ICCJ. Decizia nr. 150/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 150/2009
Dosar nr. 110/39/2008
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 75 din 9 iunie 2008, pronunţată în dosarul nr. 110/39/2008, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ având ca obiect „obligare emitere act administrativ" formulată de reclamantul L.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâtul să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire în favoarea reclamantului, pentru suma de 536.624 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut că principala problemă litigioasă este cea a termenului în care pârâta trebuia să emită Decizia privind titlul de despăgubire în favoarea reclamantului, deoarece îndreptăţirea părţii la acordarea titlului de despăgubire nu se pune în prezenta cauză.
Sub acest aspect, instanţa de fond a constatat că dispoziţia nr. 340 din 12 decembrie 2005 prin care primarul comunei Răchiţi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent a fost înaintată pârâtei la data de 14 decembrie 2005.
S-a mai constatat că raportul de expertiză în baza căruia s-a solicitat emiterea titlului de despăgubire a fost finalizat la 10 noiembrie 2006, că la 20 octombrie 2007, 17 decembrie 2007, 24 ianuarie 2008 reclamantul a solicitat informaţii cu privire la mersul dosarului şi că la 26 februarie 2008 pârâta solicită depunerea unor documente.
S-a apreciat că pârâta a tergiversat nejustificat emiterea deciziei prin faptul că a solicitat depunerea unor înscrisuri la 16 luni după efectuarea raportului de expertiză.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta consideră că instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că prelungirea termenului de acordare a despăgubirii este excesivă şi nejustificată în raport cu circumstanţele speţei.
În acest context recurenta insistă asupra faptului că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare sunt parcurse mai multe etape:
- etapa transmiterii şi a înregistrărilor dosarelor;
- etapa analizării dosarelor;
- etapa evaluării.
Recurenta justifică împrejurarea neemiterii deciziei prin anumite incidente, respectiv: inexistenţa la dosar a actelor cu privire la situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 3,9 ha; emiterea Hotărârii nr. 585 din 18 noiembrie 2005 de modificare a titlului reclamantului; trimiterea dosarului spre evaluare la 25 iulie 2006; necesitatea completării dosarului cu înscrisuri intervenită după efectuarea raportului de expertiză.
Recurenta-pârâtă a depus la 15 decembrie 2008 concluzii scrise şi a ataşat Decizia nr. 3054 din 14 octombrie 2008 privind acordarea de despăgubiri către reclamant în sumă de 501.107 lei.
Recursul este fondat în ceea ce priveşte suma la care a fost obligată pârâta cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantului şi nefondat în rest.
Astfel, depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a cererii reclamantului nu a fost justificată.
Dosarul a fost înaintat recurentei-pârâte la 14 decembrie 2005, iar Decizia a fost emisă abia în faza de recurs, la 14 octombrie 2008.
Se constată existenţa unor întreruperi foarte mari între etapele procedurii administrative.
Până la emiterea raportului de expertiză, 10 noiembrie 2006, s-a scurs o perioadă de 11 luni.
Etapa evaluării care, în economia procedurii administrative, ar fi trebuit să ducă la emiterea imediată a deciziei, s-a prelungit cu încă o etapă, a constatării lipsei unor înscrisuri de la dosar, ceea ce nu este permis.
Recurenta-pârâtă nu a avut capacitatea să rezolve acest incident, decât după doi ani.
Mai mult, Decizia nr. 3054 din 14 octombrie 2008 nu are în conţinutul său nici o referire la necesitatea unor acte suplimentare, fiind indicat ca temei numai dispoziţiile nr. 205 din 22 septembrie 2005 şi nr. 370 din 12 decembrie 2005, precum şi raportul de evaluare întocmit în dosar.
Prin adresa nr. 736634 din 30 mai 2008, recurenta comunică reclamantului că datorită unor neconcordanţe constatate la analiza raportului de evaluare întocmit s-a solicitat evaluatorului reanalizarea acestuia.
Distanţa între depunerea raportului de evaluare (anul 2006) şi cererea de reanalizare (anul 2008) duce la concluzia clară că recurenta a tergiversat nejustificat soluţionarea dosarului, depăşind termenul rezonabil, cerut de art. 6 din C.E.D.O., care se referă şi la procedura desfăşurată în faza administrativă a rezolvării cererii.
Din acest punct de vedere recursul formulat este nefondat.
Indicarea însă de către instanţa de fond a sumei ce urmează a fi plătită cu titlu de despăgubire va fi analizată de instanţa de recurs în cadrul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Obiectul dosarului este acela al obligării pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire din perspectiva nesoluţionării, în termen legal, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Indicarea sumei pretinse drept despăgubire de către reclamant naşte în sarcina instanţei obligaţia de a analiza acţiunea şi din această perspectivă.
Instanţa de fond nu a administrat probe sub acest aspect.
Mai mult, întemeierea acţiunii pe dispoziţiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată nu dă dreptul instanţelor judecătoreşti să analizeze şi să se pronunţe asupra cuantumului despăgubirii.
La dosar a fost depusă, în recurs, Decizia nr. 3054 din 14 octombrie 2008, privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care a stabilit un cuantum de 501.107 lei.
În ipoteza în care partea este nemulţumită de sumă, poate ataca Decizia în condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată şi să ceară anularea actului administrativ vătămător.
În concluzie, din această perspectivă, recursul este fondat, şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se admite recursul, a se modifica sentinţa atacată în sensul că se va înlătura menţiunea privind suma de 536.624 lei.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 75 din 9 iunie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că înlătură menţiunea privind suma de 536.624 lei. Menţine celelalte dispoziţiile ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 152/2009. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
