ICCJ. Decizia nr. 4437/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4437/2008
Dosar nr. 233/3/200.
Şedinţa publică din 2 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1625 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA, instanţa dispunând obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3.315.605,1477 lei, reprezentând sume alocate din credite externe conform OG nr. 97/2000 şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data de 19 octombrie 2001 s-a încheiat între Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în calitate de ordonator de proiect şi C.N.C.F.C.F.R. SA, în calitate de agenţie de implementare, convenţia de implementare nr. 40/5227 din 19 octombrie 2001, pentru realizarea „Proiectului de reconstituire pentru eliminarea efectelor inundaţiilor", având în vedere Acordul de împrumut subsidiar încheiat între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de împrumutat şi Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei în calitate de Coordonator de proiect şi în temeiul Legii nr. 106/2001 prin care s-a aprobat OG nr. 97/2000, potrivit cu care pârâtei i s-a alocat, din suma totală de 120.000.000 Euro, suma de 43.297.606 Euro pentru reconstrucţia şi consolidarea infrastructurilor din Transport.
Societăţii C.N.C.F.R. SA i-a fost atribuită şi responsabilitatea fizică pentru implementarea alocaţiei externe.
A mai reţinut prima instanţă că din probele administrate în cauză, rezultă că pe parcursul anului 2002 pârâta a făcut dovada implementării sumei de 9.033.215,77 Euro, la sfârşitul anului având de justificat suma de 4,000.000 Euro, iar în anul 2003 a justificat suma de 3.060.351, 83 Euro, rămânând în sold la data de 31 decembrie 2003 suma de 3.243.759,4477 RON, respectiv 939.648,17 Euro, sume necontestate de către pârâtă prin întâmpinare şi care trebuiau restituite potrivit Convenţiei, actualizate, împreună cu dobânzile si penalităţile aferente.
În temeiul HG nr.313/2001, privind alocarea sumei de 13,946 miliarde lei din fondul la dispoziţia Guvernului României pentru relaţiile cu Republica Moldova pentru anul 2001, pentru finanţarea unor proiecte de integrare economică şi culturală între România şi Republica Moldova, în vederea realizării proiectului „Studiu de fezabilitate pentru calea ferată cu ecartament european Unghieni – Chişinău" a fost alocată MLPTL suma de 4.900 milioane lei ROL, iar pentru perioada „Plan de amenajare a teritoriului zonal riveran râului Prut suma de 399, 95 milioane lei ROL.
Potrivit celor cuprinse în HG nr. 913/2001 a fost încheiat contractul nr.6754/26 octombrie 2001 în baza căruia în anul 2001 C.N.C.F. C.F.R. SA a beneficiat de asemenea de alocări.
Cu privire la acest aspect, prima instanţă a reţinut, potrivit înscrisurilor depuse la dosar şi din cuprinsul Notei justificative nr. 25/319 din 24 ianuarie 2002, că din suma alocată pârâta nu a justificat suma de 718.487.395 lei, reprezentând contravaloarea TVA -ului de recuperat, împrejurare de asemenea necontestată de aceasta.
Instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei în sensul scutirii la plată ca urmare a aplicării OUG nr. 128/2006, întrucât sumele de care a beneficiat aceasta nu au caracterul unor alocaţii bugetare, în sensul art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din acest act normativ, ci de împrumuturi cu destinaţie specială în sensul realizării unor proiecte.
Aşadar, în speţă este vorba de rambursarea sumelor alocate în baza unor împrumuturi şi a unor proiecte finanţate de la bugetul de stat, sume care nu au fost justificate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta C.N.C.F.C.F.R. SA, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea cuantificării dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile OUG nr. 128/2006, privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, apreciind că acest act normativ nu se aplică în cauză, deşi în art. 1 alin. (5) din OUG nr. 128/2006 sunt expres prevăzute şi obligaţiile fiscale pentru care nu se aplică dispoziţiile ordonanţei, respectiv „impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă, pentru taxa pe valoare adăugată datorată în vamă şi accesoriile calculate la acestea", cele ce fac obiectul prezentei cauze nefiind în mod evident incluse în această categorie.
A mai arătat recurenta că în sensul prevederilor indicate, singurele obligaţii bugetare pentru care nu operează scutirea la plată sunt impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă precum şi taxa pe valoarea adăugată datorată în vamă, rezultând astfel că sumele la plata cărora au fost obligaţi au caracter de obligaţii bugetare şi se înscriu printre obligaţiile fiscale scutite la plată, contrar celor reţinute.
Printr-un al doilea motiv de recurs dezvoltat, referitor la dobânzile şi penalităţile de întârziere care reprezintă obligaţii fiscale accesorii, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond, pe de o parte, a reţinut că şi aceste sume sunt datorate iar, pe de altă parte, a omis să menţioneze cuantumul lor exact, mai cu seamă că se impunea efectuarea cuantificării acestor penalităţi prin chiar cererea de chemare în judecată.
Apreciind că este imperios necesară cuantificarea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, în raport de actele normative invocate, precum şi efectuarea unei expertize contabile în acest sens, recurenta a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Intimatul-reclamant Ministerul Transporturilor a solicitat prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs ale recurentei, respingerea ca nefondat a prezentului recurs, apreciind, în esenţă, că în mod corect a apreciat instanţa de fond că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile OUG nr. 128/2006, privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, ci actele normative expres indicate în considerentele sentinţei atacate.
