ICCJ. Decizia nr. 4669/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4669/2008
Dosar nr. 5941/1/2008
Şedinţa publică din 11 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de S.G.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Argeş, prin care solicita recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, că în situaţia în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii legale speciale, la D.I.I.C.O.T., aceştia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.
A mai reţinut Plenul Consiliului Superior al Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că, la încetarea activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii din cadrul acestei structuri sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Se arată, de asemenea, în motivarea hotărârii recurate, că D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, funcţionarea acesteia în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind de natură strict administrativă, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condiţiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile Legii nr. 303/2004.
Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs S.G.G., solicitând să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul critică hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând, în esenţă, că este de natură a da naştere la o serie de probleme juridice cu privire la legalitatea activităţilor desfăşurate şi a actelor procedurale întocmite de către acesta şi de către ceilalţi procurori care funcţionează în cadrul D.I.I.C.O.T., de la data numirii lor în funcţie şi până în prezent.
Recurentul arată, de asemenea că numirea sa a fost făcută conform dispoziţiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe perioadă nedeterminată şi reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiţii speciale, având acelaşi efect ca şi promovarea realizată în urma promovării unui concurs sau examen.
În sprijinul cererii sale, recurentul invocă practica în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi anexează, în copie, Ordinul nr. 2253 din 7 noiembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de numire a recurentului în funcţia de procuror D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Argeş, Hotărârea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 262 din 11 octombrie 2007, de numire a recurentului în funcţia de procuror şef al Biroul Teritorial Argeş din cadrul D.I.I.C.O.T., precum şi hotărârea contestată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul susţine că recursul este neîntemeiat, arătând, în esenţă, că procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T.
În sprijinul acestei apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate şi a arătat, în concluzie, că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei şi de a fi remuneraţi cu salariul prevăzut de lege, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar hotărârea atacată, nota întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la memoriile formulate de procurori, printre care şi recurentul, ce funcţionează în cadrul D.I.I.C.O.T., de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în cererea de recurs şi a apărărilor intimatului, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul S.G.G. fiind menţionat la nr. crt. 13 în ordinea din hotărâre.
Problema de drept supusă analizei vizează, deci, acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recurentului care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, „Prin prezenta lege se înfiinţează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că D.I.I.C.O.T. face parte din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, neputând fi reţinută susţinerea intimatului, potrivit căreia structura respectivă ar fi distinctă de Parchetul de pe lângă Instanţa Supremă, apartenenţa la acesta fiind una strict administrativă.
De asemenea, numirea procurorilor Ia D.I.I.C.O.T. se face potrivit Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T., ale cărei dispoziţii au caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, în speţă dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Nu se poate face, aşadar, confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Cu privire la acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet, prin hotărârea recurată făcându-se confuzie între efectele instituţiei promovării procurorilor şi cele ale instituţiei numirii acestora.
Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale, Legea nr. 508/2004, de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenţi, în condiţiile şi conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun, reprezentat în această materie de Legea nr. 303/2004.
Aceleaşi necesităţi în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism explică şi existenţa în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor şi birourilor teritoriale, ceea ce nu înseamnă, însă, că procurorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora ar avea competenţe sau grade diferite, deoarece ei fac parte din aceeaşi structură, şi anume D.I.I.C.O.T., în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu poate fi reţinut nici argumentul, folosit în motivarea hotărârii recurate, conform căruia, dacă s-ar considera că prin numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. aceştia ar fi dobândit gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „s-ar încălca principiul egalităţii potrivit căruia situaţiilor juridice diferite trebuie să li se aplice tratamente juridice diferite".
Acest argument, care vizează o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care, pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004, va fi înlăturat având în vedere dispoziţiile legale speciale care reglementează modalitatea de înfiinţare a D.I.I.C.O.T. şi procedura de numire a procurorilor în cadrul acestei structuri.
De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea şi Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, materializată în adoptarea Legii nr.508/2004 şi înfiinţarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză, este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condiţiile legii speciale, Legea nr. 508/2004, la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu poate fi ignorată în soluţionarea prezentului recurs şi care, prin deciziile pronunţate în această materie, a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.
