ICCJ. Decizia nr. 4778/2008. Contencios. Anulare hotarare emisa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor(L32/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4778/2008
Dosar nr. 5464/2/2007
Şedinţa publică din 16 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 26 iulie 2007, precizată ulterior, I.D. a solicitat anularea deciziei nr. 401 din 15 iunie 2007, emisă de preşedintele C.S.A. prin care s-a dispus sancţionarea lui cu amendă contravenţională reprezentând 6 salarii nete din luna precedentă celei în care au fost constatate contravenţiile, conform prevederilor art. 39 alin. (3)) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, a cerut anularea hotărârilor C.C.S.A. din 5 iunie 2007, 12 iunie 2007 şi 27 iulie 2007, precum şi a procesului-verbal de constatare din 11 aprilie 2007, în ceea ce îl priveşte, cu consecinţa exonerării sale de plata amenzii contravenţionale, inclusiv restituirea amenzii achitate în cuantum de 39273 lei.
În motivarea plângerii, petentul a susţinut că Decizia de sancţionare contestată este nelegală şi netemeinică deoarece în cuprinsul procesului - verbal pe care ea se întemeiază nu s-a făcut nici o separare în timp a responsabilităţilor administratorilor SC U. SA pe baza momentelor de debut ale mandatelor acestora şi nu s-a constatat vreo încălcare a unor obligaţii legale, situaţie care face imposibilă stabilirea vreunei legături de cauzalitate între conduita lui şi faptele descrise ca fiind săvârşite în mod culpabil.
De altfel, în procesul - verbal de constatare nu s-a făcut nici o referire directă sau indirectă la dispoziţiile art. 17 din OG nr. 2/2001 şi nici la săvârşirea de către aceasta a vreunei fapte culpabile, iar obiecţiunile formulate de societate nu au fost consemnate distinct în procesul - verbal şi luate în considerare în procesul de stabilire a pretinselor fapte contravenţionale şi a sancţiunilor.
Pe de altă parte, în Decizia de sancţionare nu a fost menţionat dreptul de contestare a actului juridic, termenul de depunere a contestaţiei şi autoritatea publică sau instanţa de judecată competentă să o soluţioneze.
Pentru faptele constatate la pct. 1 - 11 s-au mai emis încă două decizii de sancţionare a celorlalţi doi administratori, iar sancţiunile aplicate totalizează un cuantum superior nivelului maxim de 100.000 lei, prevăzut de lege.
În opinia petentului, la individualizarea sau a sancţiunii contravenţionale nu s-a ţinut seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptelor şi de conduită făptuitorului.
Datorită neseparării în timp a responsabilităţilor administratorilor societăţii, nu a existat practic, un proces de individualizare a sancţiunii aplicate.
S-a mai arătat că în realitate, unele dintre neregulile constatate nu există, fie ele se datorează activităţii din perioada anterioară datei la care petentul a dobândit calitatea de preşedinte /director general.
Totodată, au fost ignorate măsurile întreprinse în timpul mandatului petentului pe linia controlului intern al societăţii, care au determinat o îmbunătăţire evidentă a activităţii de control intern la fiecare nivel organizatoric al asiguratorului şi la nivel de sediu central.
În sfârşit, petentul a arătat că anumite fapte consemnate la pct. 1,9 şi 10 au fost descrise în mod generic, ceea ce atrage nulitatea procesului - verbal conform art. 17 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 1173 din 9 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins plângerea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000, actul de sancţionare pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de acest act normativ este Decizia preşedintelui C.S.A. şi nu procesul verbal de constatare invocat de petentul I.D.
Prin urmare, apărările formulate la pct. 1, 2 şi 3 ale plângerii, cele menţionate în finalul acesteia, referitoare la descrierea generică a unor fapte, precum şi cele din cererea completatoare în legătură cu lipsa din procesul - verbal a oricărei menţiuni privind numele şi prenumele petentului, faptele săvârşite şi data comiterii lor, nu constituie motive de nelegalitate a actului sancţionator.
