ICCJ. Decizia nr. 4218/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4218/2008

Dosar nr. 7503/2/200.

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1143 din 9 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de P.E. şi B.I., în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor primele de vacanţă pentru perioada 2004-2006 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate în raport cu indicele de inflaţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanţii, în calitate de ofiţeri în cadrul instituţiei pârâte, au dreptul la plata primei de concediu pentru perioada 2004-2006, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (2) teza întâi din OG nr. 38/2003, precum şi la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003, întrucât suspendarea plăţii acestor drepturi în perioadele respective nu înlătură existenţa drepturilor, astfel că după încetarea suspendării dreptul devine actual, sumele necesare plăţilor trebuie să se regăsească în fondurile bugetare.

Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie numai în ceea ce priveşte acordarea sporului de fidelitate.

Prin motivele de recurs, recurentul-pârât susţine, în esenţă, că sporul de fidelitate a fost greşit acordat de instanţa de fond, în condiţiile în care plata acestui spor a fost suspendată pentru anul 2005, cu respectarea prevederilor art. 64 din Legea nr. 24/2000 şi a prevederilor art. 57 din OG nr. 38/2003, astfel că restrângerea exerciţiului acestui drept s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituţie.

Analizând cauza, în limita învestirii instanţei de control judiciar prin motivele de recurs formulate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Prin dispoziţiile art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor a fost consacrat dreptul poliţiştilor la un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.

Este adevărat că acordarea acestui drept, instituit prin prevederile legale susmenţionate, a fost suspendată, pentru anul 2005, prin OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, însă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia.

Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistenţa sa în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, îngrădire care ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României, revizuită, care reglementează situaţiile în care se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.

Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Întemeiat a reţinut instanţa de fond că raţiunile care justifică acordarea primei de concediu pentru perioada în care acest drept a fost suspendat prin legile bugetare anuale se regăsesc şi în privinţa sporului de fidelitate cuvenite pentru anul 2005 în temeiul art. 6 din OG nr. 38/2003, cu luarea în considerare mutatis mutandis a soluţiei şi argumentaţiei oferite deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) teza I din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la acordarea primei de concediu de odihnă.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că nu există motive de casare sau de modificare a sentinţei fondului, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ., astfel încât va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva sentinţei civile nr. 1143 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.

p

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4218/2008. Contencios