ICCJ. Decizia nr. 513/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 513/2008
Dosar nr. 1013/35/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea reclamanta C.I. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P. Bihor anularea Hotărârii nr. 10617 din 25 mai 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că soţul ei a fost refugiat.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 144/CA/2007-PI din 10 septembrie 2007 Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada celor susţinute, nereieşind din probele dosarului faptul că soţul acesteia a fost refugiat din cauza unor persecuţii etnice.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivele de recurs se arată că instanţa de fond a ignorat actele oficiale depuse la dosar, respectiv adeverinţa nr. 1543/2004 eliberată de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului Bihor, din care rezultă că soţul acesteia C.Ş. apare în evidenţa refugiaţilor români din Ungaria.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru cele se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Reclamanta şi-a dovedit calitatea de soţie supravieţuitoare prin intermediul probei cu înscrisuri precum şi cu declaraţiile autentificate ale unor martori.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care le invocă reclamanta în susţinerea acţiunii, respectă cerinţele prevăzute de lege şi se coroborează cu mijloacele de proba administrate în cauză.
În raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus amintit, a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamantă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Instanţa de fond a ignorat înscrisul intitulat Extras emis de M.A.I. – A.N. – D.J. Bihor aflat la fila nr.15 a dosarului de fond, din care rezultă fără putinţă de tăgadă că soţul reclamantei C.Ş., figurează în evidenţa refugiaţilor din Ungaria, în perioada 1940 - 1944.
Cum în cauză, sa făcut dovada şi este de necontestat faptul că soţul reclamantei a fost refugiat din Ungaria în perioada 1940 - 1944, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că aceasta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.
Din înscrisurile cu caracter oficial, existente la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine faptul că soţul reclamantei a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului, iar reclamanta se află în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 189/2000 potrivit cărora „soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea de o indemnizaţie lunară neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în sensul admiterii acţiunii reclamantei, şi pe cale de consecinţă va fi anulată Hotărârea nr. 10617 din 25 mai 2007 cu obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 144/CA/2007-PI din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, admite acţiunea reclamantei.
Anulează Hotărârea nr. 10617 din 25 mai 2007, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 511/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 514/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
