ICCJ. Decizia nr. 4455/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4455/2008
Dosar nr. 329/42/200.
Şedinţa publică din 2 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 125 din 12 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., având ca obiect anularea Hotărârii nr. 94 din 21 ianuarie 2008 pronunţata de Colegiul Director al C.N.C.D., recunoaşterea faptului ca dispoziţiile art. 2 alin. (2) teza a II-a din Legea 16/2007, privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez, sunt discriminatorii, in sensul art. 2 alin. (1) şi (3) din OG 137/2000 şi obligarea pârâtului la dispunerea de măsuri specifice constatării existentei discriminării, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a), c) şi art. 20 alin. (3) din OG 137/2000.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin textul de lege apreciat de reclamant ca fiind discriminatoriu, legiuitorul a stabilit două grupe de aspiranţi la autorizarea dreptului de semnătură si anume, specialiştii cu diploma de studii superioare de lungă sau scurtă durată din domeniul geodeziei si absolvenţii cu studii postliceale de specialitate sau cursuri de specializare profesională în domeniul geodeziei.
Prima instanţă a apreciat că cele două grupe nu se află într-o situaţie comparabilă, aşa cum cere art. 1 alin. (3) din OG nr. 137/2000, diferenţierea fiind făcută in funcţie de studiile absolvite, iar nu toate situaţiile în care persoanele sunt tratate diferenţiat constituie fapte sau acte de discriminare.
În atare context, impunerea anumitor condiţii pentru exercitarea profesiei de geodez, in funcţie de forma de studiu absolvită, nu reprezintă fapte de discriminare, legiuitorul având posibilitatea de a reglementa organizarea si exercitarea anumitor profesii, elaborând acte normative speciale.
Astfel, a reţinut instanţa, este firesc ca, în funcţie de nivelul studiilor absolvite, respectiv în funcţie de pregătirea profesională, intre absolvenţii de studii de lungă sau scurtă durată de specialitate si absolvenţii cu studii postliceale de specialitate sau cursuri de specializare profesionala, să existe o diferenţiere în ceea ce priveşte dreptul de exercitare a profesiei, fără ca prin aceasta să se aducă atingere în vreun fel dreptului de acces la o profesie sau dreptului la muncă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul M.M., invocând ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul reclamant a arătat că instanţa de fond a respins acţiunea sa reţinând numai apărările pârâtului făcute prin întâmpinare, în sensul că cele două grupe de aspiranţi la autorizarea dreptului de semnătură necesar exercitării profesiei de geodez, descrise de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 16/2007 nu se află într-o situaţie comparabilă.
Recurentul a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât în vederea termenului de judecată din data de 5 mai 2009, când a fost reţinută cauza în pronunţare, apărătorul său ales a formulat o cerere de amânare, fiind în concediu de odihnă, cerere care însă a fost respinsă. Recurentul a susţinut că termenul de pronunţare acordat pentru depunerea notelor scrise la data de 12 mai 2008 nu a fost suficient, fiind astfel nesocotit dreptul său la apărare.
S-a mai arătat de către recurent că sentinţa atacată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a reglementărilor evocate şi în acţiune, în materia discriminării, în principal a prevederilor OG nr. 137/2000, republicată.
Recurentul a indicat că deşi nu pretinde ca persoanele din ce-a de-a doua categorie, în care se şi încadrează, trebuie să aibă dreptul de-a executa lucrări de aceeaşi complexitate cu cele efectuate de persoanele din prima categorie descrisă de legiuitor, solicită ca fiecare categorie să fie lăsată să îşi exercite profesia pentru care s-a pregătit. În opinia sa, deosebirea de tratament care constituie discriminarea apare atunci când această exercitare a profesiei, adică a dreptului la muncă pentru fiecare dintre cele două categorii de persoane aflate în situaţii comparabile nu se face în condiţii de egalitate, numai pentru una dintre cele două categorii fiind impuse cerinţe restrictive.