Pe de altă parte, petentul a fost sancţionat contravenţional pentru faptele săvârşite în calitate de director general şi preşedinte al Consiliului de administraţie, A.D. pentru faptele săvârşite în calitate de conducător executiv, membru al Consiliului de administraţie, R.S. pentru faptele săvârşite ca membru al aceluiaşi consiliu, iar SC U. SA pentru nerespectarea obligaţiilor care îi reveneau ca societate de asigurare.
Susţinerile referitoare la cuantumul amenzii aplicate prin Decizia C.S.A. nr. 406/2007 şi la totalizarea sancţiunilor aplicate administratorilor şi societăţii respective au fost înlăturate ca neîntemeiate în raport de considerentele expuse în legătură cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 5 alin. (7) din OG nr. 2/2001.
Cu privire la neindicarea în Decizia de sancţionare a dreptului persoanelor în cauză de a depune contestaţie, precum şi a autorităţii jurisdicţionale competente să o soluţioneze, curtea de apel a apreciat că această omisiune nu poate atrage nulitatea actului juridic, în condiţiile în care sancţiunea nu a fost prevăzută în mod expres de lege şi petentul nu a făcut dovada unei vătămări în sensul art. 105 alin. (2) din C. proc. civ.
Întrucât Decizia contestată are în vedere fapte din perioada 31 decembrie 2005 – 30 noiembrie 2006, iar actul juridic a fost emis la data de 15 iunie 2007, s-a considerat că în speţă nu s-a împlinit termenul de prescripţie al aplicării sancţiunilor contravenţionale instituit prin dispoziţiile art. 39 alin. (9) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa a mai stabilit că în perioada supusă verificării, petentul I.D. a deţinut mai multe funcţii şi că pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor aferente acestora, C.S.A. era îndreptăţită să aplice sancţiunile contravenţionale administratorilor, răspunzători în solidar faţă de societate pentru neîndeplinirea riguroasă a îndatoririlor prevăzute de lege şi în actul constitutiv.
Cât priveşte măsurile luate de conducerea societăţii comerciale pe linia organizării şi exercitării controlului intern s-a considerat că acestea au fost insuficiente, neputând conduce la prevenirea faptelor contravenţionale şi a deficienţelor constatate cu prilejul controlului.
În fine, Curtea a reţinut că afirmaţia petentului referitoare la sancţionarea contravenţională a persoanei juridice cu amenda de 0,5% din capitalul social este irelevantă în prezenta cauză, al cărei obiect vizează legalitatea sancţiunii contravenţionale aplicate preşedintelui director general al societăţii comerciale de asigurări.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de către petentul I.D.
În esenţă, recurentul a susţinut că în mod eronat prima instanţă a respins plângerea, deoarece lipsa din procesul-verbal de constatare şi Decizia nr. 401/2007 a oricăror menţiuni cu privire la numele său, la faptele săvârşite şi a datei săvârşirii lor atrage, conform art. 17 din OG nr. 2/2001, nulitatea actului sancţionator, ce poate fi invocată şi din oficiu.
Pe de altă parte, s-a ignorat împrejurareacă pretinsele fapte contravenţionale s-au petrecut, fie anterior dobândirii calităţii sale de membru al Consiliului de administraţie, fie sunt consecinţele directe sau indirecte ale unor evenimente şi circumstanţe anterioare, fie ele nu corespund realităţii.
Referitor la incidenţa art. 73 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, recurentul a opinat că norma juridică reglementează răspunderea civilă a administratorilor societăţilor comerciale faţă de societate, iar nu faţă de terţi, astfel că ea nu poate constitui un temei legal al sancţionării sale şi a asiguratorului cu amenda contravenţională.
S-a invocat apoi, împrejurarea că răspunderea contravenţională a recurentului a fost stabilită pentru fapte şi evenimente anterioare datei preluării funcţiei de administrator (26 mai 2006) şi cu ignorarea măsurilor luate pentru remedierea neajunsurilor datorate vechii echipe manageriale. Mai mult, faptele constatate cu ocazia controlului sunt de maximă generalitate şi fără suport probator, neputând să creeze prezumţii de legalitate sau de nelegalitate.
Ultimul motiv de recurs priveşte nelegitimitatea sancţiunii aplicate şi cuantumul amenzii contravenţionale stabilită prin Decizia de sancţionare nr. 401/2007.
