentele stabilite de lege, în raport cu vechimea activităţii desfăşurate în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor, Înalta Curte constată că într-adevăr între acest pârât, pe de o parte, şi reclamanţii şi intervenienţii, pe de altă parte, nu există un raport juridic obligaţional, atribuţiile Ministerului Economiei şi Finanţelor, stabilite prin prevederile art. 19 din Legea nr. 500/202 privind finanţele publice, nefiind de natură să fundamenteze un asemenea raport.
Mai mult, conform art. 34 din acelaşi act evocat, ordonatorii principali de credite au obligaţia să depună la Ministerul Economiei şi Finanţelor, anual, propunerile pentru proiectul de buget pentru anul bugetar următor. Or, în cauză, atâta vreme cât pârâtul, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are calitatea de ordonator principal de credite şi având totodată şi calitatea de angajator al reclamanţilor şi intervenienţilor, raportul juridic de obligaţie priveşte acest subiect de drept şi nu Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 137 C. proc. civ., va admite recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor, va modifica în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât faţă de care va respinge acţiunea reclamanţilor şi a intervenienţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva sentinţei civile nr. 676 din 27 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi respinge acţiunea faţă de acesta.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3942/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3944/2008. Contencios → |
|---|
