ICCJ. Decizia nr. 516/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 516/2008
Dosar nr. 648/43/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu. Mureş, reclamantul Ţ.V. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P. Mureş anularea Hotărârii nr. 4801 din 10 mai 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 30 ianuarie 1943 în localitatea Gura Humorului, iar familia sa a fost nevoită să se refugieze din Ardealul de Nord, datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, declaraţiile autentificate ale unor martori, precum şi Hotărârea nr. 3082 din 12 ianuarie 2004 şi Hotărârea nr. 4712/R din 10 mai 2007 prin care pârâta recunoaşte drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 fraţilor reclamantului Ţ.G. şi G.E.
Din înscrisurile depuse în susţinerea cererii rezultă că reclamantul s-a născut la data de 30 ianuarie 1943, în localitatea Gura Humorului, unde a locuit cu familia.
Din declaraţiile autentificate ale martorilor rezultă că părinţii reclamantului s-au refugiat din Ardealul de Nord, în localitatea Gura Humorului.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 74 din 18 septembrie 2007 Curtea de Apel Târgu Mureş, rejudecând cauza în fond după casare, a respins acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că petentul nu intră în sfera limitativă prevăzută de lit. c) a art. 1 din Legea nr. 189/2000, acesta născându-se în perioada în care părinţii săi au fost refugiaţi în localitatea Gura Humorului ce se afla sub administraţie românească. Din acest punct de vedere, nu se poate susţine că petentul a fost strămutat în ală localitate decât cea de domiciliu.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul Ţ.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se arată că reclamantul are cinci fraţi printre care şi unul geamăn, Ţ.V., cărora li s-au acordat şi le s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile cu caracter oficial depuse la dosar, rezultă fără putinţă de tăgadă, data naşterii reclamantului şi data refugierii familiei sale.
Reclamantul, şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată şi prin intermediul probei testimoniale.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care reclamantul le invocă în susţinerea acţiunii, respectă cerinţele prevăzute de lege şi se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Pârâta a recunoscut calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, celorlalţi fraţi ai reclamantului, iar reclamantul a depus hotărârile acestora la dosarul cauzei.
În raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus amintit, a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare în soluţionarea pricinii.
Potrivit aceluiaşi text de lege, instanţa este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în sensul admiterii acţiunii reclamantului, dispunându-se anularea Hotărârii nr. 4801 din 10 mai 2007 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 30 ianuarie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ţ.V. împotriva sentinţei civile nr. 74 din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, admite acţiunea reclamantului Ţ.V.
Anulează Hotărârea nr. 4801 din 10 mai 2007 emisă de C.J.P. Mureş.
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 30 ianuarie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2007.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 515/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 525/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
