ICCJ. Decizia nr. 831/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 831/2008
Dosar nr. 1077/33/2007
Şedinţa publică de Ia 29 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta F.L.C.R. a chemat în judecată C.J.P.C., solicitând Instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 21223 emisă de aceasta la data de 16 mai 2007 şi obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de refugiat şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi şi că, în mod greşit, pârâta i-a respins cererea, pe considerentul că nu era născută la data strămutării, pentru a se considera că a fost persecutată.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 419 din 19 septembrie 2007, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 21223 din 16 mai 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada 28 ianuarie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti corespunzătoare, începând cu data de 1 octombrie 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Instanţa a reţinut că, din actele depuse la dosar, se poate constata că reclamanta a avut de suferit consecinţele nefavorabile rezultate din situaţia refugierii părinţilor, context în care, ipoteza normei legale instituită de art. 1 din Legea nr. 189/2000 este incidenţă cauzei.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.J.P.C.
Recurenta a susţinut în esenţă că, din actele depuse în probaţiune, se reţine faptul că reclamanta nu şi-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu, din părinţi care s-au refugiat anterior naşterii, în această localitate.
A mai susţinut recurenta şi faptul că reclamanta nu a suferit persecuţii etnice, fiind născută pe un teritoriu aparţinând Statului Român.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acesteia, persoana cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie, a tăcut parte din detaşamentele de muncă forţată, etc.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/ 2000 cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2000, cu acte oficiale eliberate de organele competente, sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie de martori.
În cauză, proba cu martori admisă nu este concludentă întrucât declaraţiile martorilor S.S.P. şi E.M. nu poartă pe verso menţiunea încheierii de autentificare, deşi la sfârşitul declaraţiei este strecurată menţiunea potrivit căreia, aceasta ar fi fost tehnoredactată la biroul notarului public.
Pe de altă parte, martorii declară că o cunosc pe reclamantă ca fiind fiica lui N.I. şi N.O., că s-a născut în refugiu la data de 28 ianuarie 1943 şi că, la rândul lor, şi ei au fost refugiaţi în aceeaşi perioadă dar nu au depus nici o dovadă în acest sens (acte oficiale, începuturi de dovadă scrisă, etc).
Cât priveşte copia xerox a fişei de încadrare a tatălui reclamantei, urmează să se constate că nici aceasta nu conduce prin ea însăşi la concluzia că antecesorul reclamantei şi-a schimbat domiciliul urmare a persecuţiilor etnice exercitate asupra sa, din acest înscris rezultând doar faptul că N.I. după refugiul din 1940 a fost repartizat la Ambulatoriul Policlinic Sibiu, iar printr-o decizie a M.S. din 16 decembrie 1940, trecut din nou la Institutul de Cancer Cluj - Sibiu, până în august 1941.
Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Cum în speţă materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului cu înscrisuri şi declaraţii autentificate ale martorilor, care să facă dovada deplină a persecuţiei etnice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 419 din 19 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 774/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 834/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
