ICCJ. Decizia nr. 492/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 492/2008
Dosar nr. 2416/2/2007
Şedinţa publică din 8 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 aprilie 2007, reclamanţii Z.D.P., P.I.T., C.A., G.V., Ţ.C., V.D., S.A., C.V., B.G., A.A.R., C.O.I., C.M., D.A.P., M.C., P.M., C.M.A., N.G., G.B., S.A., D.A., C.D., C.S., C.E., Ş.C., Ş.C.M., C.A.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 şi 2006, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în calitate de funcţionari publici în cadrul autorităţii publice pârâte, sunt îndreptăţiţi la acordarea drepturilor băneşti reprezentând primele de concediu pe anii 2001 – 2006, în temeiul prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Au menţionat că, deşi prin legile bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă, faţă de dispoziţiile constituţionale, fiind vorba despre un drept câştigat.
Pârâtul M.I.R.A. a solicitat chemarea în garanţie a M.E.F.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1755 din 20 iunie 2007, a admis acţiunea, a obligat pârâtul M.I.R.A. la plata către reclamanţi a drepturilor băneşti reprezentând prime de concediu aferente anilor 2001 – 2006, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, până la data plăţii efective.
Totodată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale invocate de M.E.F., a admis cererea de chemare în garanţie a M.E.F. şi l-a obligat pe acesta să aloce la M.I.R.A. sumele necesare plăţii drepturilor reclamanţilor.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâtul M.I.R.A. la plata sumei de 7.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat) către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Că, deşi aceste dispoziţii legale au fost suspendate prin legile bugetare, suspendarea nu echivalează cu o anulare a dreptului, astfel încât la încetarea suspendării, se impunea plata drepturilor salariale respective.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a M.E.F.,instanţa de fond a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile HG nr. 208/2005, plata drepturilor salariale fiind posibilă dacă autoritatea debitoare primeşte sumele respective în bugetul propriu de la M.E.F., care elaborează proiectul de stat.
Împotriva sus menţionatei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.I.R.A. şi chematul în garanţie M.E.F.
Recurentul M.I.R.A. a criticat, în principal, soluţia primei instanţei pe fondul cauzei, susţinând, în esenţă, că prin OUG nr. 33/2001, precum şi prin legi succesive ale bugetului de stat, au fost suspendate dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
S-au invocat, de asemenea dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, potrivit cărora, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată cu indicarea duratei suspendării, care în cauză fost până la 31 decembrie 2006.
În subsidiar, s-a solicitat modificarea sentinţei atacate, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată, pe care le apreciază ca fiind disproporţionate în raport cu natura cauzei şi complexitatea serviciului prestat de avocatul al cărui onorariu îl reprezintă aceste cheltuieli.
Recurentul chemat în garanţie a solicitat modificarea hotărârii atacate, ca nelegală şi respingerea cererii de chemare în garanţie ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că cererea de chemare în garanţie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 60 - 63 C. proc. civ. şi nu este fondată, în raport cu prevederile art. 21 şi art. 28 din Legea nr. 500/2002.
Recursurile se vor admite, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
În conformitate cu prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, în cauză, obligaţiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretenţiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură cu competenţele M.E.F. în materie de buget.
Intimatul - pârât M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
Faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanţă în speţă, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale.
Având în vedere că recurentul nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecăţii, curtea de apel a greşit când a obligat această autoritate să aloce fondurile necesare achitării sumelor pretinse, în absenţa calităţii procesuale pasive a respectivei autorităţi.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul M.I.R.A., acesta va fi admis în ceea ce priveşte obligaţia sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul respectiv.
Într-adevăr, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se constată că, în raport cu obiectul cauzei şi cu munca îndeplinită de avocat, cuantumul de 7.800 lei este nepotrivit de mare, motiv pentru care acesta va fi redus la suma de 3.900 lei.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.F. şi va respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta va obliga pârâtul M.I.R.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.900 lei către reclamanţi şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul M.I.R.A. şi chematul în garanţie M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 1755 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.F. şi respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta.
Obligă pârâtul M.I.R.A. la plata sumei 3.900 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamanţi.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 491/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 497/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