S-a mai arătat de către intimată că nu se impune nici casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei expertize contabile, câtă vreme cuantumul obligaţiilor accesorii nu putea fi determinat la acest moment, urmând a fi stabilit la data plăţii efective, şi cu atât mai mult cu cât, la fond, recurenta-pârâtă nu a formulat obiecţii cu privire la acest aspect.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport de probele administrate, de prevederile legale incidente şi faţă de criticile recurentei-pârâte reţine că nu subzistă nici un motiv de casare sau de modificare a sentinţei atacate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
Prin OG nr. 97/2000, aprobată prin Legea nr. 166/2001, a fost ratificat contractul de finanţare dintre România, în calitate de împrumutat, prin Ministerul Finanţelor, şi Banca Europeană de Investiţii, în vederea finanţării Proiectului de reconstrucţie pentru diminuarea efectelor inundaţiilor, semnat la 9 august 2008, proiect pentru realizarea căruia a fost acordat un împrumut ce urma a fi coordonat de ministerele de resort în domeniile în care trebuiau să se realizeze reconstrucţiile.
În acest sens, un acord subsidiar de împrumut a fost încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Transporturilor, acord în baza căruia, acestei din urmă autorităţi i-a fost alocată suma de 120.000.000 Euro.
La rândul său, Ministerul Transporturilor, a încheiat cu C.N.C.F.C.F.R. SA, Convenţia de Implementare nr. 40/9227 din 19 octombrie 2001 prin care i-a fost atribuită C.N.C.F.R. SA, în calitate de Agenţie de implementare suma de 43.297.606 Euro, din totalul de 120.000.000 euro alocaţi.
După cum corect a reţinut şi instanţa de fond, la realizarea proiectului finanţat prin împrumutul extern a contribuit şi Guvernul României, potrivit pct. 2.4 şi 2.5, prin plata taxelor şi a impozitelor percepute pe teritoriul ţării, precum şi prin achitarea contravalorii altor costuri locale care nu se puteau plăti din împrumut, sumele fiind asigurate de la bugetul statului.
Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte, raportat la prevederile legale incidente, la situaţia de fapt concretă ca şi la probele administrate, ce au evidenţiat, necontestat de altfel, că din sumele alocate pârâta nu a justificat sumele menţionate în acţiunea de chemare în judecată a reclamantei, inclusiv cele rezultând din contractul nr. 6754 din 26 octombrie 2001, încheiat în temeiul HG nr. 913/2001, privind alocarea sumei de 13,946 miliarde lei pentru relaţiile cu Republica Moldova corespunzător anului 2001, pentru finanţarea unor proiecte de integrare economică şi culturală între România şi Republica Moldova.
De menţionat că în temeiul acestui contract, în anul 2001 C.N.C.F. C.F.R. SA a beneficiat de alocări în sumă de 489.995,9 lei RON, din care a rămas nejustificată suma de 718.487 mii lei ROL, reprezentând TVA-ul de recuperat.
Nu este aşadar fondată critica recurentei vizând greşita apreciere a instanţei în ceea ce priveşte actele normative incidente în cauză, câtă vreme, în raport de situaţia de fapt corect stabilită şi de sumele probate ca fiind nejustificate, corect s-a reţinut incidenţa OG nr. 97/2000, a HG nr. 913/2001 ca şi a convenţiilor şi a altor documente justificative încheiate în temeiul actelor normative arătate.
Înalta Curte reţine că este neîntemeiată şi susţinerea recurentei în sensul că pentru sumele pretinse la plată de către reclamanta-intimată, dat fiind faptul că nu sunt justificate, nu mai subzistă obligaţia de plată ca urmare a aplicării OUG nr. 128/2006, privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare.
Corect a reţinut instanţa de fond că prevederile acestui act normativ (art. 1) nu sunt aplicabile în cauză, câtă vreme în sensul textului din OUG nr. 128/2006, alocaţiile bugetare nu vizează sumele şi împrumuturile speciale primite, inclusiv din împrumutul extern contractat de Statul Român cu Banca Europeană de Investiţii, în vederea realizării unor proiecte specifice, respectiv diminuarea efectelor inundaţiilor precum şi finanţarea unor proiecte de integrare economică şi culturală între România şi Republica Moldova.
Ca atare, rezultă cu evidenţă că recurenta-pârâtă nu se poate prevala, în contradictoriu cu intimata-reclamantă de prevederile OUG nr. 128/2006, obiectul cererii de chemare în judecată vizând restituirea sumelor alocate prin realizarea şi derularea contractelor necesare proiectelor în care a fost angrenată în vederea achitării taxelor pentru care nu a prezentat documente justificative.
În fine, nefondată este şi critica vizând nelegalitatea hotărârii atacate, justificată de neindicarea cuantumului determinat al dobânzilor şi penalităţilor aferente sumelor reţinute în sarcina recurentei-pârâte câtă vreme aceste sume, având caracter accesoriu, la momentul pronunţării hotărârii nu puteau fi definitiv cuantificate, în condiţiile în care suma principală nu este la rândul său, achitată.
Cuantumul este însă determinabil şi el va putea fi stabilit la momentul plăţii sumei principale, până la care şi curg, fiind practic o chestiune de executare ce nu este de natură a antama o nouă judecată asupra fondului cauzei, în care, în mod just s-a decis, care este suma principală datorată.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. , se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D.
Respinge recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 1625 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4436/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4440/2008. Contencios → |
|---|