O soluţie contrară, fără argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergenţe de jurisprudenţa care ar avea efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi va anula hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îl priveşte pe recurent, obligându-1 pe intimat să-i recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.G.G. împotriva hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea recurată, în ceea ce îl priveşte pe recurent, şi obligă pe intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască recurentului gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu opinia separată a d-lui judecător, în sensul respingerii recursului, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2008.
OPINIA SEPARATĂ
redactată de judecător în temeiul prevederilor art. 258 şi art. 264 alin. (2) C. proc. civ.
Contrar punctului de vedere al majorităţii completului, care şi-a găsit expresia în Decizia de mai sus, considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint în continuare, soluţia legală şi temeinică era de respingere a recursului formulat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii.
Încă de la început este de observat că, din punctul de vedere al opiniei majoritare, problema de drept pusă în cauza dedusă judecăţii vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, procurorilor recurenţi, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea D.I.I.C.O.T., respectiv a OUG nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie.
Considerăm, însă, că problema de drept vizează promovarea în grad profesional a procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T./D.N.A. în condiţiile prevederilor legale care reglementează cariera procurorilor şi judecătorilor.
Trebuie menţionat că dispoziţiile OUG nr. 43/2002 şi, respectiv, ale Legii nr. 508/2004 nu conţin reglementări privind cariera profesională a procurorilor delegaţi/ detaşaţi/ numiţi în cadrul celor două structuri specializate ale Ministerului Public, aceste dispoziţii regăsindu-se în Titlul II - Cariera judecătorilor şi procurorilor, din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Astfel, potrivit prevederilor art. 43 „promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete", în condiţiile prevăzute de lege şi pe baza criteriilor stabilite de C.S.M. în activitatea de gestionare a carierei magistraţilor.
Pe de altă parte, din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, republicată, rezultă că, în cazul judecătorilor şi procurorilor, cariera evoluează prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional următor.
Or, potrivit opiniei majoritare, cariera judecătorilor şi procurorilor poate evolua prin promovare directă în ultimul grad profesional, cu omiterea gradelor intermediare, ca urmare a numirii, în cazul de faţă, la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A., ceea ce constituie o înfrângere a principiului general enunţat mai sus.
Pe de altă parte, trebuie acordată semnificaţia juridică corectă, în planul carierei profesionale, faptului că atât D.I.I.C.O.T. cât şi D.N.A. sunt două structuri specializate ale Ministerului Public, care sunt organizate în plan teritorial ca şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, atât D.I.I.C.O.T. cât şi D.N.A. sunt organizate într-o structură centrală şi în structuri teritoriale: servicii teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă curţile de apel şi, respectiv, birouri teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale.
Deci, chiar dacă s-ar admite că promovarea în cariera profesională s-ar putea realiza nu numai prin concurs, cum prevăd dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, ci şi prin numire, după cum se reţine în cadrul opiniei majoritare, gradul profesional ar putea fi, eventual, cel corespunzător parchetului la nivelul căruia se găseşte structura teritorială sau, după caz, centrală, în care s-a făcut numirea la D.I.I.C.O.T. ori D.N.A.
Oricum, având în vedere că C.S.M. reprezintă autoritatea care are prerogative constituţionale în privinţa gestionării carierei judecătorilor şi procurorilor, considerăm că excluderea acestuia de la exercitarea acestor atribuţii este lipsită de temei legal şi constituţional, pentru că prin punerea semnului de egalitate între numirea în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. şi promovarea în gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reuşit, în realitate, excluderea CSM de la exercitarea unor atribuţii constituţionale privind gestionarea carierei magistraţilor şi, pe de altă parte, acreditarea opiniei că dezvoltarea carierei profesionale a magistraţilor poate cunoaşte evoluţii conjuncturale.
Dar, având în vedere că, potrivit art. 257 şi art. 258 C. proc. civ., majoritatea are dreptate, argumentele prezentate mai sus nu trebuie considerate ca urmărind să demonstreze contrariul, ci trebuie apreciate ca o încercare de argumentare raţională a opiniei noastre care este diferită de cea a majorităţii membrilor completului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4667/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4670/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
