ICCJ. Decizia nr. 4210/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4210/2008
Dosar nr. 29832/2/200.
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 septembrie 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Sindicatul F.J. a chemat în judecată pe pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti, Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii Jilava şi Penitenciarul Spital Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata către salariaţii acestor instituţii a sporurile prevăzute în anexa nr. 1.1 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/C/2003, corespunzător condiţiilor de muncă şi activităţilor desfăşurate de fiecare salariat membru al sindicatului, pentru perioada septembrie 2004- mai 2006, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pârâta Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii Jilava a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor, Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru ca, în situaţia în care se va admite cererea reclamantului, să se dispună obligarea acestora la plata către membrii de sindicat a sporurilor solicitate.
Prin sentinţa civilă nr. 1084 din 14 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că personalul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este constituit din funcţionari publici cu statut special, conform art. 3 din Legea nr. 293/2004, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 911 din Legea nr. 188/1999 (art. 109 în forma republicată a Legii nr. 188/1999 în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007), conform cărora „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Investită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 124 din 16 ianuarie 2008:
- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Ministerul Justiţiei, reţinând că nu sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie invocată de Ministerul Justiţiei, reţinând că ministerul este ordonator principal de credite şi că, potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, îi revine obligaţia de a repartiza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor din subordine, printre care se află şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi, subsecvent, celelalte instituţii pârâte.
- a respins acţiunea reclamantului Sindicatul F.J., reţinând că, în raport cu prevederile art. 69 din Legea nr. 138/1999, ale art. 8 alin. (1) lit. a) din HG nr. 281/1993 şi ale art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/2003, sporurile, cum sunt cele solicitate prin acţiune, se acordă în limita fondurilor bugetare alocate, ori nefiind prevăzute prin buget sumele aferente, nu se poate reţine că drepturile respective sunt drepturi câştigate, atâta timp cât ele sunt prevăzute sub condiţia existenţei alocaţiilor bugetare. Astfel, a reţinut Curtea de apel că salariaţii membrii de sindicat au doar o vocaţie de a li se acorda sporurile în litigiu, iar nu un drept absolut atâta timp cât acordarea sporurilor a fost condiţionată prin lege de existenţa fondurilor bugetare anuale.
Împotriva sentinţei civile nr. 124 din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul F.J., criticând soluţia instanţei de fond sub aspectul încălcării sau interpretării greşite a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susţine următoarele:
Sporurile a căror plată se solicită au fost acordate salariaţilor, care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile pârâte în locurile de muncă stabilite potrivit art. 13 din Regulamentul de acordare a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din HG nr. 281/1993, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/C/2003, pentru anul 2004 până în luna august, inclusiv, şi începând cu luna mai 2006, plata acestora fiind suspendată pentru perioada septembrie 2004-mai 2006.
Susţine recurentul-reclamant că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că salariaţii membrii de sindicat au doar vocaţia de a li se acorda sporurile respective, întrucât acordarea efectivă a acestora este condiţionată prin lege de existenţa fondurilor bugetare anuale. In acest sens, recurentul-reclamant susţine că potrivit art. 155 şi art. 156 C. muncii, sporurile solicitate fac parte din salariu, iar drepturile salariale trebuie să fie plătite înaintea oricăror alte obligaţii ale angajatorului. Se susţine, totodată, că inexistenţa fondurilor bugetare pentru perioada în discuţie nu poate conduce la suprimarea drepturilor salariale câştigate, cu atât mai mult cu cât instituţiile pârâte nu au contestat drepturile solicitate, ci s-au prevalat de insuficienţa fondurilor bugetare. Totodată, recurentul-reclamant susţine că pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor avea obligaţia, conform art. 6 alin. (1) lit. m) şi art. 7 alin. (3) din HG nr. 1849/2004 şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 de a include în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli sumele necesare plăţii drepturilor solicitate prin acţiune.
În susţinerea recursului, recurentul-reclamant depune extrase din jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe perioada 2005 şi semestrul I 2006.
