ICCJ. Decizia nr. 4219/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4219/2008
Dosar nr. 7927/2/2007
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 64 din 10 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenta de soluţionare a acţiunii formulate de M.T., în contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect obligarea pârâtei la actualizarea pensiei de serviciu în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 şi recunoaşterea ca vechime în magistratură, conform art. 85 din Legea nr. 303/2004, a perioadei în care a desfăşurat activitate în funcţii juridice.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, în raport cu obiectul acţiunii referitor la stabilirea vechimii în muncă, cauza se circumscrie categoriei litigiilor de muncă, iar în raport cu cererea reclamantei privind stabilirea corectă a pensiei de serviciu, cauza se circumscrie categoriei litigiilor de asigurări.
În acest sens, a reţinut instanţa că aplicarea dispoziţiilor art. 155 lit. e) şi f) din Legea nr. 19/2000 nu este înlăturată de calitatea pe care reclamanta a avut-o de magistrat-asistent, întrucât dispoziţiile acestei legi reprezintă cadrul general de reglementare în raport cu legislaţia specifică magistraţilor pensionari.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta M.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-reclamantă susţine că aparţine Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, întrucât acţiunea a fost formulată în temeiul art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 şi vizează refuzul nejustificat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-i recunoaşte dreptul ce i se cuvine cu privire la sporul de vechime în muncă prevăzut de Legea nr. 5 0/1996.
Mai susţine reclamanta că dispoziţiile art. 155 şi art. 156 din Legea nr. 19/2000 nu sunt incidente, întrucât nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.., precum şi cu dispoziţiile incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Este necontestat faptul că, prin cererea de chemare de judecată, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ întemeiată pe refuzul nejustificat al instituţiei pârâte, rezultând din adresa nr. 348 din 3 octombrie 2007 (fila 8 la dosarul de fond), de a-i recunoaşte ca vechime în magistratură, conform art. 85 din Legea nr. 303/2004, perioada în care a desfăşurat activitate în funcţii juridice şi de a-i actualiza pensia de serviciu în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996.
Sub aspectul stabilirii instanţei competente, este relevantă practica judiciară reprezentată de Decizia nr. 733 din 26 februarie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, depusă în susţinerea recursului de către recurenta-reclamantă, prin care s-a reţinut că „sub aspect procesual, reclamantul-recurent a stabilit cadrul procesual, a determinat limitele cererii sale, obiectul acţiunii şi persoana chemată în judecată", aspecte ce îşi găsesc validitatea şi în prezenta cauză.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat greşit natura litigiului şi obiectul cererii de chemare în judecată, aceasta nefiind una tipică de stabilire a pensiei, ci o acţiune în contencios administrativ, prin care recurenta-reclamantă tinde să obţină recunoaşterea şi valorificarea drepturilor solicitate în contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în materia contenciosului administrativ, iar nu limitele cadrului legislativ reprezentat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Astfel fiind, întrucât recurenta-reclamantă nu a solicitat recunoaşterea vreunui drept în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale sau prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu sunt incidente, cel puţin sub aspectul competenţei, prevederile art. 155 lit. e) şi f) din Legea nr. 19/2000.
Pe cale de consecinţă, în raport cu obiectul acţiunii, sunt incidente normele de competenţă ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, în funcţie de rangul instituţiei pârâte, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de contencios administrativ.
Întrucât această instanţă s-a dezinvestit în mod nelegal, Curtea va admite recursul, va casa sentinţa şi, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (2) şi ale art. 313 teza întâi C. proc. civ., va trimite cauza aceleaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.T. împotriva sentinţei civile nr. 64 din 10 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4218/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4221/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
