ICCJ. Decizia nr. 4323/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4323/2008
Dosar nr. 36278/3/2007
Şedinţa publică din 26 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 octombrie 2007, reclamantul N.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.S., obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru anii 2002-2007, actualizată cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de funcţionar public în cadrul autorităţii pârâte, în perioada 2002-2007 este îndreptăţit, în temeiul prevederilor Legii nr. 142/1998, la acordarea tichetelor de masă în valorile stabilite prin Ordinele Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr. 25/2001, 500/2001, 46/2002, 344/2002, 42/2003, 346/2003, 52/2004, 408/2004, 33/2005, 542/2005, 89/2006, 145/2006 şi 586/2006.
A mai arătat că, aceste tichete au fost acordate pentru unele categorii de salariaţi, ajungându-se la o aplicare discriminatorie a Legii nr. 142/1998, cu încălcarea dreptului fundamental al egalităţii tuturor în faţa legii şi a prevederilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1196 din 26 noiembrie 2007, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, art. 2 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 3 pct. (1), art. 137 şi art. 159 pct. 2 C. proc. civ., în raport cu calitatea de autoritatea publică centrală a pârâtei C.N.P.A.S.
Judecând în fond pricina în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1149 din 9 aprilie 2008, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, întrucât, din prevederile Legii nr. 142/1998 şi ale actului administrativ emis în aplicarea şi executarea legii (HG nr. 5/1999) rezultă că vocaţia la alocaţia individuală de hrană aparţine exclusiv salariaţilor angajaţi în baza unui contract individual de muncă, nu şi salariaţilor numiţi într-o funcţie publică printr-un act de numire, cum este cazul reclamantului.
Împotriva acestei din urmă sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii sale, astfel cum a fost formulată.
Recurentul a susţinut că prima instanţă a reţinut, în mod eronat, „inexistenţa dreptului" pretins, întrucât a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 şi ale art. 2 din Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 5/1999, denumirea generală a unor salariaţi din sectorul bugetar neputând constitui un motiv pentru restrângerea drepturilor funcţionarilor publici, care sunt şi ei salariaţi în sectorul bugetar, cu atribuţii şi responsabilităţii specifice, distincţia respectivă fiind discriminatorie şi neconstituţională.
Înalta Curte, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată nefondat recursul, pentru considerentele ce urmează:
Dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă; invocate de reclamant ca temei de drept al cererii formulate, prevăd faptul că salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, iar dispoziţiile alin. (2) din acelaşi articol precizează că tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Este evident că dispoziţia legală invocată cuprinde limitări şi condiţii ce trebuie avute în vedere la stabilirea acestor drepturi.
Curtea Constituţională, în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, a reţinut în considerentele deciziei nr. 297/2008 faptul că textul de lege instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocaţie individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligaţie legală a angajatorilor.
Înalta Curte urmează să respingă şi critica cu privire la existenţa unei discriminări, întrucât dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării, se referă la exercitarea unor drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie, astfel cum prevede chiar textul, nefiind vorba de situaţii de genul celei ce face obiectul acţiunii de fată.
Se constată nefondată şi critica relativă la încălcarea prevederilor din Constituţia României, întrucât, pe de o parte, acestea vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar, pe de altă parte, în ce priveşte art. 41 din Legea Fundamentală, acordarea tichetelor de masă nu constituie o măsură de protecţie socială în sensul celor prevăzute de această normă.
Este elocventă în acest sens, practica unitară a Curţii Constituţionale , dar şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului care au statuat faptul că principiul constituţional al egalităţii în drepturi se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare.
Analizând textul de lege invocat de recurent, respectiv dispoziţiile art. l din Legea nr. 142/1998, Înalta Curte constată că recurentul nu se încadrează în categoria persoanelor beneficiare ale acestor dispoziţii, întrucât se află în raporturi de serviciu cu angajatorul, iar dispoziţia normei se aplică numai celor care au contract de muncă, deci se află în raport de munca cu angajatorul.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că pârâta nu a restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale recurentului; prin dispoziţiile art. 1 din actul normativ arătat s-a instituit doar posibilitatea luării de către angajator, în anumite limite, a unor măsuri specifice.
Soluţia este în concordanţă cu jurisprudenţa unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi cu soluţia pronunţată în materie de cătreSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, admiţând recursul în interesul legii, a statuat că dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 142/1998, se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza numai în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Pentru toate aceste motive, întrucât nu există motive de casare ori modificare a sentinţei atacate, Înalta Curte urmează să menţină hotărârea instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul N.C. împotriva sentinţei civile nr. 1149 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4320/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4330/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