Recurentul a solicitat ca în ipoteza în care s-ar aprecia că se justifică totuşi, măsura sancţionării sale contravenţionale, exclusiv cu scop preventiv, instanţa de control judiciar să dispună înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul scris, ţinând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 39 alin. (6) din Legea nr. 32/2000.
Criticile formulate în cadrul motivelor de recurs nu sunt întemeiate.
Prin Legea nr. 32/2000, cu modificările sale ulterioare, a fost reglementată activitatea de asigurare şi reasigurare, inclusiv supravegherea asigurătorilor şi reasiguratorilor care desfăşoară activitate în sau din România.
Potrivit art. 42 din acest act normativ, în toate problemele privind reglementarea activităţii de asigurare şi reasigurare se aplică prevederile prezentei legi.
Este adevărat că OG nr. 2/2001 stabileşte regimul juridic general al răspunderii contravenţionale, dar aşa cum corect a reţinut prima instanţă, Legea nr. 32/2000, cu modificările ulterioare este în raport cu OG nr. 2/2001, o lege specială prin care se reglementează şi răspunderea contravenţională a unor persoane în materia asigurărilor.
Prin dispoziţii cu un caracter evident derogatoriu de la dreptul comun, a fost instituită o procedură aparte de control exercitat de către C.S.A., modul de constatare a faptelor contravenţionale şi de aplicare a sancţiunilor, inclusiv elementele pe care trebuie să le conţină Decizia de sancţionare a asigurătorilor, ori a persoanelorsemnificative ale acestora (art. 8 alin. (2) lit. b) şi k)1 şi art. 39).
În sensul dispoziţiilor din legea specială, Decizia de sancţionare emisă de preşedintele C.S.A. are natura actului administrativ sancţionator, iar procesul-verbal de control care îi precede, caracterul actului premergător ce, indiscutabil stă la baza emiterii deciziei.
Prin urmare, în condiţiile în care legea specială stabileşte un alt mod de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite în materia asigurărilor şi a supravegherii asigurărilor, constând în emiterea deciziei de sancţionare, fără încheierea unui proces-verbal de contravenţie, apărările formulate de recurent cu privire la nerespectarea condiţiilor de formă ale procesului-verbal de contravenţie stabilite de prevederile OG nr. 2/2001, nu puteau fi primite.
Contrar susţinerilor din recurs, atât procesul-verbal de control încheiat de către membrii echipei de control a C.S.A. la data de 11 aprilie 2007 (filele nr. 30-50 ale dosarului curţii de apel), cât şi Decizia de sancţionare nr. 401 din 15 iunie 2007, redau în mod detaliat neregulile constatate, faptele contravenţionale, perioadele vizate şi calitatea de administrator a persoanelor care au asigurat efectiv managementul SC U. SA.
În dispozitivul actului sancţionator s-a făcut precizarea că se sancţionează cu amenda contravenţională reprezentând 6 salarii nete din luna precedentă celei în care au fost constatate contravenţiile, I.D., care a îndeplinit funcţia de preşedinte / director general, pentru săvârşirea faptelor prevăzute în decizie, conform prevederilor art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare (filele nr. 10-14 ale aceluiaşi dosar).
În concret, din verificările efectuate a rezultat că în perioada 31 decembrie 2005 – 30 septembrie 2006 SC U. SA a raportat eronat numărul dosarelor de daune avizate şi implicit, valoarea rezervei de daune aferentă acestor dosare. Numărul de dosare constatate lipsă cu rezerva aferentă a fost de 843.
De asemenea, la data de 31 octombrie 2006, societatea avea un coeficient de lichiditate de 0,86, iar la data de 30 noiembrie 2006, de 0,89, situaţie datorată nesocotirii prevederilor art. 3 din Normele privind categoriile de active admise să acopere rezervele tehnice ale asiguratorului care practică asigurări generale, reguli de dispersie a plasamentelor, precum şi coeficientul de lichiditate, puse în aplicare prin ordinul nr. 3110/2003.
