ICCJ. Decizia nr. 491/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 491/2008
Dosar nr. 2037/2/2007
Şedinţa publică din 8 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 martie 2007, reclamantul B.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi M.E.F., obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru anii 2004 şi 2005 şi primele de concediu pentru anii 2004 şi 2005, actualizate cu indicele inflaţiei şi cu dobânda medie practicată în sistemul bancar, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de poliţist, este îndreptăţit la primele de vacanţă şi sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în temeiul OG nr. 38/2003, art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, C. muncii şi Legii nr. 360/2002.
A mai menţionat că, deşi prin legi bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă, faţă de dispoziţiile constituţionale, fiind vorba despre un drept câştigat.
Pârâtul M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a M.I.R.A. pentru alocarea sumelor necesare acestor drepturi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1537 din 6 iunie 2007, a admis acţiunea, a obligat pârâtul M.I.R.A. la plata drepturilor băneşti reprezentând sporul de fidelitate pentru anii 2004 şi 2005, precum şi la plata primelor de vacanţă aferente anilor 2004, 2005 şi 2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Totodată, a obligat pârâtul M.E.F. să aloce sumele necesare efectuării plăţii drepturilor acordate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul este îndreptăţit la acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul prevederilor art. 37 alin. (2) şi ale art. 6 din OG nr. 38/2003.
Că, deşi aceste dispoziţii legale au fost suspendate prin legile bugetare, suspendarea nu echivalează cu o anulare a dreptului, astfel încât la încetarea suspendării, se impunea plata drepturilor respective.
Cererea de chemare în garanţie a M.E.F. a fost respinsă prin încheierea din 18 aprilie 2007, însă s-a considerat că, în calitate de pârât, M.E.F. trebuie obligat să aloce fondurile necesare plăţii acestor drepturi, în temeiul HG nr. 208/2005.
Împotriva sus menţionatei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, atât pârâtul M.I.R.A., cât şi pârâtul M.E.F.
Recurentul M.I.R.A. a solicitat să se constate că, în ceea ce priveşte sporul de fidelitate pe anul 2004, soluţia primei instanţe este nelegală, întrucât acest drept a fost acordat intimatului-reclamant. A cerut modificarea sentinţei în sensul respingerii acestui capăt de cerere din acţiune.
Recurentul M.E.F. a solicitat, în temeiul art. 304 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în principal, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi, în subsidiar, al respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Ambelerecursuri se vor admite, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel după cum intimatul - reclamant însuşi a recunoscut în şedinţă publică, acesta a primit sporul de fidelitate aferent anului 2004, astfel încât recursul declarat de pârâtul M.I.R.A. şi care vizează exclusiv acest aspect, este fondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul M.E.F., se constată că într-adevăr, prima instanţă a obligat în mod nelegal această autoritate să aloce sumele reprezentând drepturile băneşti cuvenite intimatului-reclamant.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
În conformitate cu prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principale de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, în cauză, obligaţiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretenţiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură cu competenţele M.E.F. în materie de buget.
Intimatul-pârât M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
Faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanţă în speţă, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetare locale.
Având în vedere că recurentul nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecăţii, curtea de apel a greşit când a obligat această autoritate să aloce fondurile necesare achitării sumelor pretinse, în absenţa calităţii procesuale pasive a respectivei autorităţi.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite în parte acţiunea, va obliga pârâtul M.I.R.A. să plătească reclamantului sporul de fidelitate pentru anul 2005 şi primele de vacanţă aferente anilor 2004, 2005 şi 2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Se va respinge cererea privind plata sporului de fidelitate pentru anul 2004, ca nefondată şi va fi respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu M.E.F., pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii M.I.R.A. şi M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 1537 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamantul B.F.
Obligă pârâtul M.I.R.A. să plătească reclamantului drepturile băneşti reprezentând sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, pentru anul 2005 şi primele de vacanţă aferente anilor 2004, 2005 şi 2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Respinge cererea privind plata sporului de fidelitate pentru anul 2004, ca nefondată.
Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu M.E.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 490/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 492/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
