ICCJ. Decizia nr. 834/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.834/2008
Dosar nr.1049/35/2007
Şedinţa publică din 29 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.F. a chemat în judecată C.J.P.B., solicitând Instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Hotărârii nr. 10212 in 17 mai 2007, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 astfel cum a fost modificată şi completată. În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma ocupaţiei maghiare din 1940, familia sa fiind în imposibilitate de a supravieţui condiţiilor de ocupaţie, împreună cu alte familii, s-au refugiat în martie 1941 în localitatea Zece Hotare, localitate care făcea parte din teritoriul României.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 151/CSA/2007 - P.I. din 24 septembrie 2007, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că în cauză nu s-a făcut dovada unei persecuţii etnice în sensul art. 1 din Legea nr. 189/2000. Astfel, dosarul reclamantei a făcut obiectul cauzei penale nr. 9971/P/2004 înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cu nr. 582/P/2004, martorii M.M. şi B.F. declarând în mod nereal în dosarele depuse în baza Legii nr. 189/2000, printre care se află şi dosarul reclamantei, că au ştiinţă că persoanele respective au fost refugiate cât şi de perioada refugiului, conturându-se elementele infracţiunii de tentativă de înşelăciune şi fals în declaraţii.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs reclamanta B.F., care a susţinut, în esenţă, că în mod greşit Instanţa a considerat că nu îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 189/2000, întrucât în dosarul său, martorii M.M. şi B.F. nu au dat declaraţii false, dovadă că, ceilalţi membri ai familiei sale sunt beneficiari ai sus - menţionatului act normativ.
A mai susţinut că Instanţa nu trebuia să-i respingă acţiunea ci să fi dispus ascultarea nemijlocită a martorilor M.M. şi B.F.
Recursul este fondat şi urmează să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi care şi-au părăsit domiciliul, mutându-se în altă localitate unde să nu mai fie persecutate din acelaşi motiv, cu condiţia dovedirii acestei situaţii (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002.
Acest act normativ (Legea nr. 189/2000) are un profund caracter reparatoriu, legiuitorul urmărind repararea pe cale patrimonială a suferinţelor pricinuite persoanelor care au fost persecutate etnic şi care şi-au părăsit domiciliu, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat.
În cauză, deşi prin Ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd numiţii Ş.G., M.M. şi B.F. au fost scoşi de sub urmărire penală şi li s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ, totuşi, declaraţiile martorilor M.M. şi B.F., nu sunt suficiente pentru justa soluţionare a cauzei, atâta timp cât înscrisurile depuse la filele 20 şi respectiv 24 din dosar conţin date contradictorii. Astfel, din Extrasul emis de D.J.B. a A.N. rezultă că numitul B.N., tatăl reclamantei, figurează în Registrul de evidenţă a refugiaţilor în timp ce din adresa din 29 august 2006 emisă de A.N. către I.P.J.B. rezultă că dimpotrivă numitul B.N. nu figurează în fişă.
Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Cum în speţă materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului cu înscrisuri şi declaraţii autentificate ale martorilor şi audierea acestora în Instanţă, care să facă dovada deplină a persecuţiei etnice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.F. împotriva sentinţei civile nr. 151/CA/2007 - P.I. din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 831/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1000/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
