ICCJ. Decizia nr. 153/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 153/2009
Dosar nr. 819/57/2008
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă nr. 12/CA din 30 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 819/57/2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul P.G. împotriva pârâţilor Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a dispus suspendarea efectelor art. 2-5 din Ordinul nr. 1150 din 14 aprilie 2008 şi a efectelor Ordinului nr. 643 din 16 aprilie 2008, până la soluţionarea pe fond a acţiunii vizând anularea actelor administrative atacate.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că sunt îndeplinite prevederile art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că reclamantul a invocat motive de nelegalitate ale ordinului atacat, care se constituie într-un caz bine justificat şi că măsura de detaşare conduce la un prejudiciu iminent în raport cu obligaţiile familiale ale acestuia.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta consideră că în speţă nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 15 coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat şi existenţa iminenţei unei pagube).
Măsura suspendării actelor administrative este o măsură excepţională care se dispune în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii.
Prin Decizia nr. 257 din 14 martie 2006, Curtea Constituţională a reţinut faptul că „suspendarea actelor administrative reprezintă totodată, o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate".
Practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are în vedere aceleaşi argumente. Conform Deciziei nr. 5191 din 27 octombrie 2005, „prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept este de neconceput".
Referitor la prima condiţie (cazul bine justificat) recurenta subliniază faptul că, motivele suspendării trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice şi să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ atacat.
În speţă, prin motivele invocate în susţinerea cererii de suspendare, intimatul-reclamant nu a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra nelegalităţii actului administrativ a cărui suspendare parţială se cere, deoarece motivul pentru care a fost dispusă măsura a fost acela al necesităţii eficientizării activităţii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite contribuabililor, optimizarea procesului de coordonare, control şi cel decizional, îmbunătăţirea comunicării şi colaborării interinstituţionale la nivelul judeţului şi între judeţe.
Intimatul-reclamant a formulat o serie de critici pe fondul cauzei care nu sunt conforme cu realitatea, fără a indica situaţia/cazul bine justificat.
Or, în cadrul cererii de suspendare nu se analizează fondul cauzei, ci admisibilitatea acesteia raportat la întrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru ca o asemenea cerere să poată fi admisă.
Criticile formulate de intimatul-reclamant se referă strict la nelegalitatea ordinelor şi anume, la faptul că la emiterea lor nu au fost avute în vedere o serie de condiţii impuse de lege.
Pentru îndeplinirea celei de-a doua condiţie, prevenirea producerii unei pagube iminente, intimatul are obligaţia să dovedească ameninţarea cu producerea unei pagube ireparabile şi iminente.
Or, funcţionarul public şi-a păstrat funcţia publică şi salariul, pe perioada detaşării, toate costurile determinate de modificarea raportului de serviciu au fost suportate de recurentă.
Se mai arată că ordinele aplicate au fost puse în aplicare din 16 aprilie 2008, producând efecte şi în prezent.
Recursul este fondat.
În fapt, se reţine că prin Ordinul Ministrului economiei şi Finanţelor nr. 1150 din 14 aprilie 2008 a încetat detaşarea intimatului - reclamant la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Teleorman dispusă prin ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 798 din 14 martie 2008 şi s-a dispus detaşarea acestuia pe o perioadă de maximum 6 luni, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Planificare Strategică şi Monitorizare a Creanţelor Bugetare.
Prin ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 643 din 16 aprilie 2008 s-a adus la îndeplinire Ordinul nr. 1150 din 14 aprilie 2008.
În vederea suspendării executării celor două ordine, instanţa de fond avea obligaţia să analizeze condiţiile impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente. Condiţiile se cer a fi întrunite cumulativ.
Considerarea de către instanţa de fond a faptului că motivele de nelegalitate invocate pentru anularea ordinelor se constituie într-un caz bine justificat, este greşită.
Motivele de nelegalitate invocate de reclamant nu pot prin ele însele să dovedească existenţa cazului bine justificat.
Cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 55472004, ca împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ nu a fost evidenţiată de către instanţa de fond.
Motivele invocate de reclamant nu creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, recurenta prezentând contraargumente valabile ale acestora.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil, se constată că instanţa de fond a considerat că măsura de detaşare conduce la un prejudiciu iminent în raport cu obligaţiile familiale ale reclamantului.
Nu rezultă despre care anume obligaţii familiale este vorba şi nici reclamantul nu a făcut precizări în acest sens, astfel încât nu se poate analiza îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, a prejudiciului material viitor şi previzibil pe care l-ar suporta reclamantul.
Mai mult, în prezent perioada de 6 luni pentru care a fost emis ordinul de detaşare, s-a împlinit în luna octombrie 2008 şi nu se mai poate vorbi de existenţa prejudiciului.
Faţă de acestea, se va constata că instanţa de fond a pronunţat încheierea din 30 mai 2008 cu încălcarea prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, ceea ce face ca motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie îndeplinit.
În temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se admite recursul formulat, a se casa Încheierea de şedinţă nr. 12/F/CA din 30 mai 2008 şi a se respinge cererea de suspendare formulată împotriva art. 2-5 din Ordinul nr. 1150 din 14 aprilie 2008 şi a Ordinului nr. 643 din 16 aprilie 2008, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Încheierii nr. 12/F/CA din 30 mai 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 152/2009. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 154/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|