ICCJ. Decizia nr. 168/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 168/2009
Dosar nr. 23143/3/2007
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta E.E. a solicitat instanţei obligarea pârâtului M.I.R.A. la plata drepturilor băneşti, constând în prima de concediu şi sporul de fidelitate aferente anului 2005, actualizate conform ratei inflaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu a respectat dispoziţiile art. 37 alin. (2) şi art. 6 din OG nr. 38/2003, coroborate cu prevederile Ordinului M.A.I. nr. 132/2004, care diferenţiază modul de acordare a sporului de fidelitate de până la 20% în raport de vechime.
Prin întâmpinare, pârâtul M.I.R.A. a solicitat respingerea acţiunii, arătând că plata primei de concediu este lipsită de interes, urmare a adoptării OUG nr. 146/2007 şi că în ceea ce priveşte sporul de fidelitate invocă suspendarea dispusă prin OUG nr. 118/2004.
Totodată, pârâtul M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F., solicitând obligarea acestuia să vireze sumele necesare efectuării plăţilor pretinse, în ipoteza admiterii acţiunii.
M.E.F. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui minister.
Prin sentinţa civilă nr. 1473 din 14 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, precum şi excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F.
A respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanţie a M.E.F. formulată de pârâtul M.I.R.A.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că reclamanta nu a dovedit calitatea sa de funcţionar public cu statut special, adică de ofiţer de poliţie în perioada de referinţă, respectiv anul 2005, pentru a putea beneficia de prevederile art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 şi ale art. 6 din acelaşi act normativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei civile atacate în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
A arătat că prima instanţă nu a manifestat rol activ pentru a clarifica dacă reclamanta are sau nu calitatea de ofiţer de poliţie, respectiv de funcţionar public cu statut special şi că putea să aprecieze că reclamanta îndeplineşte această cerinţă atâta vreme cât pârâtul, M.I.R.A. nu a contestat în nici un fel calitatea sa de ofiţer de poliţie.
Odată cu recursul, recurenta reclamantă a anexat Adeverinţa din 17 iulie 2008 a D.M.R.U. a I.G.P.F. pentru a dovedi calitatea sa de funcţionar public cu statut special.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, şi din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va admite acţiunea şi va obliga M.I.R.A. la plata către reclamantă a sporului de fidelitate şi a primei de concediu aferente anului 2005, actualizate în raport cu coeficientul de inflaţie, având în vedere următoarele considerente:
Înalta Curte observă că prima instanţă a examinat în mod judicios actele normative pe care se întemeiază acţiunea reclamantei, respectiv art. 37 alin. (2) teza întâi, şi art. 6 din OG nr. 38/2003, privind salarizarea poliţiştilor cu modificările şi completările ulterioare, ajungând la concluzia corectă că acestea conferă temei legal reclamantei pentru drepturile pretinse: plata primei de concediu şi a sporului de fidelitate aferente anului 2005.
În acelaşi timp însă, instanţa de fond a apreciat, că premisa acordării acestor drepturi este dovedirea de către reclamantă a calităţii de funcţionar public cu statut special în perioada de referinţă şi reţinând că reclamanta nu a dovedit existenţa acestei calităţi de ofiţer de poliţie, a respins acţiunea ca nefondată.
Înalta Curte constată că procedând astfel, prima instanţă a încălcat principiul rolului activ al instanţei.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a proveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc."
Or, în cauză, prima instanţă avea la dispoziţie cel puţin două elemente care o obligau să clarifice calitatea de funcţionar public cu statut special a reclamantei.
Pe de o parte, se are în vedere împrejurarea că în cuprinsul acţiunii reclamanta a precizat în mod expres că în anul 2005, a fost poliţist în cadrul Unităţii de Management a Proiectului – Sistemul Integrat de Securitate a Frontierei din aparatul central al M.I.R.A.
Pe de altă parte, instanţa de fond trebuia să observe că pârâtul M.I.R.A. nu a invocat nici un moment, pe parcursul procesului, lipsa calităţii de funcţionar public cu statut special a reclamantei, prezumându-se că pârâtul nu putea să invoce o situaţie nereală.
De altfel, recurenta a clarificat pe deplin calitatea sa de funcţionar public cu statut special, depunând la dosarul instanţei de control judiciar Adeverinţa din 17 iulie 2008 a M.A.I. – I.G.P.F. – D.M.R.U.. Din cuprinsul acesteia rezultă că în anul 2005 reclamanta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul aparatului central al M.I.R.A. – U.M.P. – S.I.S.F., în calitate de ofiţer de poliţie.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va admite acţiunea şi va obliga pârâtul M.A.I. (fost M.I.R.A.) la plata către reclamantă a drepturilor pretinse, aferente anului 2005.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta E.E. împotriva sentinţei civile nr. 1473 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei.
Obligă M.A.I. (fost M.I.R.A.) la plata sporului de fidelitate aferent anului 2005 conform vechimii şi a primei de concediu pe anul 2005 către reclamantă, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflaţiei la data plăţii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 173/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
