ICCJ. Decizia nr. 4608/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4608/2008
Dosar nr. 21855/3/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin declinare de la Tribunalul Bucureşti, reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. , Ministerul Internelor si Reformei Administrative şi IPJ Constanţa obligarea acestora la plata drepturilor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004-2006 actualizată cu indicele de inflaţie, cu daune interese.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că poliţiştii sunt beneficiarii primelor de vacanţă conform art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, însă până în prezent acestea nu a fost acordate deoarece s-a dispus suspendarea dreptului prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat până în 2006.
Reclamantul a considerat că suspendarea plăţii drepturilor nu echivalează cu abrogarea acestuia, ci amână doar exercitarea lui.
Pârâţii D.N.A. şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative au formulat întâmpinări şi cereri de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, solicitând ca în cazul admiterii acţiunii să se dispună ca chematul în garanţie să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului care să includă alocarea sumelor respective.
Pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 772 din 11 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, a admis în parte acţiunea reclamantului B.V., a obligat pârâţii la plata sumelor reprezentând contravaloarea primei de vacanţă pentru perioada 2004- 2006, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, a respins cererea privind daunele interese în baza art. 161 alin. (4) C. muncii ca neîntemeiată, şi, totodată, a respins cererile de chemare în garanţie formulate de pârâţii D.N.A. şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei si Finanţelor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că potrivit art. 37 pct. (2) din OG nr. 38/2003 „la plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Instanţa de fond a reţinut că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligaţia corelativă dreptului consfinţit prin lege devine executorie.
Instanţa de fond a înlăturat apărarea pârâtului Ministerul Public cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, constatând că stabilirea salariului de bază prin raportare la coeficientul de multiplicare aplicabil magistraţilor nu poate sta la baza înlăturării dispoziţiilor art. 37 pct. (2) din OG nr. 38/2003.
În ceea ce priveşte daunele interese pe care reclamantul le-a solicitat alături de indicele de inflaţie instanţa a apreciat că acestea sunt daune moratorii, astfel că acestea nu se pot adăuga la sumele stabilite ca prejudiciu pentru plata cu întârziere a sumelor datorate.
Instanţa de fond a mai constatat că Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are obligaţia de garanţie faţă de pârâţi şi nici obligaţia de a-i despăgubi pe aceştia pentru sumele cu care pârâţii cad în pretenţii.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul susţine că din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese faptul că intimatul-reclamant este ofiţer de poliţie judiciară care îşi desfăşoară activitatea în cadrul D.N.A., începând cu data de 1 iulie 2005.
Prin urmare, pentru perioada ulterioară detaşării - 1 iulie 2005 potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, intimatul-reclamant nu este îndreptăţit să beneficieze de prevederile art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Se mai susţine că deşi nu este şi cazul intimatului-reclamant, numai în situaţia în care drepturile salariate acordate poliţiştilor detaşaţi sunt mai mici decât cele care li s-ar cuveni dacă ar fi încadraţi în instituţiile din structura poliţiei, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadraţi în unităţile de poliţie, însă, şi în acest caz drepturile salariale prevăzute la pct. 1 lit. a) din Anexa 4 a OG nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare vor fi plătite tot de unitatea în cadrul căreia sunt detaşaţi poliţiştii, instituţiei revenindu-i obligaţia de a plăti acestora doar diferenţa până la totalul drepturilor salariale pe care le-ar primi în calitate de poliţişti.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „la plecarea în concediu poliţistul primeşte o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Or, dispoziţiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstituţionale.
Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Astfel fiind, Înalta Curte va obliga pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa să plătească reclamantului suma reprezentând prima de vacanţă pentru perioada 1 ianuarie 2004 1 iulie 2005, actualizată cu indicele de inflaţie.
Intimatul-reclamant este ofiţer de poliţie judiciară, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul D.N.A. începând cu1 iulie 2005.
Ofiţerii de poliţie detaşaţi în cadrul unei instituţii civile au un regim de salarizare distinct, regăsit în Anexa 4 din OG 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Deci, ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A. sunt asimilaţi din punct de vedere salarial personalului civil din unitatea unde îşi desfăşoară activitatea, respectiv unui judecător/procuror cu grad de judecătorie, conform Anexei 4 din OG 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, coroborată cu art. 11 alin. (4) din OUG 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei , aşa cum a fost aprobată prin Legea 45/2007: „Salariul de bază se stabileşte potrivit nr. crt. 31 de la lit. A) din anexă pentru agenţii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., nr. crt. 28 pentru ofiţerii de poliţie judiciară, nr. crt. 27 pentru şefii de birou şi nr. crt. 26 pentru şefii de serviciu.
Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare".
În conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi art.1 lit. a) şi c) din OG nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, poliţiştii detaşaţi în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcţii în afara Ministerului de Interne beneficiază de salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective.
Conform aceleiaşi reglementări, în situaţia în care drepturile astfel stabilite sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca poliţişti încadraţi în instituţiile din structura poliţiei pe funcţii similare celor pe care le îndeplinesc la instituţiile unde sunt detaşaţi, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadraţi în unităţile de poliţie.
Întrucât reclamantul nu a exprimat o asemenea opţiune în perioada detaşării la D.N.A. , acesta este asimilat magistraţilor din punct de vedere salarial şi în consecinţă, nu poate beneficia şi de celelalte drepturi băneşti prevăzute în actul normativ privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Pentru aceste motive Înalta Curte constată că acţiunea formulată în contradictoriu cu D.N.A. şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este neîntemeiată.
În consecinţă, având în vedere cele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţe atacată în sensul că va obliga pârâţii să acorde prima de vacanţă pentru perioada 1 ianuarie 2004-1 iulie 2005, iar pretenţiile reclamantului faţă de D.N.A. şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi respinse ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva sentinţei civile nr. 772 din 11 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa la plata către reclamant a sumei reprezentând primă de vacanţă pentru perioada 1 ianuarie 2004-1 iulie 2005, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Respinge cererea faţă de D.N.A. şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4588/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4612/2008. Contencios → |
|---|