Pârâţii Penitenciarul Bucureşti Jilava, Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii Jilava au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu situaţia reglementată de art. 304 pct. 9 şi cu art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant solicită plata către membrii de sindicat a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din HG nr. 281/1993, corespunzător condiţiilor de muncă şi activităţilor desfăşurate de fiecare salariat membru al sindicatului, pentru perioada septembrie 2004-mai 2006, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
În esenţă, recurentul-reclamant susţine că întrucât sporul respectiv nu a fost acordate în perioada respectivă datorită inexistenţei fondurilor bugetare aferente nu reprezintă o suprimare a dreptului, astfel că salariaţii au un drept absolut la plata sumelor respective, iar nu doar o vocaţie în acest sens, cu atât mai mult cu cât ordonatorul principal de credite avea obligaţia de a introduce în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent perioadei respective sumele necesare plăţii sporurilor.
Potrivit art. 8 alin. (1) lit. a) din HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare:
„Art. 8. - În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate următoarele categorii de sporuri:
a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Pentru condiţii deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică şi medicină legală, TBC, SIDA, epidemii deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătăţii, cuantumul sporului este de 50-100% din salariul de bază. Pentru condiţii deosebit de periculoase, vătămătoare, nedorite sau dificile, mărimea sporului este cea prevăzută în anexele la prezenta hotărâre.
Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, la propunerea ministerelor, celorlalte instituţii centrale şi locale ale administraţiei publice interesate, după consultarea sindicatelor".
Prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/C/2003 a fost aprobat şi Regulamentul de acordare a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din HG nr. 281/1993, modificat prin HG nr. 561/2000, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase sau vătămătoare.
Prin art. 4 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/C/2003, s-a prevăzut expres că „prevederile prezentului ordin se aplică în limita resurselor financiare aflate la dispoziţie" (fila 98 la dosarul Tribunalului Bucureşti).
Potrivit art. 69 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii:
„Art. 69. - Acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta lege se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor şi instituţiilor centrale prevăzute la art. 1" („Art. 1. - Dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei").
Înalta Curte constată că instanţa de fond a realizat o corectă şi temeinică interpretare şi aplicare a dispoziţiilor citate, reţinând că exerciţiul efectiv al dreptului la plata sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din HG nr. 281/1993 este prevăzut sub condiţia existenţei anuale a fondurilor bugetare cu această destinaţie, astfel că membrii sindicatului reclamant care se încadrează în ipoteza juridică a acestor prevederi şi ale anexei nr. 1.1. la Ordinul ministrului justiţiei nr. 945/C/2003 au doar vocaţia, iar nu dreptul absolut la plata sporului respectiv.
Or, atâta timp cât sporurile respective au fost plătite pentru anumite perioade din anii 2004 şi 2006, rezultă cu evidenţă faptul că ordonatorul principal de credite a efectuat diligentele necesare în vederea cuprinderii în buget a sumelor necesare plăţii sporului respectiv. Insă, faptul că pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 6 lit. m) din HG nr. 1849/2004, înscrie în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli sumele necesare plăţii sporurilor nu presupune în mod automat aprobarea bugetului în forma propusă şi implicit existenţa în buget a sumelor aferente.
Dispoziţiile art. 155 şi art. 156 C. muncii nu sunt incidente în privinţa problemei de drept deduse judecăţii, întrucât aceste dispoziţii reprezintă dreptul comun în materia raporturilor de muncă, în timp ce în privinţa membrilor sindicatului reclamant, funcţionari publici cu statut special, sunt aplicabile normele speciale, derogatorii de la dreptul comun, ale art. 69 din Legea nr. 138/1999, care condiţionează acordarea drepturilor salariale cuvenite. personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională şi personalului civil din aceste instituţii de limitele fondurilor bugetare aprobate anual, în speţă pentru instituţiile pârâte aflate în subordinea Ministerului Justiţiei.
Practica judecătorească depusă în susţinere de recurentul-reclamant nu este obligatorie pentru Înalta Curte, întrucât jurisprudenţa unitară a Instanţei Supreme se impune a fi respectată de celelalte instanţe judecătoreşti, iar nu invers.
Înalta Curte constată că întemeiat a reţinut instanţa de fond că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, că nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi că nu există motive de casare în sensul art. 3041 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul F.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Sindicatul F.J. împotriva sentinţei civile nr. 124 din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4045/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4215/2008. Contencios → |
|---|
