ICCJ. Decizia nr. 4412/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4412/2008
Dosar nr. 561/36/200.
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, reclamantul M.T. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Tulcea anularea hotărârii nr. 6320 din 29 februarie 2008 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este născut la data de 27 mai 1943 în localitatea Slava Rusă, judeţul Tulcea, în perioada refugiului părinţilor săi, strămutaţi din Bulgaria în urma încheierii Tratatului de la Craiova.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată şi înscrisuri eliberate de Arhivele Naţionale.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că reclamantul nu a dovedit efectiv persecuţiile din motive etnice.
Prin sentinţa civilă nr. 437/CA din 14 mai 2008 Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat hotărârea nr. 6320 din 29 februarie 2008 şi, totodată, a dispus emiterea unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul M.T. este născut la data de 27 mai 1943 în localitatea Slava Rusă, judeţul Tulcea. Părinţii reclamantului au fost strămutaţi din Cadrilater – Bulgaria, comuna Uzulchioi, judeţul Durostor, în baza Tratatului de la Craiova, fiind stabiliţi în România.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe motiv că intimatul nu era născut în anul 1940 când a avut loc schimbul de populaţie între Bulgaria şi România pentru a susţine că a avut alt domiciliu şi a fost obligat să-l schimbe în altă localitate.
Recurenta mai susţine că, între România şi Bulgaria nu a avut loc nici un schimb de populaţie în 1943 pentru ca intimatul să susţină că a fost strămutat şi că s-a născut în perioada de strămutare a părinţilor.
De asemenea, recurenta solicită să se constate că reclamantul nu a fost strămutat din Bulgaria, fiind născut după strămutarea părinţilor care a avut loc în luna septembrie 1940.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
În cauza de faţă, simpla mutare a reclamantului dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Este adevărat că reclamantul, a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri, dar acestea nu sunt suficiente.
La dosarul cauzei, nu există nici un înscris cu caracter oficial care să ateste că reclamantul a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu din motive de persecuţie etnică.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente.
În lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţii ale martorilor.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persoană persecutată din motive etnice, este necesar ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Aşadar, înscrisurile pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă cerinţele prevăzute de lege şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, instanţa de fond nesocotind dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, pentru a se ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege mai sus amintit, să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Neprocedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, ca în urma probatoriului ce se va administra, să stabilească perioada în care reclamantul a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, împotriva sentinţei civile nr. 437/CA din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4410/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4436/2008. Contencios → |
|---|
