ICCJ. Decizia nr. 4221/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4221/2008
Dosar nr. 8480/2/2007
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 512 din 19 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului P.P.O., în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, a anulat hotărârea nr. 16641/334 din 26 noiembrie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 29 iunie 1942-6 martie 1945 şi să îi acorde drepturile aferente începând cu data de 1 noiembrie 2007.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, din analiza probelor administrate, rezultă că reclamantul şi familia sa se refugiase în toamna anului 1940 din localitatea de domiciliu, comuna Livada, judeţul Satu Mare, în comuna Darlos, Judeţul Sibiu, după cedarea Ardealului de Nord, şi, ulterior eliberării regiunii, în alte localităţi. A reţinut Curtea de apel că datorită refugiului părinţilor săi, reclamantul a avut de suferit aceleaşi privaţiuni ca urmare a părăsirii localităţii de domiciliu şi că legea nu înlătură de la acordarea drepturilor reparatorii pe copiii născuţi în perioada de refugiu a părinţilor, cu atât mai mult cu cât recunoaşte dreptul de reparaţiune chiar soţului supravieţuitor.
Împotriva sentinţei civile nr. 512 din 19 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti contestă în esenţă faptul că instanţa a acordat reclamantului drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi susţine că acesta nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din ordonanţă, întrucât s-a născut după doi ani de la Dictatul de la Viena, pe teritoriul României aflat sub administraţie românească, pe care nu 1-a părăsit niciodată, iar din interpretarea dispoziţiilor legii rezultă per a contrario că nu pot beneficia de drepturile respective copiii născuţi după refugiul părinţilor, deşi este fără îndoială faptul că efectele acestei situaţii se răsfrâng şi asupra copiilor. în acest sens, recurenta-pârâtă invocă interpretarea dată dispoziţiilor legale prin adresa nr. 72712/2005 a Ministerului Justiţiei şi prin adresa nr. 3423 din 26 septembrie 2002 a Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
În concluzie, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului OG nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor s-au refugiat în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.
În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului-reclamant (părinţii P.D. şi P.E.) s-au refugiat în toamna anului 1940 din localitatea de domiciliu, comuna Livada, Judeţul Satu Mare, iniţial în localitatea Darlos, Judeţul Sibiu şi, ulterior, în alte localităţi din Ardeal, din cauza persecuţiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu ca urmare a regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940. Această situaţie este dovedită atât prin „Fişa refugiatului" eliberată de Arhivele Naţionale (filele 12-14 la dosarul de fond) cât şi prin declaraţia martorului C.M.
În mod constant, în practica Înaltei Curţi s-a reţinut că, din interpretarea teleologică a dispoziţiilor din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod direct şi indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945. Astfel, instanţa de fond a reţinut întemeiat că persoane asupra cărora persecuţiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt şi copiii născuţi în perioada în care părinţii lor erau refugiaţi şi care au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile ce decurg din această situaţie.
În consecinţă, în mod corect a reţinut Curtea de apel că reclamantul a făcut, prin probele administrate, dovada că părinţii săi au fost refugiaţi, astfel că a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile ca şi părinţii săi, fiind, deci, îndreptăţit să beneficieze de prevederile OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul-reclamant, pe de o parte, şi părinţii săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeaşi situaţie, în speţă aceea de refugiat, suportând consecinţe nefavorabile similare datorate persecuţiilor din motive etnice.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
În ceea ce priveşte adresele Ministerului Justiţiei şi Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, invocate de recurenta-pârâtă în susţinerea recursului, acestea reprezintă o corespondenţă între autorităţi ale administraţiei publice care conţine o interpretare administrativă a dispoziţiilor incidente cauzei, care nu este obligatorie pentru instanţa de judecată, cu atât mai mult cu cât este unitară jurisprudenţa Instanţei Supreme în această materie.
În consecinţă, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat şi legal, a reţinut că familia reclamantului s-a refugiat în toamna anului 1940 datorită persecuţiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu şi că, fiind născut la data de 29 iunie 1942, P.P.O. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi beneficiază de prevederile ordonanţei pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945. Cu respectarea dispoziţiilor art. 5 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea de apel a acordat reclamantului drepturile reparatorii începând cu data de 1 noiembrie 2007, care este data de 1 a lunii următoare lunii octombrie în care reclamantul a depus cererea la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică şi, întrucât nu există motive de casare în sensul art. 3041 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 512 din 19 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4219/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4225/2008. Contencios → |
|---|