La datele de 31 octombrie şi 30 noiembrie 2006, societatea nu deţinea nici o marjă de solvabilitate disponibilă, corespunzătoare activităţii de asigurări generale, cel puţin egală, cu marja de solvabilitate minimă, ceea ce reprezintă consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 16 alin. (5) şi alin. (7) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 2 din Ordinul nr. 113107/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind metodologia de calcul a marjei de solvabilitate disponibile pentru asigurătorul care practică asigurări sociale.
De fapt, în cadrul unor concluzii numerotate de la 1 la 11 în Decizia de sancţionare au fost enunţate toate deficienţele existente la data controlului, cauzele lor şi urmările faptelor săvârşite care, potrivit legii atrag răspunderea contravenţională a persoanelor culpabile.
Din examinarea tuturor acestor concluzii, rezultă că deşi controlul respectiv a vizat activitatea societăţii, desfăşurată cu începere de la data de 31 decembrie 2005, unele deficienţe anterioare datei de 26 mai 2006 când I.D. a preluat funcţia de preşedinte / director general al SC U. SA, au persistat ulterior şi consecinţele lor negative sau reflectat în constatările echipei de control consemnate în procesul-verbal nr. 3 din 12 aprilie 2007.
Potrivit art. 39 alin. (9) din Legea nr. 32/2000 cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de prezenta lege se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 24 de luni de la data săvârşirii acesteia.
În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (2) din OG nr. 2/2001, contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.
Aplicaţiunea textelor mai sus enunţate a fost făcută în prezenta cauză de prima instanţă care a reţinut în mod corect că pentru faptele stabilite în sarcina petentului şi a celorlalţi administratori ai societăţii, termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu a fost depăşit.
Constatările organului de control s-au fundamentat pe evidenţele primare, rapoartele, raportările, datele şi informaţiile societăţii, puse la dispoziţie de conducerea acesteia, care ulterior, prin obiecţiunile formulate (filele nr. 58-68) şi adresa din 11 iunie 2007 (fila nr. 69) a admis existenţa unei deficienţe semnalate în procesul-verbal de control, inclusiv în privinţa neînregistrării rezervei pentru beneficii şi risturnuri, pentru care societatea de asigurare a fost sancţionată contravenţional.
Afirmaţiile formulate în motivele de recurs în legătură cu existenţa faptelor contravenţionale nu sunt susţinute de nici un înscris doveditor.
Răspunderea juridică a petentului I.D. îşi are temeiul nu numai în dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci şi în acte normative cu caracter special care reglementează modul de organizare şi funcţionare a societăţilor de asigurare, astfel cum sunt Legea nr. 32/2000 şi normele elaborate în aplicarea acesteia.
Una din formele răspunderii este cea contravenţională, angajată în cazul petentului în baza dispoziţiilor art. 39 alin. (2) lit. a) şi d) din legea menţionată mai sus şi art. 39 alin. (3) lit. c) din aceeaşi lege.
Prin acceptarea funcţiilor de director general şi respectiv, de preşedinte al Consiliului de administraţie al SC U. SA, deţinute până la data revocării sale (3 noiembrie 2008) I.D. şi-a asumat obligaţii şi responsabilităţi legale ce decurg din rolul şi importanţa funcţiei de conducere a unei societăţi de asigurare.
Ţinând seama de natura faptelor contravenţionale săvârşite, de multitudinea, gravitatea lor dar şi de consecinţele acestor fapte care au influenţat profilul de risc al asigurătorului, putând determina chiar starea de insolvenţă şi declanşarea procedurii de faliment a societăţii comerciale, curtea de apel a apreciat în mod judicios să sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată petentului prin Decizia nr. 401/2007 nu este exagerată şi ea trebuie menţinută.
În sprijinul acestei concluzii sunt şi prevederile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 32/2000, conform cărora la individualizarea sancţiunii se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului şi art. 39 alin. (7) din lege, potrivit cărora, în cazul săvârşirii a două sau mai multe contravenţii se aplică amenda prevăzută pentru contravenţia cea mai gravă.
Faţă de considerentele expuse în cele ce precede şi având în vedere inexistenţa în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.D. împotriva sentinţei civile nr. 1173 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4749/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4782/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
