ICCJ. Decizia nr. 4348/2008. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4348/2008
Dosar nr. 36300/2/2005
Şedinţa publică din 26 noiembrie 200.
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2065 din 11 septembrie 2007, rejudecând cauza, după casare, urmare pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a deciziei nr. 4962 din 18 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu şi SC C. SA Olt, precum şi cu intervenienta SC U.E. SRL, prin care se solicita anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 211 din 27 decembrie 2000 emis de fostul Minister al Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea SC C. SA OLT, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 6952 mp situat în portul Corabia.
De asemenea, prin încheierea din 11 aprilie 2006, aceeaşi instanţă a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de intervenienta SC U.E. SRL Slatina.
Pentru a pronunţa această sentinţă, ţinând seama de Decizia de casare, instanţa de fond a procedat la efectuarea unei expertize topografice cu următoarele obiective, stabilite de instanţa de recurs: a se delimita suprafaţa de teren deţinută de intervenientă în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a actului de adjudecare; a se delimita suprafaţa ocupată de infrastructura Portului Corabia şi suprafaţa de teren de 227.763 mp, menţionată în inventarul domeniului public al statului; a se stabili dacă suprafaţa de 6.952 mp din certificatul contestat este inclusă în inventarul domeniului public al statului şi dacă această suprafaţă este ocupată cu elemente de infrastructură portuară.
Or, se arată în considerentele sentinţei recurate, concluziile expertului au fost în sensul că pe terenul menţionat în actul contestat nu se găsesc elemente de infrastructură portuară, suprafaţa de 227.763 mp, menţionată în inventarul domeniului public al statului, nu se regăseşte pe teren iar suprafaţa de 6952 mp, pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu face parte din inventarul bunurilor cuprinse în domeniul public al statului, fiind scoasă din acest inventar la data de 27 decembrie 2000.
Împotriva sentinţei nr. 2065 din 11 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamantul Ministerul Transporturilor şi pârâta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu.
De asemenea, considerând-o netemeinică şi nelegală, împotriva încheierii din 11 aprilie 2006 a aceleiaşi instanţe a declarat recurs intervenienta SC U.E. SRL Slatina.
Recurentul reclamant Ministerul Transporturilor critică hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate susţinând că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu respectarea cerinţelor HG nr. 834/1991, ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, ale Legii nr. 18/1991, privind fondul funciar, cele ale Constituţiei României precum şi cele ale HG nr. 1045/2000, privind aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului.
Susţine recurentul că terenul cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 0211 din 27 decembrie 2000 face parte din domeniul public al statului.
Modalitatea de scoatere din domeniul public a unui bun este strict delimitată de Legea nr. 213/1998 în art. 10, iar la dosarul cauzei nu a fost administrată nici o probă din care să reiasă că bunul a fost trecut din domeniul public în domeniul privat şi chiar dacă ar exista o astfel de probă, actul administrativ atacat ar fi nelegal prin încălcarea dispoziţiilor art. 1 din HG nr. 834/1991, întrucât bunul nu se afla în momentul înfiinţării SC C. SA în patrimoniul acesteia.
Mai mult decât atât, arată recurentul, nici în ceea ce priveşte procesele verbale de vecinătate nu au fost respectate condiţiile legale, având în vedere faptul că terenul cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate se învecinează cu domeniul public al statului şi în cauză nu a fost semnat vreun proces-verbal de vecinătate pentru terenul aflat în litigiu.
Recurenta pârâtă C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu critică hotărârea, motivând în esenţă că instanţa de fond a respins în mod eronat şi fără să verifice cauza sub toate aspectele, acţiunea formulată de Ministerul Transporturilor.
Susţine recurenta că în fondul cauzei, la rejudecare nu au fost respectate recomandările instanţei de recurs, iar instanţa a pronunţat hotărârea fără ca expertiza administrată în cauză să răspundă la toate obiectivele formulate şi fără a fi luate în considerare documentele prezentate de pârâtă recurentă, motiv pentru care se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intervenienta recurentă SC U.E. SRL Slatina critică încheierea din 11 aprilie 2006 pentru nelegalitatea susţinând motivul de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. „când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut" şi „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Prin motivele de recurs formulate, recurenta arată că încheierea prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării acţiunii M.T.T.C. este nelegală pentru că în cauză instanţa de fond investită să rejudece după o casare totală, era ţinută să soluţioneze toate excepţiile şi cererile formulate de părţi, iar îndrumările pe fondul cauzei ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu exclud posibilitatea formulării de cereri noi şi invocarea de excepţii, la instanţa de fond.
Precizează recurentul că prima instanţă a respins, fără să analizeze, excepţia tardivităţii şi să motiveze această soluţie, fie prin încheiere, fie prin sentinţa pronunţată, încălcând astfel dispoziţiile art. 268 C. proc. civ. potrivit căruia „orice dispoziţie luată de instanţă prin încheiere va fi motivată".
Arată recurentul că acţiunea era tardivă, deoarece reclamantul Ministerul Transporturilor, a sesizat autoritatea emitentă a actului administrativ la data de 4 august 2003 deşi avea cunoştinţă de existenţa actului din 1 iunie 2001 dată de la care curgea termenul de prescripţie prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursurilor formulate de Ministerul Transporturilor şi C.N.A.P.D.F. ca nefondate şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.
S-a învederat prin întâmpinare că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de M.A.D.R. prin care se atestă dreptul de proprietate al pârâtei SC C. SA Olt a fost emis în baza documentaţiei depuse de această pârâtă, potrivit şi cu respectarea dispoziţiilor HG nr. 834/1991 şi a Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992 şi Completărilor nr. 425316/N/1992, privind stabilirea şi evaluarea terenurilor societăţilor comerciale de stat emise de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, având avizele O.C.A.O.T.A. Judeţene şi al celorlalte instituţii abilitate în acest scop.
Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare la recursul promovat de SC U. SRL, motivând că la momentul soluţionării în fond a cauzei, în primul ciclu procesual, era parte, astfel încât putea să conteste dispoziţiile instanţei sub acest aspect.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate, precum şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurenta intervenientă critică hotărârea instanţei de fond, invocând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. cu motivarea că după casarea cu trimiterea spre rejudecare, instanţa de fond avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor excepţia tardivităţii formulării acţiunii, deşi aceasta a fost parte la fondul cauzei şi nu a atacat încheierea de şedinţă din data de 20 ianuarie 2004 prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Prin Decizia nr. 4962 din 18 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa civilă nr. 1288 din 18 mai 2004 prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile şi acţiunea pe fond, cu recomandarea în casare cu trimitere spre rejudecare pe fond, să fie administrată proba cu expertiza topografică, instanţa de recurs indicând în concret şi punctele la care să răspundă expertiza.
În baza aceloraşi prevederi legale invocate de recurenta, respectiv art. 315 alin. (1) C. proc. civ. se constată că instanţa de recurs a dispus asupra necesităţii efectuării unei expertize tehnice, menţinând celelalte soluţii date de instanţa de fond asupra excepţiilor invocate şi respinse de prima instanţă.
Potrivit prevederilor legale invocate în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Intimatul din recurs are posibilitatea să reitereze acele excepţii care i-au fost respinse de instanţa de fond a cărei hotărâre a fost ulterior casată, în situaţia în care el câştigase procesul şi nu mai avea interes să se plângă pe calea recursului.
Prin încheierea recurată deşi motivată sumar, s-a reţinut că excepţia reiterată în acest caz de intervenientă este nefondată.
În ceea ce priveşte motivele invocate, în susţinerea excepţiei tardivităţii cererii de chemare în judecată, se constată că sunt aceleaşi cu cele menţionate de emitentul actului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
În mod corect s-a apreciat faptul că termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990 începe să curgă de la data la care persoana care se consideră vătămată în drepturile sale a cunoscut atât existenţa, cât şi conţinutul actului.
În cauză, reclamantei i s-a comunicat actul contestat împreună cu anexa cu recapitulaţia suprafeţelor la data de 7 iulie 2003 iar plângerea prealabilă s-a formulat la 4 august 2003 în termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 20/1990, la Ministerul Agriculturii care a respins-o cu motivaţia că actul a intrat în circuitul civil şi nu mai poate fi revocat.
Argumentele invocate de recurenţii Ministerul Transporturilor şi C.N.A.P.D.F., privind nelegalitatea hotărârii recurate, nu sunt întemeiate.
În mod corect, instanţa de fond a reţinut faptul că actul atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii lui şi în fond după casare a avut în vedere concluziile Raportului de expertiză tehnico judiciară şi ale suplimentului de expertiză judiciară administrate în cauză, potrivit cărora terenul menţionat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 0211 emis la data de 27 decembrie 2000 de către intimatul M.A.D.R. în favoarea SC C. SA Olt nu face parte din portul Corabia şi deci, nu are regimul juridic al unui bun proprietate publică.
Instanţa de rejudecare a fondului, după casare a soluţionat pricina în cadrul celor stabilite în Decizia de casare, indicate cu caracter obligatoriu, privind lămurirea anumitor aspecte de fapt şi administrarea de probe, respectiv expertiza tehnică de specialitate.
Imobilul Siloz Port Corabia şi terenul aferent în suprafaţă de 6952 mp a aparţinut SC C. SA Olt, pentru terenul aferent fiind emis actul administrativ contestat, de Ministerul Agriculturii, pe baza documentaţiei cadastrale corespunzătoare întocmită de organele competente în aplicarea dispoziţiilor HG nr. 834/1991 şi cu respectarea procedurii de emitere a certificatului.
În cauză, în raport de Decizia de casare, se constată că s-a efectuat raportul de expertiză care prin concluziile sale şi răspunsul la obiecţiuni este lămuritor în a demonstra ca pe terenul în litigiu nu se găsesc elemente portuare, teren care nu se învecinează cu Portul Corabia, sau cu A.P.D.F. Giurgiu, cu terenuri aparţinând oraşului Corabia.
Oricum, instanţa de fond, după casare a procedat la efectuarea expertizei topografice cu obiectivele stabilite de instanţa de recurs, privind delimitarea suprafeţei de teren obţinută de intervenientă şi suprafaţă ocupată de infrastructura Portului Corabia, respectiv suprafaţa de 227.763 mp menţionată în inventarul domeniului public a statului şi stabilirea dacă suprafaţa de 6952 mp din actul atacat este ocupată de elemente de infrastructură portuară şi dacă este inclusă în inventarul domeniului public al statului.
În acest sens, se constată că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa formându-şi opinia din soluţia recurată pe baza probelor administrate în cauză şi apreciind că expertul a răspuns la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Pentru toate aceste considerente, constatând că recursurile formulate de reclamantul Ministerul Transporturilor, pârâta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu şi intervenienta SC U. SRL, sunt nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ. au fost respinse şi menţinute ca legale şi temeinice atât încheierea din 11 aprilie 2006 cât şi sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 36300/2/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul Ministerul Transporturilor şi de pârâta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu împotriva sentinţei nr. 2065 din 11 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Respinge recursul declarat de intervenienta SC U.E. SRL Slatina împotriva încheierii de şedinţă din 11 aprilie 2006, pronunţată ale aceeaşi instanţă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4332/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4353/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