În fine, recurentul a mai arătat că dreptul de a munci a fost grav afectat, chiar suprimat, pentru categoria de persoane prevăzută la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 16/2007, ca urmare a condiţiilor inechitabile prevăzute în teza finală din textul de lege arătat, contrar celor reţinute de instanţa de fond, aceste prevederi fiind discriminatorii în sensul art. 2 alin. (1) şi (3) din OG nr. 137/2000, republicată.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale aplicabile incluzând art. 3041 C. proc. civ., şi prin prisma criticilor recurentului reclamant, constată că nu subzistă în cauză motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca de altfel nici un alt motiv care să impună fie casarea fie modificarea sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin hotărârea nr. 94 din 21 ianuarie 2008 a C.N.C.D., a cărei anulare a fost solicitată de către recurentul reclamant s-a stabilit că dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 16/2007, privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez precum şi a celor corespunzătoare din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Geodezilor din România şi de exercitare a profesiei de geodez (art. 49 şi art. 70 pct. 4) nu sunt discriminatorii în sensul OG nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond şi cu C.N.C.D., că prevederile invocate de reclamant, cuprinse în Legea nr. 16/2007, ce stabileşte cadrul legal privind condiţiile ce trebuie îndeplinite de un geodez cu drept de semnătură, pentru a avea posibilitatea să exercite profesia de geodez ca profesie liberală, nu sunt discriminatorii în sensul OG nr. 137/2000, astfel că sunt neîntemeiate criticile ce vizează modalitatea în care, prin ambele hotărâri, au fost aplicate şi interpretate respectivele texte de lege.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 16/2001, profesia de geodez poate fi exercitată de specialişti cu diplomă de studii superioare de lungă sau de scurtă durată din domeniul geodeziei, recunoscută de statul român, precum şi de cetăţenii români care au obţinut un astfel de document într-un stat membru al Uniunii Europene, denumiţi în continuare geodezi. În alin. (2) al aceluiaşi articol, se prevede că profesia de geodez poate fi exercitată şi de absolvenţii cu studii postliceale de specialitate, sau de cursuri de specializare în domeniul geodeziei, care au dobândit nivelul necesar de cunoştinţe, deşi nu sunt respectate condiţiile prevăzute la alin. 1, pentru aceste persoane fiind necesare o experienţă profesională de minimum 7 ani şi promovarea unui examen standard de absolvire de nivel universitar, echivalent cu examenele de absolvire corespunzătoare studiilor prevăzute la alin. (1).
Potrivit definiţiei legale a discriminării, dată de art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, rezultă că pentru a fi în prezenţa unui act de discriminare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- elementul material trebuie să reprezinte o acţiune de deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, care are la bază unul sau mai multe criterii de discriminare;
- scopul actului de discriminare ori efectul acestuia să privească folosinţa sau exerciţiul unor drepturi;
- existenţa unui termen de comparaţie constând în situaţii analoage sau comparabile; altfel spus nu se poate pretinde că există discriminare decât dacă se dovedeşte că în situaţii comparabile alte persoane au beneficiat de un tratament favorabil.
Este legală soluţia primei instanţe, după cum corectă este şi Hotărârea C.N.C.D., diferenţele de tratament reclamate, între cele două categorii expres enunţate în art. 2 din Legea nr. 16/2001, respectiv specialiştii cu diplomă de studii superioare de lungă sau de scurtă durată şi absolvenţii cu studii postliceale de specialitate sau de cursuri de specializare nefiind fapte de discriminare întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele mai sus arătate.
Cele două categorii prevăzute şi reglementate în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 16/2007 se diferenţiază prin nivelul studiilor absolvite şi al pregătirii profesionale astfel încât nu se poate susţine că distincţiile şi diferenţierile stipulate de legiuitor, în ceea ce priveşte exercitarea profesiei de geodez, nu se bazează pe o justificare rezonabilă şi obiectivă, după cum constant s-a reţinut şi în jurisprudenţa C.E.D.O., diferenţa de tratament instituită nefiind discriminatorie şi de natură a aduce atingere dreptului la muncă, întrucât a distinge nu înseamnă a discrimina[1].
Nici critica recurentului reclamant referitoare la pretinsa încălcare de către instanţa de fond a dreptului său la apărare nu poate fi primită.
Actele şi lucrările dosarului atestă că la primul termen de judecată acordat, respectiv la 21 aprilie 2008, cauza a fost amânată tocmai în considerarea cererii pentru lipsă de apărare formulată de reclamant, cerere care fiind primită a condus la acordarea unui nou termen, pentru data de 5 mai 2008.
Totodată, la primul termen de judecată instanţa de fond a dispus şi comunicarea către reclamant a unui exemplar de pe întâmpinarea formulată de pârâtul intimat C.N.C.D.
La data de 5 mai 2008 instanţa de fond, primind o nouă cerere de amânare, formulată de astă dată de apărătorul reclamantului, justificată de faptul că se află în concediul legal de odihnă, a respins cererea depusă, motivat de împrejurarea că în cauză a mai fost acordat un termen pentru lipsă de apărare, însă a amânat pronunţarea pentru data de 12 mai 2008, tocmai pentru a da posibilitatea părţii reclamante de a depune note scrise.
Înalta Curte reţine astfel, că nu a fost încălcat dreptul la apărare al recurentului reclamant, mai cu seamă că potrivit art. 156 C. proc. civ., instanţa poate da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
În plus, după cum s-a arătat deja, în cauza de faţă, instanţa nu a mai acordat cel de-al doilea termen solicitat pentru lipsă de apărare, în schimb a amânat pronunţarea pentru depunerea de note scrise, nefiind desigur imputabilă instanţei de fond modalitatea în care apărătorul reclamantului a ales să asigure clientului său asistenţa legală solicitată.
Faţă de toate cele mai sus arătate, apreciind că sentinţa atacată este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinţei nr. 125 din 12 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2008
[1] A se vedea în acest sens cauzele CEDO Hoffmann v.Austria, Spadea şi Scalabrino v.Italia şi Stubbings ş.a. v .Marea Britanie
| ← ICCJ. Decizia nr. 4449/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4456/2008. Contencios → |
|---|
