ICCJ. Decizia nr. 4612/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4612/2008
Dosar nr. 664/33/200.
Şedinţa publică din 10 decembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 454 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj a fost respinsă acţiunea formulată de SC C.V. SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu Guvernul României, având ca obiect anularea prevederilor din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd faptul că nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu sunt încheiate contracte.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, prin Normele metodologice arătate, s-a prevăzut că pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, trebuie să fie executate în temeiul unui contract.
Instanţa de fond a reţinut că apărarea reclamantei în sensul că prin norma arătată este limitat modul de justificare a prestării efective a serviciilor este neîntemeiată, atâta timp cât aceasta putea dovedi cu orice alt document decât cele enumerate exemplificativ în conţinutul dispoziţiei legale.
Împotriva sentinţei civile nr. 454 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC C.V. SRL Cluj-Napoca, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii introductive de instanţă.
A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că reţinerea din motivarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în sensul că sintagma „orice alte materiale corespunzătoare" din finalul prevederilor atacate ar semnifica posibilitatea justificării prestării efective a serviciilor prin orice mijloc de probă nu este conformă cu realitatea. Sintagma menţionată semnifică o generalizare a tipului de probe enumerate în textul normativ atacat, tip de probe ce se referă la înscrisuri ce se întocmesc, de regulă, cu ocazia prestării serviciilor (situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru) sau în care se concretizează serviciile prestate (studii de fezabilitate, de piaţă etc). Această generalizare exclude, totuşi, posibilitatea de probare a prestării efective a serviciilor prin alte mijloace de probă, cum ar fi înscrisuri de altă natură ( facturi, registre de intrare-ieşire, corespondenţă comercială etc.), martori sau expertize de specialitate. Această limitare a mijloacelor de probă este nelegală, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului. Desigur că instanţa de judecată investită cu soluţionarea unei contestaţii fiscale este liberă să aprecieze, de la caz la caz, oportunitatea administrării anumitor probe solicitate de reclamant, iar ulterior administrării probelor, va avea deplina libertate de a aprecia relevanţa acestora şi forţa lor probantă. Insă mijloacele generale de probă, chiar şi cu privire la aspecte strict determinate, cum este cazul tezei probatorii a prestării efective a serviciilor, nu pot fi stabilite decât de legiuitor, printr-un act normativ cu rang de lege organică, în nici un caz de către Guvernul României (care nu are atribuţii de legiuitor), printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 19 „Reguli generale" al Titlului II din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, profitul impozabil se calculează ca diferenţa între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, potrivit normelor de aplicare.
În condiţiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, „nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu sunt încheiate contracte".
Pe de altă parte, pct. 48 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede că „Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: - serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin; situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare; - contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate".
Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, prin raportare la sintagma „orice alte materiale corespunzătoare" din cuprinsul părţii 35 pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, că nu este limitat modul de justificare a prestării efective a serviciilor, o asemenea justificare putând fi realizată prin intermediul oricărui alt document decât cele enumerate exemplificativ în conţinutul normei legale a cărei anulare s-a solicitat.
Într-adevăr, prin pct. 48 prima liniuţă teza finală din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 44/ 2004 nu se încalcă dispoziţiile art. 21 lit. m) Cod fiscal şi nici prevederile din Codul de procedură fiscală sau codul de procedură civilă referitoare la mijloacele de probă ce pot fi administrate în faţa autorităţilor administrative fiscale sau a instanţelor de judecată.
Ministerul Economiei şi Finanţelor, potrivit prevederilor exprese ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este autorizat să elaboreze norme metodologice, instrucţiuni şi ordine de aplicare a codului fiscal şi a convenţiilor de evitare a dublei impuneri, iar din acest punct de vedere dispoziţia de la pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal nu adaugă la lege, atâta vreme cât chiar în cuprinsul legii se prevede, la art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, că pentru a putea fi considerate ca şi deductibile cheltuielile de servicii de management, consultanţă sau alte prestări de servicii, contribuabilii trebuie să justifice necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării propriei activităţi şi să facă dovada încheierii unui contract.
Prevederile cuprinse la pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 sunt legale, de asemenea, şi prin raportare la împrejurarea că, în materie fiscală, înregistrările contabile se pot face numai pe bază de înscrisuri, care au calitatea de documente justificative. În fine, în elaborarea actului contestat au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate în cauză de sunt neîntemeiate şi că sentinţa atacată este legală şi temeinică. În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC C.V. SRL Cluj împotriva sentinţei civile nr. 454 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.V. SRL Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 454 din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4608/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4640/2008. Contencios → |
|---|
