ICCJ. Decizia nr. 69/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 69/2008
Dosar nr. 3679/2/2007
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 mai 2007, reclamantele M.D. şi P.M. au solicitat obligarea pârâtului M.S.P. la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe perioada 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective, la care se adaugă şi daunele interese aferente potrivit art. 161 alin. (4) C. muncii.
Reclamantele au arătat că, potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999, au dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pentru perioada 2001 - 2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1749 din 20 iunie 2007, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantelor indemnizaţia de concediu (prima) prevăzută de art. 34 din Legea nr. 188/1999 pentru anii 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii. S-a respins capătul de cerere cu privire la daune - interese.
Pentru a se pronunţa astfel, Instanţa a reţinut împrejurarea că dispoziţiile privitoare la prima de concediu cuprinse în Legea nr. 188/1999 au fost suspendate nu are relevanţă supra existenţei dreptului.
S-a mai reţinut că, legile bugetare emise ulterior, prin care dreptul la prima de concediu a fost suspendat doar pentru exerciţiul anului bugetar reglementat nu afectează dreptul la prima de concediu aferent anilor pentru care legea a încetat să se mai aplice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, susţinând pe de o parte că dreptul la acţiune s-a prescris parţial, potrivit prevederilor Decretului nr. 167/1958 şi art. 166 C. muncii, iar pe de altă parte, că cererea este lipsită de obiect întrucât dreptul reclamantelor se naşte la data expirării termenului de suspendare, dată până la care nu există nici dreptul la prima de concediu şi nici dreptul la acţiune.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că dispoziţia legală privind acordarea primelor de concediu nu a produs efecte juridice de la apariţia sa şi până în prezent, fiind suspendată anual prin legile bugetului de stat.
S-a mai susţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 şi prevederile art. 53 din Constituţia României.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Criticile aduse hotărârii Instanţei de Fond sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Analizând actele aflate la dosar sub aspectul „prescripţiei parţiale" a dreptului material la acţiune, se constată că aceasta este neîntemeiată având în vedere că dispoziţiile OUG nr. 33/2001, aprobată prin Legea nr. 386/2001 şi dispoziţiile legilor bugetului asigurărilor sociale de stat prin care s-a suspendat aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primei de concediu au întrerupt cursul prescripţiei dreptului la acţiune pentru titularii dreptului la prima de concediu.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect a cererii, se reţine că şi aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care suspendarea dispoziţiilor referitoare la prima de concediu cuprinse în Legea nr. 188/1999 nu înlătură existenţa dreptului.
Pe fondul cauzei se reţine că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Or, dispoziţiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstituţionale.
Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate, din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv.
A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamantele au dreptul la primă de concediu.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.S.P. împotriva sentinţei civile nr. 1749 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 68/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 696/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
