ICCJ. Decizia nr. 4071/2008. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 10 septembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea hotărârii nr. 22116 din data de 23 iulie 2007 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană refugiată, calitate care a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.
în cuprinsul motivelor acțiunii, reclamanta a mai arătat că în urma Diktatului de la Viena a fost nevoită să se refugieze împreună cu mama sa din localitatea de domiciliu, respectiv satul Ghiolț, județul Cluj, în localitatea Cătina, județul Cluj, datorită persecuțiilor etnice.
Prin sentința civilă nr. 106 din 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și a dispus anularea hotărârii nr. 22116 din 23 iulie 2007 emisă de aceasta.
A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 25 octombrie 1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut faptul că din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor P.D. și D.V., precum și din actele de stare civilă ale reclamantei, se atestă cu caracter unitar împrejurarea că aceasta din urmă, împreună cu familia, s-a refugiat urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna martie 1941. Reîntoarcerea acestora în localitatea de domiciliu a avut loc în cursul lunii martie 1945, astfel că ipoteza normei legale, instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000, este incidentă.
împotriva sentinței civile sus menționată a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantei.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele art. 3041C. proc. civ., Curtea constată că recursul se impune a fi admis, pentru următoarele considerente:
în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ. "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".
în acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul litigiului.
în ceea ce privește cauza dedusă judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către reclamanta S.M. nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor depuse la dosar și declarația martorei audiată în fața instanței, acestea nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin "persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege "persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea astfel dacă reclamanta este cu adevărat îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate, fără echivoc, cauza și împrejurările schimbării domiciliului părinților acesteia, având în vedere faptul că nici reclamanta și nici martorii nu au indicat o persecuție etnică concretă. Simplul fapt că martorii utilizează în declarații noțiunea de "refugiu" nu este de natură a atrage incidența prevederilor actului normativ reparatoriu, faptul invocat trebuind interpretat și în raport cu conjunctura istorică a momentului.
în concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege, în sensul specificat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4093/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4070/2008. Contencios → |
|---|
