ICCJ. Decizia nr. 511/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 511/2008
Dosar nr. 1266/33/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Maramureş, anularea Hotărârii nr. 624 din 18 iunie 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 20 decembrie 1944, începând cu data de 6 martie 1945.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a născut în localitatea în care părinţii săi au fost refugiaţi.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, dovadă de la Arhivele Naţionale şi declaraţiile autentificate ale martorilor, din care a rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Seini, în localitatea Braşov, deoarece au fost alungaţi din localitatea de domiciliu ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 400 din 12 septembrie 2007 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 624 din 18 iunie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada 20 iunie 1944 - 6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2007.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-şi părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forţate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Maramureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece plecarea acestuia dintr-o localitate, care nu a fost niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul Legii nr. 189/2000.
Se mai arată că reclamantul nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât s-a născut în perioada de strămutare a părinţilor săi.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul - reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei testimoniale.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Seini, în localitatea Braşov, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului începând cu data naşterii sale, respectiv 20 decembrie 1944 şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Maramureş, împotriva sentinţei civile nr. 400 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 510/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 513/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
