ICCJ. Decizia nr. 4436/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4436/2008
Dosar nr. 7479/2/200.
Şedinţa publică din 2 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1034 din 1 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi acţiunea formulată de reclamantul S.F.J. în contradictoriu cu pârâţii A.N.P., Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova şi Penitenciarul Spital Rahova, acţiune având ca obiect obligarea la plata sporurilor prevăzute în Anexa 1.1 la Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 945/C/2003, corespunzător condiţiilor de muncă şi activităţii desfăşurate de fiecare salariat, membru al sindicatului, pentru perioada septembrie 2004 - mai 2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. Totodată a fost respinsa cererea de intervenţie accesorie formulată de C.N.S.C.A., excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Justiţiei şi cererile de chemare în garanţie formulate de pârâţi în contradictoriu cu A.N.P., Ministerul Economiei şi Finanţelor, respectiv Ministerul Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în ce priveşte excepţia invocată, că A.N.P. este ordonator secundar de credite, chemarea sa în judecată alături de ordonatorii terţiari fiind realizată pentru asigurarea executării obligaţiei, fiind necesar aşadar ca această autoritate, cu atribuţii în fundamentarea şi aprobarea bugetului, să-şi poată formula apărările.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că în consiliul de conducere al Direcţiei Generale a Penitenciarelor s-a hotărât, în temeiul art. 4 din Ordinul MJ nr. 945/C/2003, sistarea acordări.
sporurilor prevăzute în Anexa nr. 1.1., acordarea lor fiind condiţionată de existenţa resurselor financiare.
Aşadar, a apreciat prima instanţă, hotărârea de sistare a plăţii sporului a fost luată în urma analizei încadrării în bugetul aprobat, în speţă nedispunându-se suspendarea plăţii acestor sume ci sistarea temporară a dreptului la sporul respectiv, până la alocarea fondurilor bugetare necesare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa" şi S.F.J. , solicitându-se modificarea ei în tot, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul-recurent S.F.J. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât salariaţii sunt îndreptăţiţi la acordarea tuturor drepturilor salariale conferite prin lege, din care fac parte şi sporurile la salariul de bază pretinse prin acţiune, fiind imperios necesar ca salariile să fie plătite înaintea oricăror obligaţii ale angajatorului în raport de prevederile art. 156 C. proc. civ.
S-a apreciat că insuficienţa fondurilor din bugetul special necesare achitării drepturilor acordate prin HG nr. 281/1993 privind salarizarea personalului bugetar, modificată prin HG nr. 561/2000 şi Anexa 1.1 la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 945/C/2003, nu poate duce la suprimarea drepturilor salariale câştigate, reclamanţii fiind evident îndreptăţiţi la plata sporurilor legal prevăzute, de vreme ce au lucrat în condiţii periculoase, astfel cum au stabilit comisiile speciale constituite pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii.
În opinia acestui recurent instituţiile publice bugetare pârâte au obligaţia să elaboreze bugetul ca sursă de plată a drepturilor salariale, respectiv să solicite fondurile necesare achitării către membrii sindicatului a tuturor drepturilor salariale, conform legislaţiei muncii şi legilor speciale incidente în materie, interpretarea dată de instanţa de fond tinzând la nerecunoaşterea acestor drepturi sau la neaplicarea legii.
Făcând referire generică la dispoziţia art. 299 şi urm. C. proc. civ., recurenta C.N.S.C.A., în calitate de intervenient accesoriu în favoarea reclamantului, a susţinut, în esenţă, că sporurile în discuţie trebuie acordate cu prioritate, conform art. 156 C. muncii, iar insuficienţa fondurilor necesare nu poate conduce la neplata acestora, întrucât dispoziţiile legale invocate conţin o obligaţie afectată de o condiţie pur potestativă, a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa unei singure părţi, condiţie care, potrivit art. 1010 C. civ., este nulă de drept.
Analizând actele dosarului, criticile recurenţilor prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sporului pentru condiţii deosebit de grele, conform HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare, modificat prin HG nr. 561/2000.
În aplicarea acestor prevederi legale, prin Ordinul nr. 945/C/2 aprilie 2003 al Ministrului Justiţiei, au fost aprobate Regulamentele de acordare a sporurilor prevăzute.
În baza acestui ordin, la nivelul Penitenciarului de Maximă Siguranţă şi a Penitenciarului Spital Bucureşti –Rahova s-a procedat la individualizarea, în condiţiile stabilite, a sporurilor de care beneficiază fiecare salariat, precum şi la acordarea acestora până în luna august 2004 când s-a dispus sistarea plăţii, măsură determinată de necesitatea asigurării aplicării prevederilor OUG nr. 29/2004 care a stabilit valoarea de referinţă sectorială la suma de 1.510.000 lei, plata drepturilor astfel stabilite fiind condiţionată de încadrarea în limita bugetului de cheltuieli aprobat pentru anul în curs.
Începând cu luna mai 2006, în temeiul Deciziei nr. 387 din 11 aprilie 2006, a fost reluată plata acestor drepturi.
Potrivit art. 4 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 945/C/2003, plata sporurilor prevăzute în anexa 1.1, solicitate de reclamant, este condiţionată de existenţa resurselor financiare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, până la elaborarea unui act normativ privind salarizarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, rămân aplicabile dispoziţiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, act normativ care prevede, de asemenea, că acordarea drepturilor băneşti reglementate se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor şi instituţiilor centrale.
Curtea Constituţională a statuat în mod constant că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare nu constituie un drept constituţional fundamental, legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum şi să stabilească perioada pentru care se acordă.
Din cuprinsul art. 3 al Legii nr. 138/1999 şi art. 34 din Legea nr. 293/2004 rezultă indiscutabil faptul că legiuitorul a înţeles să includă în salariul de bază, obligatoriu să fie plătit, independent de alte reglementări, doar sporurile pentru misiune permanentă.
Sporurile solicitate nu fac parte din această categorie, însăşi actul normativ prin care au fost reglementate prevăzând că plata lor se face în limita resurselor bugetare existente.
Or, în speţă, este necontestat faptul că măsura sistării plăţii s-a datorat inexistenţei fondurilor necesare, care nu au fost aprobate, din raţiuni de politică financiară şi bugetară, neputându-se reţine nici o culpă a ordonatorilor de credite pentru neacordarea lor pe o perioadă de timp.
În consecinţă, prim instanţă a concluzionat în mod corect că acţiunea reclamantului şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul acestuia sunt neîntemeiate, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, astfel că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 nu poate fi reţinut.
Nefiind incident în speţă nici un alt motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de C.N.S.C.A. şi S.F.J. împotriva sentinţei civile nr. 1034 din 1 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4412/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4437/2008. Contencios → |
|---|
