ICCJ. Decizia nr. 154/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 154/2009
Dosar nr. 403/59/2008
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 6 mai 2008 la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta T.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiş, anularea adresei din 10 aprilie 2008 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 144 din 2 iunie 2008 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta T.V. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiş.
A anulat adresa din 10 aprilie 2008 emisă de pârâtă în condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 189/2000 şi a obligat-o să emită reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să-i acorde drepturile conferite de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, cererea reclamantei adresată pârâtei, la data de 25 martie 2008, poate fi asimilată unei cereri de revizuire a Hotărârii nr. 5362 din 10 februarie 2003, în sensul prevederilor art. 10 din Legea nr. 189/2000, fiind formulată în termen. S-a reţinut de asemenea că, pe fond cererea este întemeiată, întrucât reclamanta a făcut dovada că s-a născut în timp ce părinţii săi se aflau în refugiu, având acelaşi statut de persoană refugiată ca şi părinţii săi, din cauza persecuţiilor etnice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta – C.J.P. Timiş, invocând tardivitatea acţiunii, susţinând că a comunicat iniţial reclamantei, Hotărârea nr. 5362 din 10 februarie 2003 prin care a respins cererea acesteia de recunoaştere a calităţii de persoană refugiată, din cauza persecuţiilor etnice, menţionând că reclamanta nu a contestat în termen, această hotărâre.
La revenirea reclamantei pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, C.J.P. Cluj i-a comunicat prin adresa contestată din 10 aprilie 2008 că, hotărârea emisă iniţial în 2003 este definitivă, cererea fiind şi nefondată, urmare reanalizării dosarului.
Pe fond, recurenta solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, motivat de împrejurarea că reclamanta s-a născut la un interval de 14 luni, ulterioare strămutării părinţilor săi, iar nu în intervalul de 300 de zile de la data strămutării părinţilor.
Recurenta susţine că neîntemeiată este şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Examinând sentinţa atacată în raport cu critica formulată în recurs, probele administrate în cauză, dispoziţiile legale incidente pricinii şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat.
Se reţine că cea de a II-a cerere adresată de reclamantă, pârâtei la data de 25 martie 2008 poate fi asimilată unei cereri de revizuire a Hotărârii nr. 5362 din 10 februarie 2003, în sensul prevederilor art. 10 din Legea nr. 189/2000, potrivit cărora, pârâta atunci când este sesizată sau din proprie iniţiativă va verifica legalitatea drepturilor ce se acordă beneficiarilor acestei legi şi va emite Decizia de revizuire, care poate fi contestată în instanţă.
Faţă de răspunsul primit de reclamantă, contestat în instanţă, corect a reţinut instanţa de fond că acţiunea este formulată în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispoziţiile speciale ale Legii nr. 189/2000.
Se reţine a fi nefondat recursul şi pe fondul cauzei.
Este necontestat că reclamanta T.V. s-a născut la data de 5 februarie 1942, din părinţii I. şi M., în comuna Ciamurlia de Sus, Istriţa – Tulcea, părinţii acesteia făcând obiectul unui schimb de populaţie, urmare tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940 la Craiova (dosar de fond filele 4-6).
Potrivit prevederilor art. 1 din OUG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana - cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că, atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile instaurate în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca, de aceste drepturi compensatorii să beneficieze toate persoanele - cetăţeni români, care au suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit aceste persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este necontestat că, reclamanta care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a refugiului.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999 şi soţului supravieţuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului, a suferit toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.
Ca atare, corect s-a dispus, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prevederile legale referitoare la stabilirea filiaţiei la care se face referire în motivarea recursului nu au nici o legătură cu dispoziţiile legale incidente pricinii. În speţă se pun în discuţie drepturile personale ale copilului născut în timp ce părinţii săi se aflau în refugiu/erau strămutaţi, iar nu calitatea nou născutului de succesor legal al părinţilor săi, reglementată de C. civ. – Cartea a III-a, art. 650 şi următoarele.
În consecinţă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 144 din 2 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 153/2009. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 168/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
