ICCJ. Decizia nr. 497/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 497/2008
Dosar nr. 2438/3/2007
Şedinţa publică din 8 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 ianuarie 2007, reclamatul G.M.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S., obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 şi 2002, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este funcţionar public în cadrul autorităţii pârâte şi, în această calitate, era îndreptăţit, potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, primă care nu i-a fost plătită de pârâtă.
A mai menţionat că, deşi prin legile bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă, faţă de dispoziţiile constituţionale, fiind vorba despre un drept câştigat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2448 din 16 aprilie 2007, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport cu calitatea pârâtei de autoritate pârâtei de autoritate publică centrală.
Judecând în fond pricina în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1613 din 12 iunie 2007, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a primei de vacanţă pe perioada 2001 - 2002, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul este îndreptăţit la acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul art. 33 alin. (2) Legea nr. 188/1999.
Că, deşi aceste dispoziţii legale au fost suspendate prin legi bugetare succesive, aceste norme de suspendare sunt neconstituţionale şi suspendarea nu echivalează cu o anulare a dreptului, astfel încât, la încetarea suspendării, se impunea plata drepturilor salariale respective.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.N.P.A.D.A.S., solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa a obligat-o greşit la plata primelor de concediu, neţinând seama de faptul că, prin OUG nr. 33/2001, precum şi prin legi succesive ale bugetului de stat au fost suspendate dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici de a primi, pe lângă indemnizaţia de concediu şi o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că, acordarea primei de vacanţă, prin prevederile legale sus menţionate, a fost suspendată în anii 2001-2006 prin dispoziţii normative succesive însă, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, suspendarea nu echivalează cu înlăturarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziţie legală, prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la primă de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999) a fost menţinut prin art. 34 alin. (2) din aceeaşi lege în forma republicată (Monitor Oficial nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară, M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007.
Nu se poate considera deci că, suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistenţa lui în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat, nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României, privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
Faţă de aceste motive, constatând că nu există, potrivit art. 3041, motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 1613 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 492/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 507/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
