ICCJ. Decizia nr. 4640/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4640/2008

Dosar nr. 5608/55/200.

Şedinţa publică din 10 decembrie 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 235 din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timiş a fost respinsă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor Legii nr. 275/2006 şi din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 795/C/ 2000, excepţia invocată de F.N.I. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că nelegalitatea dispoziţiilor invocate priveşte Metodologia privind regimul aplicat deţinuţilor în refuz de hrană, iar reclamantul nu este în refuz de hrană la data soluţionării excepţiei.

Împotriva sentinţei civile nr. 235 din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul F.N.I., prin care, în esenţă, s-a reiterat obiecţia de nelegalitate a dispoziţiilor din Ordinul ministrului justiţiei nr. 795/C/2000, cu motivarea că aceste prevederi din actul administrativ normativ indicat este contrar directivelor Comunităţii Europene şi dreptului comunitar.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi declararea, pe cale de consecinţă, ca nelegal a Ordinului ministrului justiţiei atacat.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) frazele 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza".

În speţă, cum a reţinut în mod judicios instanţa de fond, condiţiile legale mai sus indicate nu mai erau întrunite la data invocării şi soluţionării excepţiei de nelegalitate, întrucât la data de 5 aprilie 2008 recurentul, aflat în stare de deţinere la Penitenciarul Arad, a ieşit din refuzul de hrană, reglementat de art. 36 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi de art. 213-215 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. In consecinţă, soluţionarea cererii din dosarul nr. 5608/55/2008 al Judecătoriei Arad nu mai depinde de soluţia dată excepţiei de nelegalitate, astfel că s-a impus respingerea acestei excepţii.

În raport de cele mai sus arătate, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de F.N.I. împotriva sentinţei civile nr. 235 din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinţei civile nr. 235 din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4640/2008. Contencios