ICCJ. Decizia nr. 4070/2008. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 12 octombrie 2007, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanei, obligarea acestora la plata primelor de vacanță pentru perioada 2004-2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că obligația de plată a primei de vacanță se întemeiază pe dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 38/2003, iar faptul că aplicarea acestui text de lege a fost suspendată succesiv nu are relevanță în cauză, întrucât pe calea suspendării nu se poate ajunge la anularea unui drept legal acordat. De asemenea, dreptul la sporul de fidelitate se întemeiază pe dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003, iar suspendarea acestui drept prin legile bugetare nu echivalează cu o anulare a drepturilor prevăzute de actul normativ sus menționat, ca și în cazul dreptului la prima de vacanță.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, arătând că în cazul admiterii acțiunii se impune obligarea chematului în garanție să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 3126 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive și inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis acțiunea formulată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanei și cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
A obligat pârâții să plătească reclamantului primele de vacanță pentru perioada 2004-2006, actualizate, precum și sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat cu rata inflației.
A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut faptul că suspendarea unui drept nu poate echivala cu anularea acestuia, în speță fiind vorba de drepturi legal câștigate. S-a avut în vedere și faptul că după încetarea efectelor actelor de suspendare se impunea plata retroactivă a drepturilor bănești solicitate de reclamant.
în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și obligarea acestuia să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamant, instanța de fond a reținut că ministerul respectiv are obligația de a elabora proiectul bugetului de stat în funcție de datoriile fiecărui minister în parte. S-a motivat în sensul că pârâtul principal nu ar putea să plătească sumele la care este obligat prin sentință dacă nu i se alocă fonduri necesare pentru efectuarea acestor plăți.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, susținând, în esență, că cererea sa de chemare în garanție este nelegală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
în conformitate cu prevederile art. 60 C. proc. civ., partea poate să chemare în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Având în vedere prevederile acestui text, precum și obiectul cererii de chemare în judecată, reprezentat de drepturi salariale, este nefondată chemarea în garanție a unei persoane printr-o cerere prin care se solicită altceva decât garantarea sau despăgubirea.
Invocarea de către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative ca temei al cererii de chemare în garanție a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 nu poate fi reținută, atâta timp cât legiuitorul a reglementat prin O.G. nr. 22/2002 modalitatea de executare a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, modalitate care reprezintă singurul mijloc legal de plată a sumelor stabilite prin titluri executorii, la care sunt obligate instituțiile publice.
Obligațiile de plată ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau ale Arhivelor Naționale, în temeiul unui titlu executoriu, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestor doi pârâți, fără nici o legătură cu competența Ministerului Economiei și Finanțelor în materie de buget. Chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nesocotește și dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care stabilesc principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.
Este lipsit de relevanță faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale.
Având în vedere considerentele prezentate, a fost admis recursul declarat de pârât și a fost modificată sentința atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate cu prezentul recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4071/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4069/2008. Contencios → |
|---|
